Acestea sunt doar câteva dintre afirmaţiile scandaloase făcute de preotul Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie de la Universitatea București, şi difuzate la Radio Trinitas.
Afirmaţiile sunt extrem de periculoase, mai ales pentru că vin din partea unui reprezentant al bisericii şi al unui om care se ocupă de educaţia a generaţii de preoţi, care la rândul lor transmit acest mesaj.
Sunt nişte afirmaţii nu doar periculoase, ci vin să “normeze” violul şi să ne dea o perspectivă “tolerantă” asupra violenţei care macină societatea noastră.
Cum stăm cu violenţa la acest capitol? Să privim recentul raport al centrului FILIA. Câteva date selectate şi mai ales cele legate de viol.
- În primele 6 luni ale anului au fost raportate Poliției 11.456 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei.
- În medie, în fiecare zi din primele 6 luni ale anului, 60 de femei au înregistrat plângere la Poliție împotriva unui membru de familie, pentru loviri sau alte violențe.
- 48% dintre infracțiunile de lovire sau alte violențe au avut loc în mediul urban și 52% în mediul rural. Doar 20% dintre agresori se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
- Au fost raportate 88 de violuri, 43 de agresiuni sexuale, 33 de acte sexuale cu minor în familie.
- Cele mai multe victime pentru faptele de viol și agresiune sexuală sunt fete minore – 71. În medie au fost înregistrate în fiecare săptămână 3 cazuri în care o minoră a fost violată sau agresată sexual de un membru de familie.
- În primele 6 luni ale anului a fost înregistrat în fiecare zi, în medie, un caz în care un bărbat din familie este autorul unei fapte de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor. Multe dintre aceste fapte rămân în continuare neraportate. (Sursa datelor: Inspectoratul General al Poliției Române, ca urmare a solicitării Centrului FILIA.)
Cum stăm cu educaţia sexuală, o altă problemă imensă a societăţii noastre?
Ne spune un intelectual conservator, rafinat, să stăm calmi că avem ore de Religie: “Cea mai bună oră de educaţie sexuală este ora de religie”. Aşa o fi?
Dar să ne uităm la cifre: ”Anul trecut, în România s-au născut aproape 18.000 de copii din mame minore. Unele au deja mai mulți copii, înainte să facă 19 ani. Recordul, anul trecut, în România, a fost o mamă care născuse 6 copii până la 19 ani. Situația e relativ constantă, de aproape 20 de ani. Din 2000 încoace, anual, în jur de 10.000 de fete minore devin mame.”
Prodecanul de la Teologie spune însă, în aceeaşi emisiune, ferm: “În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare”.
Toată această propagandă religioasă nu are nimic cu spiritul creştin. Iar ea pătrunde tot mai adânc în instituţiile de stat şi ne trezim că spitalele publice nu-şi mai îndeplinesc rolul pe care-l au.
Poftim rezultatele: “51 de spitale din 29 de județe ale României nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere, iar în 36 de spitale din România nu se pot face avorturi la cerere în perioada sărbătorilor religioase”, ne spune raportul „Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România„, realizat de Centrul FILIA.