Ratarea recensământului: Cetățenii sunt pulsul unei țări. Când nu mai ești în stare să-ți iei pulsul, asta arată eșecul administrativ general

Cicero povestește undeva cum un cetățean întrebat la recensământ dacă „după mintea lui este căsătorit sau nu”, acela răspunde în glumă că „după mintea lui nu e căsătorit”, oferind o informație falsă. Rezultatul? Cetățeanul roman își pierde cetățenia, adică toate drepturile acordate unui cetățean roman. De ce? Recensământul nu este o chestiune de joacă: este ceva fundamental, foarte serios.

Nu suntem capabili în 2022

În volumul Sectanții povestesc cum în Imperiul Țarist, nu departe de casa bunicilor, la recensământul din 1897, o întreagă comunitate religioasă se sinucide ca act de protest și refuz al recensământului. De ce? Pentru că ei percep acest fenomen ca pe un act profund religios care ar trebui să aparțină divinului, nu statului. Statul laic era perceput de ei ca întruchipare a răului.

Da, la bază, recensământul are și ceva sacru – asta vedem în Vechiul Testament – însă el a devenit un instrument esențial în funcționarea unei cetăți, a unui stat, a unui imperiu, a unei societăți. Cunoașterea și puterea erau atribute ale sacrului. 

În epoca modernă, recensământul a devenit un instrument fundamental pentru stat în vederea unei bune organizări și guvernări.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

De obicei, în timp de război, de revoluții, de războaie civile, de crize majore, un stat sau o cetate nu poate realiza recensământ – pentru că are instituțiile în mare criză.

În România anului 2022, noi dovedim că nu suntem capabili să facem un recensământ.

Un bun prieten, cunoscutul lingvist Dan Ungureanu, mi-a trimis zilele trecute un mesaj ceva mai lung, o scrisoare pe tema asta și câteva explicații. Îi redau rândurile și revin.

„Al doilea recensământ prost făcut în 20 de ani. La ultimul recensământ, un milion jumătate de persoane nu fuseseră recenzate.  Recensământul de acum a fost și mai improvizat, și mai catastrofal.

Prin asta, conducerea statului nostru ne aduce cu Liberia, Angola, Etiopia, Sudanul, Somalia, failed states care nu pot administra țara eficient, și, din cauza sărăciei, anarhiei sau a războiului civil, nu sunt în stare să facă recensăminte cumsecade.

Herculanele, ca după bombardament, podul de la Luțca, ca după bombardament, recensământul improvizat: toate simptome ale unui stat eșuat. 

Măsura e cel mai însemnat indiciu al statului modern. E baza managementului. Măsura e o formă de evidență, de control, ce permite statului să facă proiecte pe termen lung. Un recensământ prost făcut e un start prost. 

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Statul are nevoie să știe care e populația totală ca să prevadă pensii, număr de locuri în școli, spitale, să măsoare nivelul șomajului. 

Primul recensământ de care știm e în Babilon, acum 5800 de ani. În Vechiul Testament avem recensăminte, acum 3500 de ani. 

Romanii făceau recensăminte cu meticulozitate. 

Primul recensământ normal pe teritoriul pe care se află acum România îl fac habsburgii după ce anexează Bucovina, în 1774. Al doilea îl face Rusia țaristă în Basarabia, în 1817. 

În 1838, rușii au făcut o catagrafie (recensământ) a Moldovei și Munteniei. Nici o surpriză, datele nu au fost nici azi prelucrate și publicate sau măcar puse online. Oricine scrie în România „xy% din populație face și drege” scrie science-fiction.

Despre pulsul de dinaintea morţii unei ţări

Recensământul este pentru un stat modern aproape ca un control general medical care ne oferă starea corpului. Un Stat care nu ştie şi nu e în putere să-şi numere cetăţenii nu mai poate exista sau poate că nici nu mai merită să existe. Cetățeanul unei ţări este, de fapt, pulsul acelei țări. 

Când Statul, puterea care conduce şi reprezintă această țară, nu mai ştie să-şi ia propriul puls înseamnă că instituțiile sale au intrat într-o stare avansată de degradare. 

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

El se află poate chiar în moarte clinică, însă mai nimeni nu a constatat încă acest lucru. A nu putea să-ţi iei propriul puls, acest gest minimal de „biopolitică“, să vezi în ce stare este propriul tău organism socio-politic înseamnă a nu fi capabil să reflectezi şi să decizi asupra propriei tale situații de fapt. 

Într-un astfel de context, când organismul social şi politic nu mai poate să-şi îndeplinească funcțiile elementare, se pare că doar cineva din afară mai poate veni să ia pulsul pentru a constata, a diagnostica situația corpului politic numit România. Privind atent spre corpul social-politic al României, vedem un organism straniu. Poate am intrat în convulsii, poate că suntem în stare gravă, iar diagnosticianul extern încă nu a anunțat-o. De ce?

Cine ne ia pulsul?

Când Statul nu mai poate să-şi ia propriul puls, adică nici măcar să-şi numere propriii cetățeni, e nevoie de cineva din afară s-o facă. În contextul global în care trăim întotdeauna se va găsi un doritor să se ofere pentru că, deși corpul România miroase a hoit în descompunere, orice om sau instituție civilizată ştie că în ziua de azi şi hoitul poate deveni o marfă. Situația face ca astfel de instituții să se afle chiar aici, în vecinătatea noastră, în corpul nostru social, politic şi economic, care știe perfect să ne ia pulsul, adică să ne numere. 

Cele mai importante, mai exacte şi mai sigure informații despre noi, despre cei mai mulți cetăţeni ai acestei ţări se află nu la instituțiile muribunde ale statului român, ci la instituțiile economice multinaționale. 

O instituție economică multinațională ştie despre cetățenii acestei ţări mult mai multe decât ar trebui să ştie o instituție a statului român abilitată cu această funcţie.

De exemplu, în România (dar aceasta e valabil, mai nou, în mai toate ţările, doar că la periferia capitalului se vede mai bine), banca la care te împrumuți sau o companie de asigurări ştie despre noi nu numai totul, dar și ceva pe deasupra. Ele știu ce se întâmplă în acest moment cu noi şi au chiar estimări destul de exacte cu ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu fiecare dintre noi. Nu e nici Matrix şi nici o metaforă, ci pură realitate.

Situația delicată nu e doar faptul că ele ştiu despre noi mai mult decât ştie Statul, care este plătit din banii noștri să îndeplinească această funcție, ci faptul că ele, mai nou, au „mâinile mai lungi“ decât ale statului. Acest recensământ nu e decât un simptom al eșecului administrativ general. 

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Urmărește-ne pe Google News