4 comentariiO lume urbană, în care informația trebuie prelucrată cu softuri pe care personajele de aici nu-s în stare să și le instaleze în creier. Publicul acesta care îi privește de dincolo de un perete de sticlă, ca la zoo, nu e numai un public boier. El știe că are de-a face cu niște ficțiuni și nu-i pasă de ceea ce se află îndărătul lor. Pe scurt, e un public lipsit de empatie, cam ca personajele sus-puse din Dineu cu proști care sunt angajate pentru a-i distra pe deștepți. E un public pe care nu-l poți acuza, tocmai pentru că știe că ceea ce vede e un spectacol, nu o realitate.
Pe de altă parte, există cei care empatizează cu personajele de acolo. Aspirina, Geanina, Firicel, Celentano, Robi nu trebuie considerați reprezentanții oamenilor din popor, așa cum ar fi ei prezentați, ci niște păpuși ficționale. Niște clovni fabricați pentru distracția unor burghezi care stau la căldurică și habar nu au ce se întâmplă la țară – dar noi, noi știm că poporul nu e așa. Inapetența pentru muncă, trăsătură a cel puțin două personaje, Giani și Celentano, ar anatemiza o întreagă societate, ne spun acești intelectuali. Firicel e o jignire adusă omului de rând, căci omul de rând muncește și gândește mult mai bine decât spune Las Fierbinți.
Bun, aici aș observa două chestiuni. Una e mai sintetică și ține de cum am început noi să citim astăzi ficțiunile și să ne uităm la filme, alta ține de ceea ce cred că se întâmplă cu România după ce am intrat în UE.
Există o mare nevoie de a interpreta realist ficțiunea. Pe scurt, nicio ficțiune nu se mai poate scuza că e imaginație, că nu e reală. Pe vremuri, seria BD a fost întreruptă, se spune, de către Miliție, tocmai pentru că personajele milițienilor erau făcute să pară fie niște ageamii (Papaiani, Mihăiță), fie niște fini intelectuali (Toma Caragiu), iar autorităților statului comunist nu le plăcea să fie luate la mișto. Nici măcar atunci, la începutul anilor 70, când se mai putea respira.
După 1990, lectura în cheie realistă s-a tot extins. Oamenii se recunosc în diverse personaje și o iau, cum se spune, personal. Nu mai există ficțiune inocentă, iar simbolistica trebuie confruntată mereu cu realitatea de pe teren.
Doar că acum nu mai stă în puterea Poliției române să interzică Las Fierbinți pe motiv că Robi e făcut să pară prost ca o cizmă, neîndemânatic și cu un suflet de găină. Ar însemna cenzură. Însă e lipsit de empatie să te iei de omul din popor lipsit de apărare și să-i confecționezi o oglindă înjositoare, să-l faci victimă de bullying estetic.
Prezumția de ficțiune s-a evaporat. Ea a rămas doar o scuză. Nu te mai poți astăzi justifica prin argumentul ficțiunii. Orice asemănare cu realitatea e întâmplătoare, se scria pe vremuri, dar așa ceva nu mai ține în ziua de azi. Nu mai poți cere celui care se uită la Las Fierbinți să nu identifice fețele pe care le vede la piață cu cele pe care le vede în film.
Tocmai de aceea, poate ați observat, personajele feminine din serial sunt făcute să le ia fața celor masculine, prin calități pe bune: harnice, inteligente, echilibrate – excepțiile-s puține și nu integrale. Gianina e o păpușă Barbie ușor de păcălit, dar cu simțul dreptății și cu mândrie, iar soția lui Brânzoi ține la menaj mai mult decât libidoul deșănțat o face să pară.
Interpretarea realistă care predomină azi i-a făcut pe scenariști să elimine personajul preotului, care exista la începutul serialului, de teama nu atât a BOR, cât a unui public care s-ar putea considera jignit. Poate că jignit în credință, poate că doar în imaginea lui de credincios.
Nu mai există în Las Fierbinți nici profesori, au existat la un moment dat, dar probabil că ar fi complicat prea mult o realitate care trebuia să rămână doar comică. Asta ar trebui să înțeleagă oricine vorbește despre acest serial: faptul că schematismul, adică partea de ficțiune, nu poate fi omisă și nu trebuie interpretată literal. Prostul e un tip, nu e neapărat nea Gigel din emisiunile gen Box populi.
Comedia educă, de acord, dar nu poate fi un gen lipsit de prejudecăți, de clișee. Iar chipul făcut să reprezinte tipul, prostul generic adică, trebuie luat de undeva. De unde, dacă nu din clasele inferioare?
În al doilea rând, Las Fierbinți este un serial despre rurbanizare, adică despre mixul dintre obiceiuri și stil de viață rural și obișnuințe urbane, pe care le creează mai ales consumul globalizat și tehnologia de comunicare. Nu avem țărani sau orășeni, cu toate că Vasile primarul e ceva mai orășean, iar Brânzoi e ceva mai țăran. Dar idilismul din Primăvara bobocilor e de acum imposibil.
Nu opoziția rural-urban mi se pare importantă. Ați remarcat că toate personajele din Fierbinți se duc să-și facă cumpărăturile la Slobozia, așa cum ardelenii merg la operă la Budapesta. La Slobozia, deși Bucureștiul e mai aproape de Fierbinți. Dar Bucureștiul e o altă lume, în care nu îndrăznesc să intre, pentru că nu se pot descurca. Problema e una de cunoaștere, de informație care poate fi procesată. Aici nu-i vorba despre prostie, ci despre ce știi și ce nu din locul în care s-a întâmplat să te naști și pe care nu-l poți părăsi.
Las Fierbinți nu e un film despre cum arată sau cum nu ar trebui să arate țăranii din România. Nu e un film despre sărăcie care e luată la mișto și pe onoarea căreia trebuie să o salveze intelectualii empatici. Este un film despre incapacitatea unei societăți, a unui regim, a unei puteri de a construi un spațiu echitabil, omogen, în care cetățenii să fie capabili să proceseze, fiecare în parte și toți împreună, informația care-i poate face să evolueze.
Asta ține și de școală, dar și de o comunicare susținută, dinspre centrul care face politicile publice, către cetățeni. Ține de o întreagă infrastructură. Faptul că în Las Fierbinți nu există un chioșc de ziare nu e ficțiune, e o imagine realistă a unei rurbanități care e ținută în ceață.
Proștii din Las Fierbinți sunt proști nu pentru că nu pot, ci pentru că au fost lăsați pe dinafară. Serialul e bun, cel mai bun serial de comedie românesc din istoria televiziunii de la noi și el nu jignește pe nimeni anume. Nu e nici o alegorie abstractă și nici un serial realist. E o alegorie realistă.