Problema mea cu noile icoane hipster. Între Biserică şi Agenţia de publicitate. Sau când alternativa este mai oficioasă decât dogma

Au apărut aceste „icoane noi”. Nu am nimic cu mesajul, cu stilistica. E alegerea celei care le-a făcut. Ba chiar mă pasionează şi apreciez lucrurile ieşite din „dogma oficială” a unor instituţii precum Biserica sau Banca. Sau Agenţia de publicitate.

Așadar nu am ce comenta în ceea ce privește conţinutul şi stilul lor. Nu prezența lor publică este îngrijorătoare, ci mai degraba lipsa lor. Avem pereţi prea curaţi, avem artişti prea cuminţi şi docili.

Dar atenţie! Ce mă deranjează la aceste „noi icoane” stradale este „formatarea”: cum sunt încadrate aceste „icoane stradale”. Asta e tare deranjant. Pentru că spune multe despre „alternativă”. Spune simplu: alternativa este şi mai oficioasă.

Ceea ce avem nu sunt niște icoane anonime. Dar nici Banksy nu e un anonim. Şi la noi artista are un nume: Wanda Hutira (din ce am mai văzut artista lucrează inteligent şi bine). Poate plăcea, poate nu. E aberantă ura îndreptată împotriva ei. E nejustificată.

Problema mare este alta, nu una de conţinut: ni se prezintă ca un ceva “alternativ” în tradiţia “street art”, underground, ceva ce este formatat într-un spaţiu şi cadru profund oficios. Adică în cadrul discursului publicitar al unei agenţii de publicitate, în locuri special amenajate ce aparţin spaţiului publicitar oficial.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Reamintesc: publicitatea este esenţa discursului hegemonic actual. Este limba lui oficială alături de discursul bancar. Nimic mai mult sau mai puţin. Este însăşi puterea banului. Iar cadrul în care apar aceste lucrări este cel în care se face reclamă la marfă: esenţa actualei puteri. Publicitatea este în esenţă propaganda mărfii.

Practic avem un discurs care se vinde ca alternativă plasat în inima discursului puterii al banului şi mărfii. Cadrul strică tot şi transformă acest act artistic în unul “oficios”: un cat publicitar comercial. 

Dacă acest discurs ar fi apărut pe pereţii oraşului, am fi avut cu totul altceva. Aşa, avem o campanie publicitară de imagine şi PR. Bună, rea, nu mai contează. E o variantă e-mag a istoriei cu scopul de a vinde. Acum e actualizată contextului pandemic.

Cum bine observă prietenul Arthur Suciu: “Nu există publicitate autonomă. Există film autonom, reportaj autonom, există până și jurnalism autonom, dar publicitate autonomă nu există. Dacă aceeași lucrare ar fi apărut în context nepublicitar, ar fi avut cu totul altă semnificație. E și o confirmare a teoriei mele, conform căreia publicitatea este în mod esențial opusă imaginii religioase, deși e vorba tot despre imagine. Ceva din omniprezența publicității încearcă să ascundă discursul religios. Este și o continuare a ideologiei Vrem spitale, nu catedrale, dar asta e evident.”

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Încă un fenomen interesant: aceste imagini au efectul publicitar de “segmentare e pieţei” pe diverse “targeturi”: adică sparg societatea, nu o unifică, o învrăjbesc consumist, nu o împacă. În niciun caz nu produc discurs reflexiv şi critic.

Eu prefer această variantă: anonimă, pe pereţi precum cea din imagine. Ca o ofrandă pravoslavnică laică adusă prin limbajul iconic de tip Rubliov unei meserii atât de importante în contextul actual.

P.S. PS: Am văzut că Primăria Capitalei cere scoaterea panourilor. Mi se pare un abuz. Nu cred că acest demers lezează credința trecătorilor.

Urmărește-ne pe Google News