Qatar, secretul nostru murdar

6.751 de muncitori morți pe șantiere, decese documentate de mai multe ziare importante ale lumii (numărul e estimat de The Guardian), dar doar câteva zeci recunoscute oficial de FIFA și Qatar. Ziariști serioși care și-au petrecut ani intervievând incognito muncitori, Sebastian Castelier și Quentin Muller ne spun că sunt mult mai multe victime. În primul rând, avem o slabă evidență a victimelor care provin din Africa. În al doilea rând, spun ziariștii, știm foarte puține despre cei care au murit acasă după ce au lucrat într-un adevărat infern, în condiții de sclavie.

Am ascultat cu mare interes un interviu cu cei doi ziariști despre ce au descoperit în Qatar. Documente confiscate, patroni care îi iau practic pe muncitori ca pe niște vite, îi țin în condiții insalubre, îi plătesc cum vor ei, totul pentru a construi minunățiile cu care se va lăuda Qatarul la Cupa Mondială. Ne vom uita la meciuri sau nu, rămâne uimitoare cantitatea de corupție și de impostură atinsă de conducătorii FIFA, în dorința lor de expansiune. 

Munca unor astfel de ziariști sau mărturiile extraordinare ale unor activiști precum Macolm Bidali (lucrător în serviciul de pază care a dezvăluit multe despre abuzurile din Qatar) n-ar trebui să fie un condiment presărat asupra sentimentului de superioritate al lumii bune a globului. 

Recomandări

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

Deja vu

Citind problema muncitorilor din Qatar, mi-am amintit de sute, mii de articole, de povești auzite la prima mână sau citite despre aventurile muncitorilor români în Vest. Și acesta este adevăratul gust amar. Că multe situații seamănă. Că am strâns povești asemănătoare despre exploatare și în UE, și cu cetățeni europeni (români, bulgari), și cu imigranți veniți din Africa sau Asia.

Sigur, vor începe unii să spună că nu e sclavie ca-n Qatar, că acolo a fost mai dur. Și nu contest, sclaviile sunt diferite, sunt și semisclavii, sunt și exploatare de secol XIX etc. Așa că la cules de sparanghel sau de căpșuni o fi fiind mai ușor decât în construcții în Qatar. Pe mine mă interesează tiparul, care se reproduce: armate de muncitori ținute bine ascunse, fără drepturi, fără voce, care apar doar când mai face presa mainstrem câte o „crizuță sufletească”. 

Europenii sunt maeștri la băgat gunoiul sub preș. Milioane de lucrători exploatați nu sunt corect recunoscuți de UE, sunt văzuți doar ca efecte normale ale deschiderii granițelor. Oricum, în România era mai rău, ăsta e singurul argument. E un argument bun. Nici nepalezii sau pakistanezii din Doha n-au fugit de bine de acasă. E suficient?

Recomandări

Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

Dacă tot o să privim meciuri cu un nod în gât, e bine totuși să medităm la faptul că acest tip de abuz și aceste feluri de mușamalizări au fost mult mai răspândite și sunt mult mai specifice inclusiv lumii bune vestice decât vrem să recunoaștem. Qatar e doar o formă și mai brutală a rețetei noastre secrete de prosperitate.

Uber-ipocrizia

Deci, da, reținerea actelor, șantajul cu salariile neplătite, ture fără pauză, săptămâni fără zi liberă, am mai auzit din astea și în însoritul nostru continent. Evident că în Qatar, oroarea s-a dublat, s-a triplat. Și, evident că nu au exercițiul democratic al ignorării inocente a evidențelor. Ei nu recunosc că și-au construit lux cu exploatare inadmisibilă așa cum un cetățean vestic nu va recunoaște că are multe sectoare sociale sau agricole funcționale datorită spinărilor est-europene sau africane. În Qatar n-au chef de mușamalizare finuță, bagă pumnul în gură așa cum o făcea acel paznic cu un reporter danez zilele trecute.

Dacă înțelegem asta, înțelegem și de ce se întâmplă în ultima vreme, înainte de fiecare mare competiție care nu se întâmplă la noi, în lumea bună, o revoltă mediatică uriașă, mai mult de formă, care nu schimbă nimic. Că doar meciurile vor fi acolo, sponsorii tot acolo. Lumea noastră, europeană, americană, lumea de prim-rang și sateliții ei, oferă de fapt un soi de show de deschidere moralist în care ni se amintește în ce lume bună trăim și ce infern e dincolo de granițele teritoriilor de prima mână.

Recomandări

SUA iau în calcul recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Jocurile Olimpice din Brazilia, Cupa Mondială din Rusia, Jocurile Olimpice din China, toate au debutat cu scandaluri, mai ales în ce privește drepturile omului. (În cazul Braziliei, aveam revolte de stradă pornite de la scandaluri de corupție. Ce-a urmat? Bolsonaro! O soluție mult mai proastă decât orice regim corupt, adică un regim și corupt și fascistoid.). 

Supremația europeană

Cheia în care putem citi această criză de morală și bune intenții ale presei vestice ne-o oferea acum câteva săptămâni Joseph Borell, responsabilul Uniunii cu politica externă, care declara: „Europa e o grădină. Este cea mai bună combinație de libertate politică, prosperitate economică și coeziune socială pe care umanitatea a fost capabilă să o construiască. Restul lumii nu este tocmai o grădină. Cea mai mare parte a restului lumii este o junglă, iar jungla ar putea invada grădina. Grădinarii ar trebui să aibă grijă de asta”. 

Nu e o declarație de iubire a Europei, cum pare. E o declarație ignorantă și arogantă a supremației europene, băgând sub preș o istorie sângeroasă care a construit grădina.

Îi facem de râs ca să ne mai ridicăm o dată în slăvi și atât. La asta se rezumă critica problemelor uriașe din Qatar. Uităm că problema a pornit tot de la europeni corupți de prin FIFA, uităm că sclipiciul și glamourul s-a mai construit și pe la noi cu armate de rezervă cazate prin containere, uităm că serviciile sociale minunate vestice stau uneori pe umerii unei armate de badante. 

Deci, cumva, dacă tot e să avem un gust sălciu de la amestecul de arhitectură, trilioane cheltuite, sânge de muncitor asiatic și african, lux de prin Doha, eu zic să adăugăm niște amăreală și observând acest reflex al nostru, al cetățenilor de rang pământesc superior, de a ne umfla în pene plângând pe umerii lucrătorilor. E bine că se întâmplă, însă această criză subită de moralitate are în spate un reflex moral și politic puțin dubios. 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News