25 comentariiNu știu dacă e o afirmație conștientă, subversivă sau pur și simplu iresponsabilă, dar îmi este greu să cred că un om educat poate crede așa ceva. Ar trebui să știe că tatăl dumnealui, distinsul actor Ion Caramitru, a fost toată viața un bugetar, dar ale cărui muncă și profesionalism au adus multă bucurie iubitorilor de teatru. Economiile sunt de mai multe feluri, nu doar cele productive, care aduc profit în bani: mai există economia darului, schimbului, a sacrificiului, a solidarității, a echității etc. Multe dintre ele, care par risipe, țin, de fapt, societatea vie.
România, sub media UE în ceea ce privește cheltuielile cu asistența socială
În primul rând, legat de obsesia cheltuielilor privind asistență socială, care la noi e văzută ca un consum inutil și prea mare: în 2022 ponderea lor în PIB a scăzut la 16,2%, plasându-ne pe ultimele locuri în Europa.
Deşi se spune altceva, că suntem un stat social exacerbat, adevărul e că România cheltuie doar 16% din PIB, în medie, pe asistență socială, faţă de media UE de peste 28%.
Dar, atenție: pensiile nu sunt asistență socială sau cum ne place să utilizăm denumirea de „asistați social” ca un stigmat – pensionarii nu sunt „asistați social”. Pensionarii sunt o categorie, o pătură socială, un grup de oameni ajunși la o vârstă de pensionare conform legii, care au contribuit ani întregi la sistemul de pensii. Adică, o parte din banii meritați, câștigați prin muncă, s-a dus la un fond de pensii care acum vin ca recompensă. Sunt acei bani puși deoparte de-a lungul timpului, în avans, pentru zile negre, pentru bătrânețe. Sunt banii lor, câștigați prin muncă. A numi „paraziți” o întreagă categorie socială este un pur rasism social lipsit de minimă responsabilitate, care incită la ură, dispreț față de niște oameni vârstnici, care sunt mamele, tații, bunicii noștri, în definitiv.
Există problema pensiilor speciale, care merită însă o discuție separată: personal sunt împotriva acestor pensii care produc adevărate caste sociale care au la bază principiul inechității. Pentru unii există legi speciale, pensii speciale: asta e o democrație strâmbă. Toți trebuie să fim tratați după reguli universale comune. Însă aceștia sunt o categorie mică, chiar dacă au un buget mare. Grosul pensionarilor sunt oamenii care au muncit corect, în sectoare diverse și merită să-și trăiască bătrânețea decent. Și mai ales merită respectul nostru.
Vă puteți imagina un stat modern fără birocrație?
Cu bugetarii lucrurile sunt și mai simple, iar a-i numi „paraziți” mi se pare de-a dreptul un teribilism de adolescent răutăcios, care se răzbună pe cineva la ghișeu că nu i-a vândut o bere, pentru că nu are vârsta legală.
Statul modern este un stat bine instituționalizat, iar instituțiile lui sunt conduse de funcționari numiți birocrați: de la poliție, la armată, de la funcționarii de toate rangurile la contabili, oameni de la ghișeu și cei ce fac și dreg multe hârtii. Statul modern este un stat compus din multe legi, reguli, reglementări și multe hârtii, contracte. Vă puteți imagina un stat modern fără birocrație? Așa ceva nu există. În general stat fără birocrație nu există. Omenirea a funcționat fără birocrație doar în forma ei de sălbăticie. În momentul în care apare contractul, legea, înțelegerea – apare birocratul, funcționarul.
Atenție însă: eticheta de „parazit” este adresată bugetarilor. Știți cine mai sunt bugetari la noi? Două categorii esențiale pentru societatea modernă: medicii și profesorii.
Cine sunt profesorii? Sunt o categorie esențială, pentru că în mâinile lor ne încredințăm copiii – viitorul nostru e în mâinile lor. Fără educație suntem terminați și social, și politic, și economic. Renunțăm la ei pentru că o bună parte a „elitei” noastre consideră bugetarii „paraziți”?
Dar cu medicii ce facem? Cine sunt ei? Sunt categoria esențială în mâinile cărora ne încredințăm viața, sănătatea, corpurile noastre. Fără acces la un sistem de sănătate publică suntem terminați. Și ei sunt „paraziți”?
Dacă nici medicii și nici profesorii nu produc, atunci chiar nu mai înțelegem nimic din societatea noastră.
Da, putem fi nemulțumiți de calitatea serviciilor prestate, putem discuta despre cum să îmbunătățim aceste servicii. Cu siguranță.
Citesc: „Contrar percepției publice larg răspândite, România apare în statistici drept un stat european cu prea puțini bugetari ca pondere în totalul populației. Din moment ce serviciile publice depind de mărimea forței de muncă alocate acestora, apare un cerc vicios. Se clamează costuri prea mari față de beneficii, dar prestațiile statului au de suferit pentru că forța de muncă este insuficientă după standardele UE. Numărul de elevi la un educator sau de bolnavi la un medic fiind exemple elocvente în acest sens” (sursa).
Ni se spune că avem un stat prea mare, cu prea mulți bugetari. E un mit: o minciună cinică, folosită mereu. Și aici suntem jos.
Iată cum arată (sursa).
Poate că ar trebui mai multă responsabilitate și mai puțină incitare la ură, mai ales că vin lunile grele de alegeri.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea