Puntea euro-atlantică e minată de războiul cultural din America. Înseamnă victoria lui Donald Trump și victoria civilizației occidentale?

Religia woke a promovat un puritanism secular în care rolul poporului ales e preluat de elitele academice, mediatice, politice și corporatiste din America și trebuie ”impus” pe toate meridianele. Trebuie să trăim într-o lume fără frontiere, sub semnul unei libertăți nelimitate, cu singurul obiectiv de a sanctifica sănătatea publică și politica ecologistă. Dar și neo-conservatorii lui George W. Bush își doreau ca democrația de tip american să fie exportată global, inclusiv prin campanii militare contra unei ”axe a răului”. Pe scurt, super-puterea obiectiv acumulată de SUA după implozia Uniunii Sovietice s-a manifestat bipartizan: republicanii au mizat pe hard power, pe când democrații au recurs la soft power, pe temeiul unor ambiții deopotrivă disproporționate. 

De fapt, ambele viziuni au eșuat. Woke-ismul a degenerat în poliție a gândirii și inchiziție morală, acreditând aberații tot mai utopice, în vreme ce înlocuia marxista luptă de clasă printr-o luptă de rasă și discriminarea pozitivă a minorităților. Primăvara arabă, ”înmugurită” sub democratul Barack Omaba, a capotat tocmai pentru că națiunile respective au preferat să respingă utopia progresistă prin alegerea unor guverne islamiste. La rândul ei, politica neo-conservatorilor s-a împotmolit în Irak și Afghanistan, unde US Army a câștigat ”războiul contra terorismului”, fără să câștige și pacea: se pare că oamenii nu vor lecții de democrație din partea unor forțe de ocupație. 

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Uniunea Europeană, construită pe ruinele celor două războaie mondiale și în totală dependență de banii, piața, tehnologia și forța militară dezvoltate peste Atlantic, a preferat să se alinieze la soft power-ul religiei woke, patinând pe solul utopiei progresiste, și a criticat (în general) democratizările manu militari, sprijinite de politica neo-conservatorilor. Din păcate, având de ales ”o anumită America” (și respectiv o anumită versiune a procesului de globalizare occidentală), europenii din vest, care comandă la Bruxelles, au stimulat contra-reacțiile eurosceptice din nou apărutele partide suveraniste, rămânând și dezarmați, adică fără pic de autonomie strategică. Nu există nici azi, când Putin a readus războiul convențional pe sol european, o armată care să-i opună rezistență tiranului de la Kremlin, dincolo de forțele NATO, controlate și comandate de SUA. Și nici nu va exista vreuna, prea curând. 

Vestea proastă e că alegerea lui Trump nu pare să marcheze decât o victorie de etapă a taberei conservatoare, în sensul că învinșii din tabăra democrată, colonizată ideologic de agenda woke, nu dau semne că-și vor corecta erorile și excesele, preferând să perpetueze demonizarea lui Trump, în loc să-i explice victoria prin revolta Americii profunde, care s-a săturat de aroganța autistă a elitelor globaliste, instalate durabil în universități, media, Hollywood și administrație federală. Or, dacă războiul cultural dintre progresiști și conservatori continuă să macine America, nici Uniunea Europeană nu prea are șanse să prezinte o soluție de armistițiu, ceea ce nu poate decât să debiliteze puntea euro-atlantică. 

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Singura soluție ar fi ca atât Partidul Democrat din SUA să revină la ”popor” (adică la bunul simț călcat în picioare de woke-ism) și ca elita tehnocrată de la Bruxelles să-i urmeze exemplul. Europenii trebuie să lucreze cu administrația Trump (după ce-și asumă obligații suplimentare în NATO), tot așa cum au datoria să reducă imigrația ilegală și să dezumfle euroscepticismul suveraniștilor prin preluarea în partidele de centru-dreapta și centru-stânga a unei viziuni realiste, care frânează calendarul forțat al tranziției verzi și încetează să le spună fermierilor de pe tot continentul că aparțin trecutului, sau muncitorilor europeni că vom continua să producem (aproape) totul în China. 

Aud că, așa cum Gérard Depardieu a scăpat de fiscul francez, luându-și cetățenia rusă, tot soiul de vedete ”liberale” din SUA amenință cu emigrarea, ca să scape de ”fascistul” Trump. Ei bine, unde se vor refugia? În Europa aceasta încă politic corectă și vizibil dezarmată, pentru că depindea până mai ieri de gazul rusesc, așa cum azi depinde azi de fabricile delocalizate în China? Tribulațiile acestor rătăciți de realitate dovedesc implicit că Occidentul nu poate rezista presiunilor revizioniste ale adversarilor săi decât dacă întărește legăturile istorice și strategice dintre SUA și UE, după ce aruncă peste bord elementele capabile să le saboteze. Procesul acesta va fi deosebit de complex, dar nimeni nu-l mai poate evita, fie că locuiește în Boston sau la Vilnius, la Washington sau la Paris, la Londra sau la București. 

Urmărește-ne pe Google News