Pe 28 decembrie 1989, CIA semnala că în guvernul român s-au grupat oameni ai fostei puteri sau cu aceeași ideologie a dominării societății. Americanii sesizau că oamenii din stradă erau nemulțumiți de încercarea comuniștilor de rang înalt de a-și perpetua regimul, chiar și rebotezat.
Rapoartele CIA au fost date publicității la 30 de ani de la căderea comunismului și arată că intuițiile mulțimii au fost corecte: Ion Iliescu dorea pluralism, dar nu multipartitism. El visa la un FSN ”mai larg, în care să se exprime toți”.
Pe 2 ianuarie 1990, apar primele evidențe ale minciunii celor de la Putere, un obicei care a însoțit la vedere democrația românească, vreme de 30 de ani. Un oficial FSN spunea că ”în guvernul provizoriu comuniștii ar fi minoritatea”. Poate că numărând exclusiv pe cei din Cabinet, afirmația era corectă, dar ea era o minciună prin omisiune: sistemul din spate rămăsese ultramajoritar la dispoziția vechilor oameni. Și asta avea să se perpetueze.
Ion Iliescu a fost surprins de reacția vehementă a societății, însă a încercat să o păcălească. Așa cum, în economie, nu se gândea la trecerea la capitalism, ci ”la a treia cale”, la fel în construcția politică, o reamintesc rapoartele CIA, noul șef al statului își dorea nu mai multe partide, ci mai multe linii politice într-un singur partid. O democrație originală.
În bună măsură, planul său a reușit și s-a îmbinat chiar cu efectele înfrângerii sale. Aderarea la NATO și la UE, mișcări obținute printr-un consens politic național, îmbrățișate inclusiv de partidul fondat de Ion Iliescu, au conviețuit cu ideologia originală lansată de elita reșapată chiar în zilele de acum 30 de ani, primele ale libertății.
Așa se explică nu doar traseismul politic, ci și faptul că partidele care au dominat aceste trei decenii, PSD, PD-L, PNL și UDMR, par compuse din aceleași reflexe dominatoare, dornice doar să câștige alegerile, fără să se gândească la politicile publice care urmează. Vechile partide sunt, într-un fel subteran, însă puternic confirmat de fiecare dată, schijele visului original al lui Ion Iliescu.
Un alt factor care a contribuit atât la evoluția, cât și la subdezvoltarea societății românești a fost, o spun rapoartele CIA încă de acum 30 de ani, ”revenirea Securității”.
Americanii fac o observație esențială încă din primele zile ale lui 1990: de teama societății, Ion Iliescu recheamă Securitatea ca să poată controla Opoziția și mulțimea. Dar asta înseamnă revenirea la putere a secretelor.
Această cedare a șefilor de stat în fața tentației nedemocratice de a conduce alături de o ”elită” bine strunită prin serviciile secrete s-a perpetuat la președinții României, de la Traian Băsescu la Klaus Iohannis. Iar revenirea la putere a secretelor a însemnat o guvernare netransparentă și ineficientă, căci, pretutindeni în lume, iar CIA e și ea un exemplu, când serviciile secrete se bagă în afaceri, în presă sau în selecția politică ele își părăsesc misiunea legitimă și își consacră incompetența.
Unde ele sunt pricepute e la informații și a le pune cap la cap. Ceea ce CIA a făcut acum 30 de ani în privința României e opera unui maestru, încununată în penumbra unei întregi lumi care credea că se rupe de trecut, însă totul avea să fie mult mai greu decât ne-am imaginat.