ComenteazăEuropa creștină nu e un muzeu deschis duminica. E una dintre rădăcinile civilizației noastre, alături de cea greco-romană. Oamenii, ca făpturi tribale și teritoriale, și-au rezolvat mereu litigiile fie prin comerț, fie prin negocieri diplomatice în căutarea unui compromis reciproc avantajos, fie prin război, adică prin testarea brutală a raportului de forțe dintre două grupuri (imperii, regate, state, națiuni) aflate în conflict.
Rusia a ales războiul și l-a adus în inima Europei, înviind sub privirea noastră scene hidoase, pe care nimeni nu le-a mai văzut pe bătrânul continent de la al II-lea Război Mondial încoace.
Oficial, acesta nu e un război contra Ucrainei, ci contra democrației, pe care Putin, printr-o schizofrenică inversiune normativă, o numește ”nazism”. Nu de NATO se sperie Putin, ci de valorile libertății, pe care organizația defensivă a statelor-membre le apără din 1947.
Războiul Rusiei în Ucraina europeană are și o pretinsă dimensiune ”metafizică”. De ea s-a ocupat intens Patriarhul Kiril al Moscovei, care a uitat că grosul turmei sale duhovnicești se află în Ucraina. Pentru primatul kaghebist al înrobitei Ortodoxii pravoslavnice, ucrainenii nu mai sunt creștini, de vreme ce stăpânul său de la Kremlin i-a asimilat naziștilor. Ei au intrat în mrejele materialismului și hedonismului deșănțat care ar caracteriza Occidentul heterodox și apostat.
Aici e de găsit dimensiunea spirituală pe care o clamează Kiril, regăsind obsesia slavofilă a misiunii mântuitoare pe care a Treia Romă o are în istorie. Lumea rusă ca model de creștinism autentic, nealterat de catolicism, protestantism și liberalism. În termeni identici gândesc și islamiștii radicalizați, care țin într-o mână Coranul răstălmăcit și în alta automatul Kalașnikov.
De altfel, împotriva ”ereticilor” de la Kiev au fost mobilizate și trupe de mercenari ceceni sau sirieni, avântați în luptă cu urletul ritualic ”Allahu akbar”. Ne temem de profilarea unui bloc anti-occidental sino-rusesc, însă ideologia putinistă e mai aproape de cea a jihad-ului fundamentalist decât de serenitatea patriarhală a confucianismului din nou prizat la Beijing.
În Europa creștină pomenită mai sus s-a creat, încă din Evul Mediu, o instituție informală: Pacea lui Dumnezeu. A fost ”invenția” Bisericii catolice. În virtutea acestei păci, beligeranții amuțesc zarva ucigătoare a armelor la marile sărbători creștine: măcar de Crăciun și de Sf. Paști, umanitatea, fraternitatea, dispoziția pașnică și buna înțelegere trebuie să prevaleze.
”Pacea lui Dumnezeu” are scopul de a le reaminti războinicilor că există deasupra lor o forță majoră, o instanță transcendentă suverană. Cu atât mai mult cu cât părțile aflate în conflict au trecut prin Botezul sacramental, înainte de cel a sângelui. Armistițiile motivate religios au funcționat fără greș, din secolul XIII, trecând prin războaiele interconfesionale din Europa secolului XVII, și s-a extins până la Primul Război Mondial.
Prin diverse concilii locale, ele au fost integrate în dreptul canonic apusean și au pedepsit cu excomunicarea sau anatema orice încălcare a regulilor stabilite, incluzând obligația beligeranților de a proteja patrimoniul ecleziastic și dreptul de azil între zidurile lăcașurilor de cult.
De această creștinească tradiție și-au adus aminte atât secretarul general ONU (portughezul Antonio Guterres) și Papa Francisc atunci când i-au recomandat lui Putin un armistițiu pascal. Transmisă pe canale publice, această solicitare s-a lovit de urechile înfundate ale despotului belicos și revanșard. Așa că nici armata rusă invadatoare, nici cea ucraineană – ca eroică pavăză a unei populații civile traumatizate de două luni – nu vor avea bucuria de a sărbători Învierea lui Hristos într-o temporară acalmie.
Faptul că patriarhul Kiril nu s-a asociat demersului (ba chiar a anulat o preconizată întâlnire cu Papa Francisc) ne arată, din păcate, că la Moscova nu mai funcționează niciun strop de creștinism autentic și nici măcar ipocrizia unei propagande inteligente.
De șase săptămâni, Putin e detestat în toată lumea liberă. Dacă ar fi acceptat trei zile de ”pace a lui Dumnezeu” nu ar fi fost brusc iubit, dar ar fi dat o minimă lovitură de ”imagine”. Refuzul său denotă panica furibundă, completa dezumanizare și totalul dezinteres față de salvarea aparențelor.
Fostul judoka viril – văzut recent îmbătrânit, cu mâna crispată de masă – nu mai e capabil nici să mimeze ”bunele intenții” care-i pavează calea sigură spre infern, de mână cu fostul său coleg de poliție politică, Kiril Kundiaev.
foto: Hepta