RADAr CULTURAL. Despre dragoste, cu sfială

Cineva mi-a dăruit într-un alt Crăciun acest dar, care i-a fost şi lui dăruit. Nu contează cine a scris sau a rostit cea mai tulburătoare frază din lume. V-o dăruiesc să o dăruiţi mai departe. Dar din dar se face rar: „Credința nu e nimic altceva decât, în noaptea lumii, să atingi mâna lui Dumnezeu și, în tăcere, să auzi cuvântul, să vezi lumina”.

Vă propun ca în noaptea de Ajun să împodobim bradul cu cărţile care ne-au purtat până unde suntem. Şi, dacă n-avem cărţi la îndemână sau credem că nu se mai poartă cărţile, să împodobim bradul cu ce iubim. 

Dragostea este ca un far pe o stâncă. 

Dragostea este şi un act artistic, fiindcă este transfigurare. 

TIKTALK. DAR DIN DAR SE FACE RAR. La marile sărbători, până şi reţelele de socializare se sfinţesc. Le străbate un dor al unora de ceilalţi, gândul la cei care nu mai sunt. Cât de mult trebuie să iubească Dumnezeu lumea, dacă în fiecare an, de Crăciun şi de Paşti, coboară pe TikTok ca un content absolut. #DoamneAjută. Am ales clipul de mai jos  ca să ne amintească zăpezile de altădată, să ne întoarcă spre timpul de aur al copilăriei.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Sursa: TikTok / mariasworld758

 „ŞI-AICEA CĂ L-AM CĂTAT/ ŞI-ACOLO CĂ L-AM AFLAT”. Ce înseamnă lerui-ler? Nu ştie nimeni. E o ornamentaţie a liniei melodice a colindelor, nu singura. Înainte de a o asculta împreună pe Paula Hriscu, cu vocea ei înaltă până în turla bisericii, cântând o colindă veche din Maramureş, vă „cânt” eu nişte versuri pe care le mai găsiţi doar în culegerile de folclor.

„Noi umblăm 

Să colindăm.

Da nu-mblăm de nici un rău,

Ci cătăm pe Dumnezeu.

Şi-aicea că l-am cătat

Şi-acolo că l-am aflat. 

Mititel

Şi-nfăşeţel…”.

Frumuseţea colindelor de la sat stă în aceea că oamenii Îl simt pe Dumnezeu ca pe unul de-al lor. Îl pun la masă şi Îl ospătează. Îl întâlnesc  în câmp trăgând brazda, la pădure imitând păsările, pe malul râului construindu-şi o luntre.   

„După dealul cel mai mare,

Unde soarele răsare, 

Este-un mândru feredeu

Şi se scaldă Dumnezeu.

Tot se scaldă şi se-ntreabă:

Ce-i raiul pe ist pământ?

Cel mai bun

Îi calul bun. 

Bunu-I calul, săreacul,

Că el îţi poartă trupul, 

În trezie

Şi-n beţie

Şi la timp de grea urgie…”. 

Dumnezeu este pretutindeni, acolo unde există iubire.     

Urmărește-ne pe Google News