Până să ajungă deputat pe listele AUR, domnul Ringo Dămureanu a lucrat în administrația publică. Deși menționează 17 cursuri de perfecționare în domeniu, el reușește în CV să scrie „administrație” greșit de opt ori, în toate felurile posibile. Preferatul meu este „Ministerul Aministrației Pubice”.
Domnul Ringo Dămureanu a fost apropiatul domnului Ion Prioteasa, unul dintre cei mai influenți PSD-iști din Oltenia. Prioteasa a avut un dosar deschis de DNA pentru corupție. Dosarul a fost clasat.
Amendă penală pentru lovire
Dămureanu, în fapt, a lucrat toată viața pentru Consiliul Județean Dolj și a primit o amendă penală pentru lovire în 2001. A fost lider de sindicat.
În 2017 l-a făcut PSD-ul și administrator la Complexul Energetic Hunedoara, deși avea zero experiență în domeniu. Domnul Dămureanu făcea pe lună 15.448 de lei, adică mai mult decât președintele în 2017.
Înainte de a fi ales deputat, din slujba de sindicalist primea 21.510 lei pe lună. Ca funcționar public, primea de peste șapte ori mai puțin.
Generalul Mircia Chelaru, trei ani cu suspendare
Domnul Mircia Chelaru a fost promovat de cel mai geolog președinte al României, Emil Constantinescu, ca șef al Statului Major al Armatei, în februarie 2000. Funcție în care a rezistat până în noiembrie același an. Între timp, descoperise mișcări separatiste în Oltenia și Dobrogea, iar noi am aflat că este un mare fan al generalului Antonescu.
A avut legături cu Vadim și cu miliardarul cu parfum legionaroid Iosif Drăgan.
În 2012 ajunge șef la PUNR, partidul în care a făcut carieră Gheorghe Funar. Formațiune care ulterior va fi înghițită de Partidul Conservator, Chelaru primind o funcție de vicepreședinte în formațiunea păstorită de Dan Voiculescu.
A trecut și prin partidul altui om remarcabil, Ninel Peia.
Desigur, toate cele de mai sus nu sunt menționate în CV-ul disponibil al domniei sale, care ar putea lejer să funcționeze ca studiu pentru sindromul ce probabil îi va purta numele.
Datorie la ANAF de 852.000 de lei
Ca orice om cinstit, are o poprire de la ANAF de 852.000 de lei. Împreună cu soția, primesc pensii de la MApN în valoare de peste 18.000 de lei pe lună.
A fost și el condamnat la trei ani cu suspendare de DNA pentru abuz în serviciu.
Dosarul vizează modul în care şi-a cumpărat locuinţa de serviciu. Judecătorii l-au obligat pe general să plătească aproape 93.000 de lei, ceea ce reprezintă daune materiale faţă de MApN, plus 850.000 de lei, reprezintând foloasele materiale realizate în urma vânzării locuinţei.
Deputatul Florin Pușcașu, un an și șase luni cu suspendare
Potrivit declarației de avere, domnul Lucian Florin Pușcașu nu deține nici case, nici terenuri, nici mașini. Nu are nici bani în cont, dar nici datorii. Salariu lui anual înainte de deputăția la AUR a fost de 10.200 de lei, adică de 28 de lei pe zi. Fără CV pe site-ul Camerei, cel mai probabil nu are ce să treacă în el.
Domnul Pușcașu a fost și condamnat penal în 2013 la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru tentativă de fraudă cu fonduri europene. Aici comunicatul DNA.
Sursa foto: Camera Deputaților