Astăzi, dr. Gheorghiţă a recunoscut că României îi lipsesc 117.000 de doze de vaccin în acest moment. O bună parte din deficit este explicat, într-adevăr, de întârzierile de livrare ale companiei Pfizer, iar aici România are o problemă comună cu alte ţări europene. Pfizer a întârziat livrarea a 93.000 de doze.
De ce lipsesc însă şi alte 24.000 de doze şi cum s-a ajuns la reprogramarea a 35.000 de lucrători esenţiali care ar fi trebuit să primească întâia doză de vaccin în perioada 28 ianuarie- 11 februarie? Există câteva explicaţii şi cauze.
1. Platforma de programare nu reflectă cu exactitate situaţia stocurilor, ci doar capacitatea de vaccinare a centrelor deschise
Pe platformă sunt înscrise centrele de vaccinare (active sau inactive, deschise sau blocate), iar la fiecare centru de vaccinare există unul, două, trei, patru fluxuri de vaccinare.
Fluxurile de vaccinare depind nu de stocurile pe care le va primi centrul de la Bucureşti, ci de spaţiu şi resursa umană, adică ele descriu practic câte serii de câte cinci (respectiv şase oameni) poate vaccina personalul medical din centrul respectiv într-o zi normală de lucru. Aşa apare în dreptul fiecărui centru numărul de locuri libere – ajungând să reflecte câţi oameni ar putea vaccina centrul într-o zi dată, nu câţi oameni va vaccina centrul pe baza dozelor primite de la DSP.
De altfel, centrele de vaccinare au transmis comenzi către DSP-uri, iar DSP-urile au adăugat, pe lângă comenzile primite de la centre, şi estimările lor privind numărul de persoane vulnerabile care trebuie vaccinate fără programare (de exemplu, persoanele din centrele rezidenţiale, persoanele fără adăpost etc) şi au trimis mai departe aceste comenzi către centrele regionale de vaccinare.
Aşa s-a ajuns în situaţia în care sistemul a permis, structural, să fie rezervate mai multe locuri la vaccin decât doze ar fi fost disponibile într-o anumită perioadă, chiar şi în situaţia în care Pfizer ar fi livrat la timp absolut toate dozele de vaccin promise României.
Practic, ca la un zbor suprarezervat, autorităţile au promis cetăţenilor pentru următoarele săptămâni mai multe vaccinuri decât puteau efectiv să livreze în teritoriu.
Probabil au luat în calcul şi numărul celor care urmau să nu mai ajungă la check-in, în aeroportul salvator al imunizării, adică să nu-şi mai respecte programarea la vaccin. Nu este clar însă dacă au luat în calcul şi numărul celor care au sărit rândul, aşa cum au arătat diferite investigaţii din presă.
2. Pentru o parte din categoriile de persoane vulnerabile cuprinse în etapa a doua, vaccinarea s-a gândit din start în afara programărilor
O altă trăsătură nefericită de design a campaniei de vaccinare ţine de faptul că întâi fuseseră omise unele categorii vulnerabile din etapa a doua, pentru ca ulterior, când guvernul le-a inclus, ele să fie prinse în campania de vaccinare, dar nu şi în evidenţa programărilor.
În această categorie intră persoanele fără adăpost şi fără acte de identitate, pentru care nu poate fi făcută programarea pe platformă, dar aceştia pot fi vaccinaţi la centrele care ţin de direcţiile de asistenţă socială ori de ONG-urile care-i sprijină.
Exceptate de la programare sunt, de asemenea, persoanele din centrele rezidenţiale şi medico-sociale (CNCAV a anunţat sâmbătă că a vaccinat deja peste 15.000 din aceştia), persoanele dializate şi cei care nu se pot deplasa.
3. Nu în ultimul rând, o parte din aceste doze pot fi explicate şi prin vaccinările făcute direct la centrele de vaccinare, în afara programărilor
Numai în perioada 18-21 ianuarie, pe trei zile săptămâna trecută, peste 16.000 de oameni s-au vaccinat fără să fie programaţi, arăta o investigaţie Libertatea. Dintre aceşti 16.000 de oameni, CNCAV a explicat de unde proveneau numai 7.221 (beneficiari din centrele rezidenţiale şi medico-sociale).
Despre diferenţă, autorităţile nu au arătat că este compusă din alţi oameni reprezentând excepţii la programare sau din persoane care au sărit rândul, pur şi simplu, prezentându-se direct la centrele de vaccinare. Însă astfel de situaţii au fost descrise de anchete ale colegilor din presă.
Reprogramarea celor 35.000 de lucrători esenţiali este o bornă importantă pentru campania de vaccinare. Este prima mare recalibrare a strategiei de vaccinare pe care realitatea stocurilor o impune. Dar cel mai probabil este că nu va fi ultima.
Dr. Gheorghiţă şi echipa pe care o conduce nu greşesc când amână oameni care ar fi trebuit să primească prima doză de vaccin, şi nu rapelul. Este vital să fie păstrat calendarul rapelurilor pentru toţi cei care-au primit deja prima doză.
Gheorghiţă nu greşeşte nici când reprogramează doar lucrători esenţiali, nu şi bătrâni ori bolnavi cronici.
Nici în acest moment însă, precum nici la startul campaniei de vaccinare, Gheorghiţă şi echipa lui nu reuşesc să ierarhizeze la nivelul subcategoriilor din etapa a doua.
Nu toţi „esenţialii” sunt la fel de „esenţiali” – în sensul că, date fiind stocurile primite cu ţârâita de toate ţările europene, puteau fi din start prioritizaţi:
- Fie doar oamenii la mare risc să facă o formă gravă a bolii sau să moară de la COVID-19 – bătrânii şi bolnavii cronici
- Fie, dacă etapa a doua includea şi lucrători esenţiali, măcar să fie prioritizaţi aceştia, în funcţie de meseriile lor. În mai puţin de două săptămâni se redeschid şcolile.
Dacă dintre lucrătorii esenţiali, învăţătorii şi profesorii care vor interacţiona zilnic cu zeci de elevi – care nu sunt şi nu pot să fie vaccinaţi – ar fi fost prioritizaţi, atunci startul şcolilor putea fi făcut mult mai în siguranţă.
Chiar şi astăzi, când se decide amânarea unor lucrători esenţiali, s-ar fi putut diferenţia între cadrele didactice şi celelalte categorii expuse, dacă guvernul ar fi ales să considere şcoala o prioritate critică – dar acest lucru nu s-a întâmplat.