Putin va pierde războiul, dar să nu devenim noi putiniști

Condamnăm ferm războiul de ocupație și agresiune dus de Rusia împotriva unui stat suveran, Ucraina, și ne solidarizăm cu victimele războiului și ale regimului Putin.

Acest război nu are nicio legitimare politică, socială, economică și morală: este un război de expansiune, ocupație, imperialist și regimul Putin se face vinovat. El trebuie condamnat.

A explica și a justifica sunt două lucruri fundamental diferite. 

Voi povesti elementele-cheie a ceea ce înseamnă regimul Putin privit din interior: politic, economic și social. 

Putin, personaj colectiv

Teza de pornire: Putin nu este o persoană, ci un sistem, un regim. Reducerea regimului, sistemului Putin la o persoană și la o interpretare psihologico-morală înseamnă a scoate discuția din câmpul politic. Aici voi vorbi strict despre semnificația politică, socială și economică a regimului Putin care este un sistem, privit dinspre Rusia. Ca să încercăm să înțelegem ansamblul.

Inițial, Putin a fost soluția de a evita întoarcerea „ciumei roșii comuniste”

Putin este un rezultat direct al necesității aducerii la putere a unei „marionete” care să salveze „regimul Elțîn” (un regim liberal politic, neoliberal-oligarhic economic și darwinism social în jos) de „ciuma roșie” Ziuganov. 

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

A existat un consens: elita politică, elita financiară, elita structurilor de stat și elita ambasadelor externe au căzut de acord asupra proiectului „noului urmaș” – Vladimir Putin.

Putin trebuia să salveze „noua orânduire a anilor 90” de riscul revenirii „ciumei roșii”. Acesta a fost actul de legitimare.

Al doilea factor: necesitatea revanșei structurilor de putere, grupurilor de putere de a reveni în poziție de forță după dizolvarea aproape a statului și după jaful postcomunist. Ceea ce se va numi „siloviki” (grupurile de forță). Adică un soi de revanșă a structurilor de putere, tăcute, umilite de elita politică liberală, de oligarhia care a furat tot și a demantelat statul imperial și social. 

Prima structură de putere nouă și gălăgioasă (noua oligarhie) l-a legitimat, a doua structură tăcută, dar revanșistă (siloviki) l-a activat. 

Statul a redevenit puternic în interior

Debutul regimului Putin începe cu restabilirea ordinii politice, economice și parțial sociale. Preluarea structurilor media loiale oligarhilor, preluarea sectoarelor economice „privatizate” din mâinile oligarhilor, recalibrarea și subordonarea oligarhilor pe modelul vechii boierimi, remodelarea structurilor legislative și administrative, controlul sectoarelor industriale strategice, stoparea criminalității cotidiene. 

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Ideea centrală: verticala puterii – totul subordonat ierarhic pe un model administrativ imperial într-un nou context geopolitic și economic.

Distanțarea treptată de structurile și politicile occidentale care au dominat și făcut agenda Kremlinului anilor 90. O autonomie tot mai mare și încercarea unei reconstrucții a propriei agende care are la bază un revizionism și revanșism. Se dorește o „Economie și democrație suverane”.

Când Putin se inspiră din Soljenițîn

Ideologia regimului Putin nu este suficient de coerentă însă are la bază linia ultraconservatoare: aș aminti Ilin și Soljenițîn. 

Ilin – un filosof conservator, cu tentă fascistă, imperialist, slavofil, monarhist, antioccidental, idolul emigrației albe – este cheia liniei ideologice. Este foarte bine epurată linia „socialist-revoluționară” a regimului presovietic, sovietic și păstrat din el strict linia imperial-statalistă a lui Stalin. 

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Dovadă că discursul lui Putin a criticat dur linia leninistă și a justificat linia stalinistă (atenție, a condamnat represiunile). 

Slavofilismul imperialist pravoslavnic atomic. Multe cuvinte pentru ideea de control total

Linia leninistă este interpretată așa: 

1. Lenin și revoluționarii sunt niște agenți străini plătiți să vină să distrugă Rusia bună – Rusia măreață țaristă imperială. 
2. Lenin = bomba care a aruncat în aer imperiul. 
3. Stalin = reconstrucția imperiului. 

Discursul explicativ al lui Putin, devenit între timp celebru, este foarte aproape de ultimele cărți ale lui Soljenițîn.

Ideologic e un soi de revenire la acea linie în condiții istorice noi: linia țaristă cu elemente staliniste. 

Linia socialistă și liberală – egalitate, democrație social-politică, lipsa ierarhiilor, redistribuție, universalism, echitate, libertăți etc. – e răul pe pământ. 

Tradus pentru euro-atlantici: e practic un soi de nucleu politic dur al conservatorului SUA, dar pe rusește – în contextul tradiției ruse țariste. Ceea ce acum se mai numește – slavofilismul imperialist pravoslavnic atomic. 

Realitatea însă ne arată că dincolo de ideologie există un praxis mai aplicat, cinic, bine conturat. Linia principală este linia birocrație-armată-servicii, control al capitalului, biserică și naționalism. Un soi de ultraconservatorism de stat cu o economie neoliberală de stat (inegalitate fără precedent între cei 1% care dețin tot și 99% mai nimic – a se vedea studiile lui Piketty pe subiect), dar cu încercări de a produce o bunăstare medie decentă și o bunăstare ridicată a clasei de mijloc urbane. 

Statul a luptat cu bandiții până a ajuns Banditul

Asta presupune: întărirea statului (pe model de caste birocratice – legi speciale pentru birocrație, structuri ale armatei, servicii etc.), reintroducerea ordinii și siguranței populației după dezastrul epocii Elțîn, distrugerea banditismului cotidian. Asta se poate face cu un control al capitalului direct de stat sau prin controlul oligarhilor și elitelor regionale. Și, în plus, prin dezvoltarea structurilor de putere – armată, servicii, poliție, control asupra mass-media cu mici supape de mulțumire a lumii creative liberale pe care să o facă dependentă de resursele statului (resurse mari vărsate acolo), o bunăstare medie crescândă.

Regimul Putin are două țevi mari și late prin care se alimentează: internă și externă. Sau mai degrabă o țeavă cu două surse de alimentare pentru regimul Putin: din intern și din extern.

Intern: popularitatea imensă după ordinea instaurată de după Epoca Elțîn, întărirea statului, subordonarea birocrației, oligarhiei, susținerea structurilor de forță, armată, servicii (siloviki), creșterea bunăstării și sentimentul puternic de ieșire din zona umilinței și căpătare a demnității politice imperiale etc. Ceea ce ei numesc: Rusia se ridică din genunchi. Toate acestea sunt energii interne imense care susțin regimul Putin.

Cum a aprovizionat Vestul o guvernare care îl urăște

A doua linie de aprovizionare a putinismului este cea externă. Elita globală „a lumii bune” – de la SUA la UE și mai ales marele capital și corporații – a legitimat total acest regim. 

De douăzeci de ani, o parte a businessului vestic a susținut aproape necondiționat dezvoltarea regimului, aducând critici minore, iar capitalul a câștigat bani colosali fără o minimă reținere. 

Chiar și după anexarea Crimeii elita globală „bună” și „civilizată” nu a avut de reproșat decât minime gesturi de fațadă, iar capitalul și-a văzut de treabă. Sancțiuni de fațadă. Ca să nu mai vorbesc de primirea cu brațele deschise a oligarhilor și mai ales a banilor acestora în circuitul global: să nu uităm că Londra era numită Londograd, locul în care marii mafioți oligarhi ruși au fost legitimați, devenind cetățeni britanici respectabili. De ce? Pentru că și-au mutat averile acolo, în băncile elvețiene sau în paradisurile fiscale. Abia acum aflăm de sursa murdară a acestor bani?

Toată această elită care acum dă lecții se face vinovată, cel puțin parțial, de dezastrul global în care am ajuns. 

Asta nu scuză și nu justifică, firește, războiul – dar îl cauzează. A explica și a justifica sunt lucruri diferite. 

Așa că dacă mai căutați putiniști în afara Rusiei, începeți în ordinea responsabilității: mai întâi la Casa Albă, după – în cancelariile UE, după – în marile corporații și toată elita globală politică și financiară. 

Acolo se află a doua resursă de energie pentru regimul Putin. Sună dureros, dar mizeria și ipocrizia adunate sunt prea mari. Ele trebuie condamnate și asumate. Așa cum trebuie mai întâi condamnat regimul și războiul lui Putin.

Revanșismul: Finalul epocii Putin (așa cum îl vede regimul)

Ideea de bază a revanșismului spune simplu și se regăsește în discursul lui Putin de dinainte războiului. El spune clar: Occidentul, cu trimitere directă la SUA, dar și la UE, nu a vrut să ne aibă parteneri. Extinderea NATO și UE s-a făcut fără noi și acceptul nostru, în defavoarea noastră. 

Am încercat varianta negocierilor și am fost excluși de la masa negocierilor, de la masa celor bogați.  Am fi vrut să intrăm în NATO să găsim o formă de negociere și parteneriat cu UE. Nu s-a putut. 

Revanșism și revizionism imperial. Punct: ajunge, zic ei. Rusia se ridică din genunchi – nu mai acceptăm, repetă ei, să fim umiliți de Vest. 

Nu ne mai este rușine de ceea ce suntem – noi vrem să fim noi înșine, nu ca ceilalți: „decolonizarea” politicului și economicului a început radical. Noi, spune Kremlinul, nu mai vrem să fim doar benzinăria globului. Vrem lumea noastră – „lumea rusă”.

Războiul e forma noastră disperată, zic oficialii ruși, de a răspunde ne-dorinței de a negocia cu noi și tupeului occidental de a se extinde în total dezacord cu interesele noastre. Ne simțim amenințați. Ați dat cu toporul în ușa noastră. Ucraina este ușa de la intrare în Rusia. Dar după ușă nu se află un iepure sau un arici, ci un urs. Acum a fost trezit Ursul. 

Avertismentul lui Kissinger

Iar Ursul rus, prin natura lui, prin natura puterii sale, nu poate fugi, nu are cum – el reacționează. Și lovește năprasnic, cu riscuri imense pentru toți cei din jur, pentru tot globul și chiar cu riscul autodistrugerii. Așa e natura puterii celor mari. Și atenție: Ursul nu poate fi organizat pe model occidental decât parțial. Războiul din Ucraina este, în înțelesul Kremlinului, răspunsul politic dat Vestului cu alte mijloace.

Oare nu așa v-a învățat și marele expert SUA, părintele geopoliticii americane moderne, Kissinger, care avertiza – dacă vă atingeți de Ucraina începe războiul cu Rusia?, spun rușii deseori. Iată ce spune Kissinger pentru The Washington Post. A mers ursul pe bicicletă 30 de ani, a stat la coadă la McDonalds frumos și civilizat. Ei bine, nu mai vrea. Ori negociați asupra borcanului cu miere, pentru o pace discutabilă, ori se începe războiul sigur devastator. Așa gândesc ei.

Replica folosită deseori de Kremlin: de ce altora le este permis încălcările tratatelor și nouă nu? De ce să fim judecați de cei care încalcă la fel de flagrant tratatele internaționale? Cine este cel care instituie „starea de excepție”, cine are „puterea de lege”? Dacă pot alții, putem și noi. Cu trimitere mereu spre SUA. 

Dar rușii credincioși lui Putin uită des Georgia 2008 și Crimeea 2014. Kremlinul nu e la prima abatere – e un șir lung.

Acesta e mesajul lor. Repet – așa văd ei lucrurile. Eu traduc aici: nu omorâți traducătorul. Cum ieșim din această situație? E treaba marilor puteri, a experților și instituțiilor să dea un răspuns.

Rusia încearcă o resetare

Repet: a explica și a justifica sunt lucruri total diferite. Teza la care țin fundamental: nu există cauză socială, politică, economică și cu atât mai mult morală care să justifice un război. 

Dar nu putem închide ochii la cauze: într-un astfel de război nu poate exista o singură cauză și un singur vinovat. Cu toate că vinovatul central, și responsabil direct, este regimul Putin. Dar ce ne-a adus aici are rădăcinile într-o întreagă politică economică, socială militară, ideologică globală care implică multe părți – o poziție cel puțin foarte discutabilă. Ne-a adus în fundătură. Și mă tem că e doar începutul. 

Să ne ferească Dumnezeu de un război mare: un război e ușor de început şi al naibii de greu de terminat. Dintr-un astfel de război nu se întoarce nimeni viu, chiar dacă rămâne în viață. 

Asta am învățat în anii 80 ai secolului trecut din experiența teribilă Afganistan, unde am avut un frate veteran de război fără voia lui.

Cu siguranță însă avem întrebări: oare nu era posibilă o alianță militară de lungă durată NATO-RUSIA și social-economică UE-Rusia de mari proporții? Oare poate lumea occidentală să-și permită un viitor fără Rusia? Cum ar arăta Europa în sensul larg fără Rusia? E de neimaginat. Dar cu siguranță o Rusie fără regimul Putin.

Însă e clar că acum acest război va produce o resetare radicală. E un efect. Acest război nu este despre Ucraina, chiar dacă acolo e marea tragedie, ci este despre această ruptură fundamentală în interiorul lumii occidentale și mai ales în inima Europei. Rusia acum încearcă o resetare fără precedent: politică, geopolitică, militară, economică, legislativă, o regândire a tratatelor și a unei noi configurări. Se pare că se pregătește de mulți ani.

Ivan cel Groaznic atomic și cu iPhone 

Pot înainta multe întrebări: oare cum se va schimba circuitul global al economiei (McDonalds va fi înlocuit cu Kartoșka – rețea locală de fast-food sau cu una chineză sau cu una turcă); poate capitalul occidental va fi înlocuit cu unul chinez și asiatic? Va exista o nouă coaliție a Rusiei cu China? S-a decuplat de la sistemul capitalului global – situație fără precedent. Se vrea o resetare a periferiei globale (lumea „a doua și a treia” împotriva centrului – „lumea occidentală”)? Vedeți raporturile de putere, de populație și capital. Ne sperie gândul.

Poate că acum Rusia vrea să zică: Adio, Europa, și să devină parte a Asiei. E o nouă posibilitate politică, economică, socială care se naște din această tragedie imensă. 

Dar dacă explodează Rusia și începe o anarhie medievală? Știm câte focoase nucleare sunt acolo, iar Putini sunt și mai mulți.

Cum va arăta Rusia nouă? Probabil ca în Kremlinul de zahăr scris de Sorokin: un stat autoritar politic, cu un capitalism de stat, cu tehnologie la zi, dar unde totul va fi controlat. Ivan cel Groaznic atomic și cu iPhone. 

Și noi nu ne dăm seama că această despărțire a Rusiei de Europa (politic, social, economic) și de Occident poate înseamnă și sfârșitul lumii liberale și democratice la nivel global? Poate nu sfârșitul, dar acest război pune în pericol instituțiile politice, economice și sociale ale Occidentului. 

Să ne ferească Dumnezeu de anarhia rusă

Cu siguranță Occidentul poate deveni mai „putinist” prin reacție la regimul Putin. E în natura lucrurilor. Prin reacții la regimul Putin – dacă nu suntem atenți – putem reproduce mecanisme putiniste. Ar fi grav dacă am intra în logica reactivă, reproductivă a războiului: cenzură, control, autocenzură, mecanisme de control economic, politic, social etc. 

O spun ca pe un avertisment și mare îngrijorare: Putin va pierde războiul, dar avem șanse ca noi să devenim „putiniști” – e molipsitor. Și sunt multe indicii.

În acest moment pot spune că Rusia nu este un imperiu, ci un stat cu „rămășițe” și instincte ale imperiului: e un stat reactiv și revanșist. Unde a fost Rusia ultimii 20 de ani? De ce nu a încercat să-și apere interesele prin soft power, prin economie, știință, tehnologie și cultură mai întâi? Elita a fost ocupată să-și jefuiască țara și poporul? Dovadă că regimul Putin nu este un model pentru nimeni. 

Faptul că recurge la forța militară de o manieră atât de violentă ne spune să e un stat slab, nu puternic. Războiul e cea mai proastă opțiune strategică pentru regiune, pentru lume și mai ales pe termen mediu și lung, pentru Rusia. Sunt mari șanse să asistăm la o dizolvare a ei. Iar o Rusie slabă e o Rusie și mai periculoasă decât o Rusie rațională, responsabilă și puternică. Să ne ferească Dumnezeu de anarhia rusă.

Cert este că vacanța postmodernă numită „sfârșitul istoriei” s-a încheiat: bine ați revenit în plină Istorie.

Urmărește-ne pe Google News