Dumnezeu a făcut păsările în a cincea zi a Creaţiei. Dar zborul îl avea încă de când Pământul era „netocmit şi gol”, înainte de a porunci să se facă lumină. Poate Însuşi Dumnezeu a fost primul care a visat că zboară. Ceea ce înseamnă să planezi deasupra realismului. În artă, se numeşte suprarealism, iar unul dintre cei mai interesanţi reprezentanţi ai săi în pictură a fost René Magritte. Este.

Cu „Terapeutul” lui Magritte gata de drum, am pornit această călătorie deasupra norilor. Personajul, cu bagajul pregătit la picioare, este o bună călăuză. Nu are chip, deci nu-şi poate pune nici mască. Frumuseţea este a privitorului.

Polemizând cu terapeuţii până la a le nega rostul, René Magritte îi defineşte magistral – nişte bieţi oameni, care au, la rândul lor, nevoie de un terapeut. În colivia spiritului lor e închisă o pasăre, jinduind la statutul celei care s-a eliberat. Pasărea gânditoare din faţa coliviei nu pare a se pregăti de zbor, cum ne-am aştepta. Are două eterne opţiuni: să o elibereze pe cea dintâi sau să îşi ia zborul cât mai departe de gratii. Sunt eternele opţiuni ale fiecăruia dintre noi. Sunt şi opţiunile artei.

RADAr CULTURAL. La început a fost zborul
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

MARTA CINTA GONZÁLES SALDAÑA PERDIDA. Ultimul nume i l-am adăugat eu – „Uitata” – balerinei de origine cubaneză, care a dansat pe marile scene ale lumii, triumfând în capodopera lui Ceaikovski, în rolul prinţesei transformate în lebădă. O vedem în momentele în care a redevenit pură ca o copilă, atinsă de maladia uitării. În 2020, când înregistrarea a fost dată publicităţii, ea nu mai era. Au rămas aceste secvenţe puternice care vorbesc despre condiţia umană. Alzheimer-ul îţi fură amintirile despre tine. Te uiţi pe tine. Te pierzi de tine. Însă simţurile rămân. O sămânţă de emoţie stă îngropată, mereu gata să înflorească din nou. Momentul acesta astral se petrece când Marta Cinta González Saldaña, Perdida, aude în salon acordurile lui Ceaikovski. Cea Care S-a Uitat pe Sine îşi aminteşte esenţialul: să zboare.

TIKTALK. PĂSĂRILE. Mai ţineţi minte filmul de groază al lui Hitchcock, „Păsările”?  Ca nişte avioane sinucigaşe, păsări de toate speciile atacă furibund oamenii dintr-o aşezare de la marginea mării. Aparent nu au nici un motiv. Clipul de pe TikTok înfăţişează, în toată splendoarea lor, nişte păsări pe care coloritul le face blajine şi prietenoase. Sunt parcă pictate, parcă inventate, parcă visate. Dumnezeu trebuie să fie un soft de computer, din moment ce a putut să le coloreze în geometrii atât de incredibil de riguroase. Dacă vreodată aceste păsări cumsecade s-ar gândi să ne atace, ar fi numai din vina noastră.   

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
@amazing.world.nature

Birds are a very important and special part of nature, as they are animals that have many different colors, and there are more than 10,000 species that have been recorded. Some birds have up to seven different colors. Others have colors that can change according to the brightness of the sunlight, which can confuse any prey that is observing them. . Some species are rarer to find, but in every country in the world there are birds that have vibrant colors. They are wonderful and fantastic animals! Birds that have many colors are on the list of the most beautiful animals in nature, and some species use their colors for a purpose, such as attracting a mate or keeping away a predator. . #amazing #amazingvideo #world #beautiful #Wonderful #wonderful #animals #animais #bird #birds #color #colors #cute #aves #passaros #bonito #fofo #naturelover #nature #natureza #love

♬ Will You Be There (Theme from "Free Willy") - Michael Jackson

PORUMBEII. Am găsit cântecul de dragoste al lui Prince, „When Doves Cry”, cuibărit în Tarapeutul lui Magritte. Prince pare că povesteşte propria sa variantă despre complexul lui Oedip, într-un amestec de ritmuri de rock, funk, pop. Porumbeii care plâng când se ceartă din dragoste suntem noi, cu toate frustrările, cu experienţele moştenite, cu toate spaimele noastre. Ne certăm din dragoste mereu cu tot ce iubim, cu tot ce nu putem ascunde  sub aripa uitării.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce să pui peste covor înainte să-l cureți. Ingredientul care îl face să arate impecabil și îi dă și un miros plăcut
FANATIK.RO
Ce să pui peste covor înainte să-l cureți. Ingredientul care îl face să arate impecabil și îi dă și un miros plăcut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Observatornews.ro
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI