ComenteazăAntropologii spun că „punctul de vedere creează obiectul”. Dacă schimbăm cadrul de referință UE cu unul global, vedem că nu stăm chiar atât de prost, de vreme ce suntem, bunăoară, pe locul 49 mondial în clasamentul ONU referitor la indicii de dezvoltare umană. Asta înseamnă că alte 144 de state ale lumii se află în urma noastră.
Evident, comparația deliberat avantajoasă nu ne oferă decât o meschină consolare de moment. Până la urmă, ca stat-membru NATO și UE, se cuvine să ne ameliorăm competitivitatea în propria ligă geopolitică.
Azi voi comenta o întârziere de care se vorbește intens, fără prea multe rezultate. Da, suntem codașii Europei și în materie de consum cultural!
Citim cel mai puțin, avem o infrastructură culturală anacronică, universități absente din topul 500 și o societate subminată de analfabetism funcțional (40%), ca să nu mai pomenesc rana obscen deschisă a plagiatului și promovările profesionale prin contraselecție (cu cât ești mai slab pregătit și deții calificări mai vagi, ai șanse mai mari să urci pe scara socială).
De ce ar trebui ca statul – prin succesivele guverne, investite democratic – să aibă interesul de a elabora politici publice pro-carte? Pentru că orice țară e mai competitivă dacă media competențelor crește. Dinamismul economic depinde de piața ideilor (și deci a cărții). Inovația și cercetarea sunt esențiale în performanța relativă a fiecărei națiuni.
Nu e vorba de a forța utopia unei societăți de savanți. Eroul lui Cervantes era un cavaler al tristei figuri tocmai pentru că se țicnise după lectura excesivă de romane cavalerești…
Avem nevoie de specialiști în literatura apocrifă a creștinismului primar, dar și mai mare nevoie de meseriași buni și contabili eficienți (90% din capitalism se bazează pe softul Microsoft Excel, nu pe hermeneutica școlii neoplatonice din Florența renascentistă).
E o chestie de bun simț că alfabetizarea funcțională, ridicarea nivelului de cultură generală, asimilarea normelor de politețe, implicarea civică și minima pregătire în finanțe, tranzacții online, prim ajutor sau legislație sunt indispensabile într-o societate informatizată și o economie tot mai puternic digitalizată. Acestea nu se pot obține doar prin educația formală, ci și prin deprinderea lecturii, ca instrument de cunoaștere sistematică.
Cifrele înfricoșează: 68,5% dintre români nu au citit o carte în ultimul an și numai 20% citesc o carte pe lună, în vreme ce 37,5% dintre tinerii de 15 ani nu înțeleg ceea ce citesc. Știu că, asemenea oricărui sondaj (ale cărui rezultate pot fi influențate prin „răspunsuri sugerate”) și datele statistice pot fi interpretate, de la caz la caz, într-o cheie pesimistă sau pozitivă, prin coroborarea cu alte date.
Există totuși suficiente probe empirice și analitice potrivit cărora – din lipsa unor politici publice adecvate – societatea noastră regresează mental, se „sălbăticește” și își consumă energiile în direcții neproductive sau degradante moral.
Grație internetului, informația circulă mereu mai rapid, într-un volum impresionant, ceea ce pretinde, ca răspuns, un plus constant de simț critic și discernământ. Și tocmai acest răspuns se bâlbâie, pentru că statul nu promovează politici publice pro-active în domeniul stimulării apetitului de lectură (inclusiv prin încurajarea fiscală a mecenatului).
Recent, deputatul PNL Sebastian Burduja a inițiat un proiect de lege pentru instituirea zilei de 15 februarie ca Zi Națională a Lecturii. Mă îndoiesc că o nouă sărbătoare (și mobilizările festiviste ad hoc) va fi suficientă pentru a preface indiferența majorității față de carte (la propriu și la figurat) într-un ambițios elan recuperator.
E nevoie de intervenții ceva mai practice: de bugete alocate generos, de proiecte naționale și locale concepute împreună cu elita intelectuală, de cooperarea cu lumea editorială (grav avariată de pandemia Covid-19) și de o comunicare socială atractivă.
Altminteri, ne vom aminti cel mult de îndemnul din acel banc despre vânzătorii de bomboane agricole din vremea comunismului: „pune și tu mâna pe o carte, ca să mai faci un cornet!”