Ce s-o fi uitat e că Băsescu reprezintă un singur lucru: în loc de capitalism local puternic, pe care l-a pus cu botul pe labe (Vântu, Voiculescu, Patriciu etc.), el a propus un sistem rentier de stat, cu funcționari puternici care cică luptau cu corupția, de fapt, luptând cu dușmanii lui politici. Ciolacu-Ciucă-Iohannis au fost moștenitorii acestui gen de a face politică și afaceri. Marele capital n-a mai avut rival în capitaliști locali, a zburdat pe aici pe taxe mici și reguli puține. Ăsta e Băsescu și, se pare, oamenilor le place așa ceva.
Iohannis-Ciolacu au continuat blatul. Sistem de privilegii plin de sereiști, procurori, judecători, militari, care au vămuit câte ceva dintr-un circuit capitalist, altfel dereglementat, care a călcat totul în picioare: uitați-vă numai cum s-a construit în marile orașe (crimă la adresa locuirii, cam așa aș numi dezvoltarea imobiliară din ultimii 30 de ani)!
O știre mi-a sărit în ochi, cu unul care se tot înghesuia prin spatele lui Nicușor Dan, un sereist pensionat, Daniel Ene. Omul măcar a vorbit deschis. Cum a ieșit la pensie din SRI a intrat într-un partid. Alții intră în diverse etaje guvernamentale. E plin.
La asta a dus politica Băsescu. Nu mai avem politică, nu mai avem idei diferite care se bat, avem oameni cu fundamental aceleași idei care se bat ca chiorii, dar cu violență. Mai nasol e că sunt fundamental aceleași idei proaste, luate după ureche din ceea ce se cheamă „trend global”. Iar trendul global sună cam așa:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8f2e10362f19376da4551849d89d92dc.jpg)
Democrația încurcă afacerile, încurcă marii lideri. Până și sărăcanii se simt acum încurcați de democrație, visează la guru, la minunile de la Maglavit. Unii vor să privatizeze multinațional (europeniștii), alții să privatizeze ceva mai național (suveraniștii). E tot aia, tot rămân milioane de români pe dinafară la împărțeală. Tot austeritate ne așteaptă pe mulți dintre noi. PSD n-a înțeles că a rezistat 35 de ani pentru că a fost perceput ca un garant al acestui contract social. O fi crezut că au fost votați pentru că sunt carismatici și pentru că au furat elegant. Nu. Electoratul PSD-ului va fi împărțit de cei care nu văd niciun rost în „drepturi sociale” și pe bună dreptate, chiar liderii acestui partid n-au înțeles că ei asta conduc, nu afaceri imobiliare. AUR ar putea prelua bună parte din electoratul PSD, dar Simion e prea ocupat să joace rol de majoretă pentru Georgescu. Dacă era isteț politic înțelegea că ținta e un uriaș electorat complet derutat: electoratul PSD.
Abia asta e „adormire în conștiință” pe bune. Să nu-ți dai seama că trebuie să forțezi partidele să facă redistribuire, să scoată bani de la bogați pentru școli și spitale.
PSD e un camion uriaș care merge cu 50 km la oră pe autostradă și cu șoferul adormit la volan.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7429215fa736f8c5ca89afadbe6435c2.jpg)
Cum a murit PSD
Eu nu cred în manifestațiile care se ocupă de wellness și conștiință. Or, în ultimii 10 ani, numai de astea am avut. A ieșit clasa de mijloc din marile orașe că nu mai putea de atâta corupție. Au luptat cu corupția până au umplut tot aparatul de stat de rentieri anticorupție sereiști. Dup-aia s-au trezit în conștiință alți deștepți care vor guru și nu mai vor partide politice. Eu vă sfătuiesc să nu ieșiți să protestați decât pentru drepturi clare, salarii, nu pentru cai verzi pe pereți. Caii verzi pe pereți, produși de clasele de mijloc din marile orașe întâi, apoi din restul țării, sunt acum politică de stat.
PSD a făcut câțiva pași mari greșiți cu Ciolacu în frunte. În primul rând, s-au făcut și ei pro-business, au luat fața banilor europeni, uitând că au de reprezentat milioane de oameni. Apoi, au cărat în spate partidul prezidențial PNL, cu de-alde Bode, Ciucă și Rareș Bogdan, un corp politic muribund impus de Iohannis. Și, culmea, l-a salvat. PNL de unul singur ar fi dispărut, cred, și din parlament anul trecut la alegeri. Dar a avut grijă PSD 4-5 ani de el.
Au crezut că fac o uniune stânga-dreapta ca în Germania și au reușit să se autodistrugă doar pentru a menține la putere un sistem rentier putred: serviciile în tot și în toate, nicio opinie despre nimic.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_99b68444c7732fc033765db1f3401bcc.jpg)
Nu există stânga-dreapta! se tot repetă aiurea. Ba chiar există. În forme diluate, ascunse, dar există. Acum este camuflată în opoziția dintre cei care mai vor stat social (adică plătim taxe ca să avem educație, sănătate, infrastructură etc.) și cei care vor să privatizeze chiar tot. Mă rog, poate o să se simtă nevoia de stânga după ce va fi ștearsă de pe fața pământului.
Neoliberalii care manifestau împotriva PSD acum 6-7 ani voiau să scape de PSD, spuneau că e corupt. Asta e suprafața, spoiala. De fapt, îi irita electoratul lor, „ăia fără dinți”, cum i-a numit Liiceanu – acest Georgescu al lumii bune (pentru ăia cu studii mai puține, există Dan Puric). N-ai stat social, vei avea popoare-fantomă risipite prin România, poporul interlopilor, poporul polițienesc, poporul zilier, toate forme primitive de organizare socială. Cam asta avem deja.
Georgiștii cred și ei că statul e „paralel”, că ne face injecție cu forța etc., dar rezultatul e fix tot ăla: că nu cred în școli, spitale, taxe, stat social într-un cuvânt.
Mulți dintre cei care manifestau la 10 august s-au transformat în georgiști, diaspora în orice caz. Multe fire invizibile leagă cele două tabere care se cred adversari de moarte. Însă nu contează cum o spui, contează ce rezultat vrei să ai. Indiferent că ești suveranist sau europenist, se pierde pe un singur front: statul social cu tot ce înseamnă el.
Aceasta a fost o mișcare globală din anii 90 încoace. Acum există speranța unei ridicări a capitaliștilor dacici. De fapt, o prostie. Dar și aici trebuie citit printre rânduri, cum bine o face Florin Poenaru: în toată lumea, capitalismul nu mai are nevoie de democrație ca să supraviețuiască, are nevoie de autoritarism. Se bat în Piața Victoriei două forme de autoritarism: cel trumpist, care ne spune că trebuie să ne alegem noii bocanci de pupat și să cântăm imnuri patriotice, că alte idei economice și sociale n-au; și autoritarismul neoliberal, cel care ne spune să băgăm ca lumea bani în arme și să folosim bani publici ca să plătim oalele sparte în Ucraina.
Orice afacerist serios visează azi la un aranjament cu statul, fie o lege favorabilă, fie un contract bănos. Capitalism asistat social cu arma în mână. Ăștia vor un stat care să-i susțină pe ei, și un stat antisocial cu angajații lor. Ce e Elon Musk, un miliardar din contracte publice, dacă nu asta?
Moartea PSD
Haideți să ne uităm la topul clasamentelor în ultimele sondaje, la George, Crin, Nicușor. Ce lipsește? PSD. PSD a fost omorât, cum spune Ștefan Baghiu, n-are un candidat al său, are un candidat în alianță și iese abia pe locul 3 în sondaje – cam așa e cotat Crin Antonescu. Bună parte din voturi le ia Ponta – urlă suveraniștii la el, dar el le face un serviciu scoțându-l pe Antonescu din cursă, deocamdată – cele 9 procente sunt cele care-l despart pe Crin de Nicușor.
PSD, corupt, nepotist cum o fi el, era singurul garant al unor linii de bază sociale: salariul minim, cheltuieli guvernamentale pe infrastructură locală, pensie etc. Dar, se pare, dintre cei care se aud nu mai vrea nimeni asta, vrea schimbare. „Schimbarea” e fără garanții sociale, niciunul dintre candidații la președinție rămași nu are astfel de preocupări. E prima rundă de alegeri prezidențiale din ultimele decenii în care se poate vorbi numai despre românii de „calitatea 1”, adică antreprenori, afaceriști. Restul, la muncă, nu la întins mâna.
PSD a tot virat spre liberalism până s-a trezit în decor. Iar de scos din glod ditai hardughia, alde Tudose și Grindeanu n-o pot face. O zice bine sociologul Alin Teodorescu aici.

Nick69 • 19.03.2025, 16:29
Serios? Adică escrocii aia pe care tu îi numești capitaliști erau buni iar Băsescu i-a distrus? Vai de capul tău! Socialist de carton!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_0c8f61a202815fb1d540e0d4b8376c1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b79fb1dabf7273b23c6edd4448b74afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1d327f3fa421f0f4aba9d62da3bb69e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ea6bc32fa52d18eb878eb6aa9f75dbbc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_66389becedbc7e1db8a5547898b0640c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ca854c8dbfb5119df31c9dd605d354bd.jpg)