Apariția unor situații speciale, precum o pandemie provocată de un virus extrem de contagios, duce la soluții speciale. Democrația modernă este extrem de tânără, la scara istoriei, având doar puțin peste 200 de ani. 

Virusurile, din nefericire pentru noi, sunt mult mai vechi, se organizează și experimentează de foarte multă vreme, așa că nu e de mirare că au avans, că încă pot să ia prin surprindere medicina și, de asemenea, democrația.

Dar, orice s-ar întâmpla, nu putem, sub amenințarea unui virus, să renunțăm cu lejeritate la lucruri pe care le-am câștigat cu foarte mare greutate, după lupte deseori sângeroase. 

Nu putem să renunțăm la principiile de bază ale democrației doar pentru că ni se spune că altfel nu se poate. Din fericire, o arată exemplul atâtor țări democratice, se poate.

Președintele Klaus Iohannis a pus, marți, piciorul în prag, pentru că un proiect de lege care prevede modul în care se pot realiza izolarea și carantinarea nu este votat fără comentarii de către parlamentari. 

Parlamentul este, mai nou, vinovat pentru că, tot sub presiunea virusului, s-a luat o măsură neconstituțională cu luni bune în urmă.

Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%
Recomandări
Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%

Parlamentul are multe pete, multe bube negre, dar de data asta, nu are nicio vină.

Guvernul Orban, cel care a încălcat Constituția prin limitarea unor drepturi fundamentale prin ordine de ministru, OUG-uri sau hotărâri de guvern, a aflat pe 25 iunie de la Curtea Constituțională că măsurile carantinei și izolării nu se pot stabili decât prin lege pentru a fi constituționale. 

Momentul în care Guvernul trebuia să se apuce să lucreze

Așadar, verdictul CCR a fost pronunțat pe 25 iunie. 

În mod normal, în fix acea zi, Guvernul ar fi trebuit să se apuce să conceapă o lege prin care să prevadă clar, previzibil și transparent cum, când, cui, de către cine și pe ce perioadă se aplică izolarea, carantina și așa mai departe.

Dar nu, Guvernul, deși era vorba despre o treabă extrem de urgentă, nu s-a apucat de elaborarea legii cu pricina pe 25 iunie. Pur și simplu nu s-a apucat de treabă, deși, repet, era extrem de urgent.

Dacă s-ar fi apucat de treabă pe 25 iunie, probabil pe 1 iulie, când a apărut în Monitorul Oficial decizia CCR, ar fi putut propune un prim proiect de lege. Dar n-au propus pentru că, asemenea oricărui școlar puturos care trage mereu de timp, Guvernul a motivat că trebuia să citească motivația deciziei CCR.

Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală
Recomandări
Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală

A citit-o, nu știm câtă vreme, pentru că deja pe 3 iulie începuseră oamenii să iasă din spitale la cerere și nimeni nu-i putea opri, pentru că nu exista legislația necesară. Dar Guvernul a discutat legea abia pe 6 iulie, a trimis-o în Parlament pe 7 iulie, iar dezbaterile din Camera Deputaților au început abia pe 8 iulie.

Două săptămâni a pierdut Guvernul între decizia CCR și trimiterea proiectului de lege în Parlament. Și ce dacă?

Guvernul poate pierde timpul, Guvernul nu este obligat să reacționeze în timp util. Este Parlamentul.

Parlamentul, după gândirea președintelui, trebuia să se execute instantaneu și să voteze fără comentarii legea gândită de specialiștii Guvernului Orban.

Am înțeles, ne grăbim, sunt situații speciale, urgente. Nu avem timp să lăsăm o lege în dezbatere publică, nu avem timp să respectăm tot traseul unei legi. Dar nici chiar așa.

Nimeni și nimic nu-i dă dreptul președintelui Klaus Iohannis să pună virusul la tâmpla Parlamentului și să ordone marțial: “Votați!”.

Noi știm cum a fost ultima pauză de la democrație

Cu suveranu-i dispreț față de adevăr, cu foamea sa perpetuă de procente, Klaus Ioahnnis spune pur și simplu că Parlamentul este vinovat dacă vor mai muri oameni.

Tatăl lui Vlad Pascu, primele declarații în fața jurnaliștilor: „Fiul meu trebuie să își ispășească pedeapsa”, dar susține că nu era drogat, ci doar avea „urme de metaboliți”. Mesaj pentru familiile victimelor

Klaus Iohannis știe teorie, știe și declară că “raţiunea unei dezbateri parlamentare este tocmai de a găsi cea mai bună formă de lege”.

Dar, pentru a găsi cea mai bună formulă de lege în cadrul unei dezbateri, este esențial ca dezbaterea să aibă loc. 

Când aproape arunci blesteme asupra parlamentarilor pentru că-și permit să dezbată o lege, după ce au așteptat-o două săptămâni de la guvern, nu mai lași, totuși, loc de dezbatere.

Virusul ne-a luat pe nepregătite, ne-a trimis viețile în pauză, a afectat economia. Profitorii se gândesc să folosească virusul pentru a da o pauză și democrației. E riscant, prea riscant pentru o societate a cărei ultimă pauză de la democrație a durat 51 de ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI