5 comentariiRăzboiul aduce schimbări importante în mai toată regiunea, greu de estimat. În Republica Moldova ele sunt însă de proporții pe toate palierele. O să încerc, în rândurile ce urmează, să definesc cele mai importante schimbări, din punctul meu de vedere, și efectele lor pe termen lung, structural.
Migrația
Primul lucru care se vede tot mai mult este stoparea migrației spre est și direcționarea ei aproape integrală spre vest, spre Europa Occidentală. Dacă acum zece ani exista un echilibru al migrației est-vest, în ultimii ani el a scăzut consistent, iar odată cu războiul de ocupație dus de Rusia în Ucraina el a fost aproape stopat. Numărul migranților spre Rusia s-a redus drastic ca urmare a războiului, crizei economice din Rusia și a multiplelor complicații create de război.
Ca om care circul mult prin satele și orașele Basarabiei, observ cum practic ideea de a pleca „la Rusia” la muncă aproape că a dispărut în doi ani din discursul populației. Înainte o întâlneai la fiecare pas. Acum e totul axat pe UE via România. România joacă un rol important, pentru că oferă cetățenia prin „redobândire” care se ia de cetățenii moldoveni tocmai pentru a ajunge mai ușor pe piața muncii din UE. Observ chiar cum dispare infrastructura de transport: autobuzele pentru muncitori, care erau peste tot, și acum nu le mai vezi. Plus problema trenurilor și avioanelor de legătură cu Rusia.
Migrația, care este esențială în economia dizolvată a Republicii Moldova. Această schimbare pe termen mediu și lung va aduce schimbări structurale.
În ce privește Rusia, presa titra vara trecută: „Moldovenii au părăsit în masă Federația Rusă. În ultimii doi ani numărul lor a scăzut de 3,5 ori” (sursa). La începutul lui mai 2022, numărul muncitorilor moldoveni scăzuse vertiginos ajungând la 76.645 de persoane. Comparativ cu luna mai 2021, numărul moldovenilor aflați în Rusia la muncă a scăzut de două ori, iar față de mai 2020, de circa 3,5 ori. Privind și mai în spate, vedem că față de 2019 numărul lor a scăzut de peste patru ori, iar față de anul 2014, când este ocupată Crimeea – scăderea este de 7,5 ori.
La acest capitol putem vedea chiar o migrație dinspre est spre Republica Moldova. Dar aici trebuie cercetate atent cifrele. Cert este că factorul război și numărul imens de refugiați ucraineni joacă un rol important.
Destinația principală a celor care pleacă din Republica Moldova este România – 62%. Grosul aleg județele de hotar (sursa). De ce? Ca să-și facă acte UE și se plece mai departe la muncă. Însă, sigur, o parte bună rămân. Câți? Nu știm exact.
Economia
Nu sunt specialist pe economie, doar urmăresc atent și mă consult cu prieteni specialiști. E destul însă să te plimbi pe străzile Chișinăului sau ale altui oraș din Republica Moldova și să vezi că pe toate panourile informative de la Exchange aproape doi ani rubla rusă are trecut un mare Zero. Practic această valută a dispărut în folosința cotidiană. Atenție: rubla rusă ca importanță era exact ca ordinea de pe panouri: pe locul trei, după euro și dolari. A rămas acolo, pe trei, dar cu valoare zero. Acesta e un indiciu ce definește ordinea lucrurilor. Practic, dispare din practica și uzanța economică.
Dacă ne uităm la cifre, vedem, ca și la emigrație, un trend asemănător. Să luăm un exemplu, exporturile și importurile:
În ianuarie-iunie 2023, principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (31,6% din total exporturi), Ucraina (17,6%, în creștere accentuată – cu 6,7 puncte procentuale față de ianuarie-iunie 2022), Italia (6,8%), Germania (5,5%), Federația Rusă (4,0%), Turcia și Cehia (câte 3,9%), Polonia (2,8%), Belarus (2,3%), Spania (1,9%), SUA (1,4%), Bulgaria (1,3%), Ungaria, Liban și Franța (câte 1,2%), Cipru și Kazahstan (câte 1,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,0%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (0,9%), Grecia și Elveția (câte 0,8%), cărora le-au revenit 92,3% din total exporturi. (sursa).
În ianuarie-iunie 2023 în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri s-au regăsit: România (15,6% din total importuri), Ucraina (13,0%), China (10,5%), Turcia (8,6%), Germania (7,0%), Italia (5,2%), Federația Rusă (4,5%), Polonia (3,4%), Franța (2,6%), India (2,5%), Ungaria (2,2%), Cehia și Bulgaria (câte 1,7%), Grecia (1,6%), Spania și Statele Unite ale Americii (câte 1,3%), Kazahstan (1,1%), Austria, Japonia, Regatul Țărilor de Jos (Netherlands), Belarus și Slovacia (câte 1,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0,9%), Belgia (0,7%) și Coreea de Sud (0,6%). (sursa).
Dacă acum zece ani priveam aceeași grilă, vedeam că Rusia era la ambele capitole prima sau prezentă acolo sus. Acum ea dispare și devine un jucător secundar.
Constat schimbarea structurală de orientare economică. România ocupă în ambele cazuri prima poziție și devine jucătorul principal.
În discuțiile mele cu prieteni care fac de zeci de ani afaceri pe piața rusă observ aceeași schimbare: cu Rusia era ușor și profitabil de lucrat, cumpărau tot și cu mulți bani, susțin ei. Dar războiul a schimbat totul, căci nu mai e nimic sigur. Tot ei spun: cu UE e mai complicat, mai multe hârtii, pretențioși, scrupuloși la bani, dar e totul sigur. Asta era vara trecută: vara asta discuția aproape că a dispărut. Toți s-au reorientat pe alte piețe, dominant spre vest inclusiv România.
Îmi amintesc de un caz de vara trecută. Economistul Viaceslav Ioniță spunea: Războiul din Ucraina a transformat Moldova în exportator important de produse petroliere. Poftim? Exporturile într-un singur trimestru au crescut de 50 și au ajuns la 190 de milioane USD în trimestrul II din 2022. În valoare anuală avem deja 200 de milioane USD exporturi, ceea ce plasează produsele petroliere pe locul IV în TOP-ul exporturilor moldovenești. (sursa)
Ar mai fi de discutat situația energetică, a cărei traiectorie e similară cu cea economică: RM se decuplează treptat, dar sigur de dependența energetică față de Rusia. Dar vom vorbi separat, într-un alt text.
Schimbări strategice ale partidelor
Ivan Krastev, faimosul politolog bulgar, observa acum un an cum partidele de extremă dreapta devin parte a curentului politic majoritar din UE. Însă mai observa el atent: odată cu războiul din Ucraina, majoritatea se delimitează de Putin. Dacă acum doi ani o mare parte se afișau cu Putin fără nicio jenă – ba chiar făceau un discurs asemănător ultraconservator -, acum, chiar dacă discursul e asemănător, se dezic și delimitează de imaginea lui Putin (sursa). De ce? Populației, oricât de conservatoare ar fi ea, tot îi este greu să accepte un război. Nimeni nu dorește războiul.
Cam aceeași situație e și la Chișinău – partidele numite tradițional proruse nu se mai afișează cu Putin și Rusia: cel puțin nu direct. Războiul a dus la o schimbare destul de radicală a agendei și a discursului.
De ce? Războiul din Ucraina a fost un șoc pentru populația din Republica Moldova: a existat un val de solidaritate și simpatie imense față de Ucraina. Cum numărul de refugiați a fost mare, sprijinul din partea populației a fost unul imens, fără precedent la nivel regional. Practic, populația, bisericile și micile ONG-uri au dus greul refugiaților, nu statul. Iar partea admiratorilor pro-Putin a făcut un pas în spate sau a tăcut.
Aceasta a făcut ca marea parte a partidelor să-și schimbe discursul. Pe de o parte, a venit valul salvaționist pro-UE, care a culminat cu Summit-ul de la Bulboaca, la care au fost prezenți toți liderii UE. A fost o lovitură de imagine puternică. Pe de altă parte, partidele proruse și-au schimbat strategia: Rusia și Putin nu mai aduc voturi. Războiul sperie, nimeni nu mai vrea să se asocieze cu el. Grosul populației nu poate susține pe cineva care se asociază cu războiul. Asta nu înseamnă că el nu e folosit și speculat. Dar aceste partide se folosesc mai degrabă de critici economice și sociale.
Cel mai interesant și important caz este cel al actualului primar al Chișinăului: Ion Ceban. Actualul primar a avut o traiectorie dinspre PSRM (a fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova 2019, deputat în 3 legislaturi, fost președinte al fracțiunii PSRM – partid central în zona prorusă) spre independent și acum este la polul opus față de „zona de origine”. Discursul lui a căpătat o traiectorie radical opusă.
În acest moment, primarul Chișinăului, care practic a readus la viață orașul după o conducere catastrofală a epocii Chirtoacă și se bucură de o susținere populară, pare a fi a doua figură politică în ceea ce privește imaginea și susținerea în Republica Moldova, după Maia Sandu. Are cele mai mari șanse să câștige în toamnă cel de-al doilea mandat. A nu se uita: primarul Chișinăului, ca importanță, e aproape al doilea om în stat – hai al treilea. Dacă al doilea mandat decurge la fel de bine și reușește să-și construiască o platforma politică așa cum se prevede, poate deveni viitorul candidat cu șanse reale la funcția de președinte al Republicii Moldova, peste un tur. Dar asta e departe.
Discursul lui s-a schimbat spre un discurs proeuropean, o colaborare strânsă cu UE, ambasadele occidentale și o neașteptată colaborare cu România: de la PSD și guvern până la diverse primării. Este un statalist deschis spre UE și spre România – opus războiului și reținut față de politica actuală a Rusiei. În acest moment, pare unul dintre cei mai pragmatici și raționali politicieni din opoziție cu reușite mari în Chișinău. Acum 6-7 ani asta părea de neimaginat. Toate astea le-a făcut posibile războiul.
Limba română redevine centrală
Un alt fenomen important este cel legat de limbă. E o poveste lungă, dar o să simplific. Am povestit pe larg în cartea mea „Sălbaticii copii dingo” despre statutul limbii române (moldovenești cum se zicea) și ruse în Republica Moldova. Limba română avea în perioada sovietică un statut inferior social, administrativ și politic, chiar dacă ea se păstra bine în anumite zone.
Un statut inferior față de limba rusă, care era precum engleza azi – lingua franca a Imperiului. După independență, ea și-a căpătat oficial statut de limbă primă, de stat. Însă, în realitate, noul stat nu a reușit că construiască un mediu lingvistic adecvat și atractiv pentru populația de limbă rusă. Nu prin forță se impune o limbă, ci printr-un mediu și statut atractive, practice, plus condiții lingvistice și legislative adecvate. Spre deosebire de republicile din Asia, Caucaz sau țările baltice – cu tehnici diferite, de la caz la caz – Republica Moldova nu a reușit asta. Așa că populația de limbă rusă nu s-a sinchisit timp de 30 de ani să-și însușească limba română. Nu simțea nevoia, nu îi creștea prestigiul, nu îi aducea poziție de putere, statut sau poziție socială.
Zilele acestea, Dmitri Voloșin, un cunoscut om de afaceri din media și persoană publică de limbă rusă, a scris o scrisoare publică ce a pus pe jar mass-media locală. Cumva sintetiza perfect povestea (formă scurtă):
„Nu vorbesc română. Locuiesc în Moldova de 30 de ani și încă nu am reușit să o studiez. Dar de ce? Răspunsul este foarte simplu – nu aveam nevoie de ea. Bineînțeles că m-am simțit inconfortabil în mediul vorbitor de limba română, dar asta nu se întâmpla des. M-am înconjurat de prieteni și colegi vorbitori de rusă, consumând o cantitate uriașă de conținut rusesc de la televizor și internet. Nu este un secret pentru nimeni că în Moldova aproape toată lumea știe rusă. Și cum nu e nevoie, creierul nu înțelege de ce trebuie să se chinuie atât de mult.
Am făcut mai multe încercări de a o învăța. Dar lipsa de necesitate a ucis toată motivația și nu am învățat-o. Dar acum totul este diferit. S-au schimbat lucrurile. Înțeleg pe zi ce trece tot mai mult că AM NEVOIE de română. Nevoie ca o abilitate de bază.
Există un motiv simplu pentru această schimbare: Războiul. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a făcut multe pentru dezvoltarea limbii române. Și problema aici nu este absolut despre respingerea a tot ce este limba și cultura rusă, de care unii dintre noi suntem legați. Cultura rusă va fi întotdeauna o parte din cultura mea personală, iar asta nu se va schimba niciodată. Adevărul este că războiul a ucis atractivitatea limbii ruse. Ea, din păcate, nu este asociată cu progresul, cultura și alte lucruri bune acum. Și mulți oameni o refuză acum, nevrând să se asocieze cu regimul.
Deci unul dintre noile mele obiective mari pentru anul viitor este să învăț limba română la un nivel care să-mi permită să o înțeleg și să o vorbesc fluent.
Limba română în Moldova este limba viitorului. Aceasta este o abilitate importantă de învățat acum, dacă vrei să fii competitiv în țara noastră. Și acum îmi dau seama bine”. (sursa)
Succint: războiul a făcut într-un an ce nu au făcut guvernanții moldoveni în 30 de ani. Brusc, limba română devine „limba viitorului” acolo și cea esențială în dezvoltarea locală. No comment.