Reflecții antirasiste în săptămâna patimilor

În urma articolului publicat în Libertatea, prin care acuzam rasismul promovat de profesorul Tismăneanu, la rândul meu, am primit nenumărate provocări de reflecție. Unele provocări au fost mai moderate și împăciuitoare, altele, elitiste și superioare, unele strategic-precaute, altele de-a dreptul rasiste.

Profesorul Tismăneanu a găsit calea decentă: după cum spune chiar el – după o perioadă de reflecție – a scris, în sfârșit, un text prin care își recunoaște vina de a distribui o postare rasistă și anunță că este pregătit să coopereze pentru combaterea acestui fenomen social în viitor. Textul e publicat în limba engleză, din motivele dumnealui, interpretabile pentru mulți comentatorii, dar mulțumitor pentru mine (ulterior, a produs și traducerea în română).

Deci, aș putea să spun că textul publicat inițial în Libertatea și toate inițiativele unor activiști și intelectuali au dat roade, au produs efectul pe care-l așteptam.

Totuși, nu este chiar așa; scuzele domnului Tismăneanu sunt departe de a determina societatea noastră să fie mai dreaptă, mai echitabilă, mai solidară și mai democrată. 

Bagatelizarea

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Bagatelizarea rasismului nu este un obicei românesc, se întâmplă și în societăți mai deschise, doar că acolo este o practică ceva mai marginală. Am văzut comentarii de tipul: “Hai, mă, e doar o glumă, doar nu cenzurăm umorul acum”. Adică, noi, activiștii, vedem rasism acolo unde nu e decât umor.

Mi-au fost date ca exemplu bancurile despre evrei pe care le tot publică emeritul profesor Mihael Shafir. Mai ales că sunt bancuri despre evrei spuse de un evreu!

Doar că meme-ul promovat de dl Tismăneanu nu era despre evrei, ci despre romi, dânsul, din știința mea, nefiind rom.

Ba, mai mult, nici nu vreau să îmi imaginez care ar fi fost reacția dacă eu sau alt rom am fi postat o imagine similară care să trimită spre comunitatea evreiască sau orice altă comunitate vulnerabilă la rasism și prejudecăți.

Practic, susținătorii bagatelizării au considerat că imaginea cu ciorile nu are de ce să afecteze comunitatea romilor: mai râdem, mai glumim, mai aruncând vina pe activiști, că sunt prea sensibili, că nu au făcut nimic pentru romi ori că vor să își construiască imagine pe spatele unor iluștri profesori, glumeți – ca tot omul – din când în când.

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Solidaritatea

Solidaritatea a existat pentru ambele perspective. Nu am să vorbesc de miile de susținători ai evidenței că dl profesor Tismăneanu a greșit prin promovarea acelei postări, cum a recunoscut-o și dumnealui într-un final.

Dar mărturisesc că am fost surprins să văd intelectuali recunoscuți public, cu contribuții imense la cunoașterea obiectivă și cultura noastră, care au ales să dea un cec în alb domnului Tismăneanu, doar din prietenie.

Eu credeam că tocmai asta îi conturează pe intelectuali – gândirea critică. Sigur că un prieten în nevoie trebuie ajutat, dar în acest caz mie mi-a părut mai degrabă ca un soi rabat de la principiile pentru care sunt recunoscuți public. Desigur, este posibil să greșesc.

Probabil, pentru unii, toată discuția în jurul postării a domnului Tismăneanu a părut, în primul rând, un linșaj mediatic și i-au sărit în apărare strict din această perspectivă.

În orice caz, m-a dezarmat emoțional “declarația pe proprie răspundere” a domnului Andrei Oișteanu, un intelectual pe care îl apreciez enorm și ale cărui cărți le-am pus în bibliografia studenților mei. Știu, acuzația de rasism nu e una ușoară, dar dacă ceea ce a publicat domnul Tismăneanu nu e rasism, atunci ce este?

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Asta l-am întrebat pe domnul profesor Oișteanu și am primit un răspuns care ține mai degrabă de strategiile de solidaritate și cooperare.

În fine, apreciez enorm munca domnului Oișteanu, însă atunci când greșește (căci, e uman, nu?) și identific acest lucru, nu am cum să nu-i spun. De altfel, chiar dumnealui m-a rugat să citesc critic cartea “Sexualitate și societate” și să îi dau un feedback. Am citit-o, nu am avut prea multe recomandări, căci e foarte bine scrisă și, pentru capitolele unde apar și romii, foarte bine documentată.

Împăciuitorii

O altă categorie a fost cea a celor care identificau eroarea domnului Tismăneanu, dar considerau că e ceva contextual, aproape neintenționat și un episod care ar trebui depășit rapid. Aceștia au apărut mai ales după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Universitatea București și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel și-au exprimat public dezaprobarea.

Adică atunci când poziția publică a mea și a altor colegi a devenit și poziția unor instituiții respectabile și care au capacitatea să genereze un impact negativ în cariera domnului Tismăneanu.

Imediat după ultimele scuzele publice ale domnului Tismăneanu, am apreciat ca fiind ceea ce trebuia să facă de la bun început pentru a opri tot acest tăvălug polemic. Doar că domnul Tismăneanu a ales să încerce mai multe variante de disculpare – unele extrem de penibile -, alimentând dezbateri aprinse și determinând, totodată, reacția instituțională.

Situație în care unii împăciuitori s-au transferat la categoria “bagatelizare”, iar alții, la categoria următoare:

Rasiștii

Unii comentatori, cel puțin în intervențiile la articolele sau postărilor mele și ale altor colegi, și-au asumat rasismul cu mândrie. Ba, mai mult, unii au postat și ei imagini ofensatoare la adresa romilor, solicitând – într-o solidaritate provocatoare – amendarea de către CNCD.

În fine, această categorie există și scrie/comentează la orice are legătură cu romii. Nu au ezitat să invoce și persoane considerate etalon pentru rasismul european și autohton, să trimită mesaje amenințătoare sau simple provocări lingvistice. Sunt oameni cu care m-am obișnuit să conviețuiesc în spațiul public, deși, mărturisesc, nu-mi place acest lucru.

Deturnarea

O altă tactică identificată de mine în weekendul trecut, în legătură cu publicarea unor articole referitoare la postările rasiste ale domnului profesor Tismăneanu, a fost deturnarea.

Respectiv, în loc să discutăm subiectul în discuție, domnii și doamnele din această categorie, au preferat să întrebe ce am făcut eu pentru a opri “mafia” din Țăndărei. Sigur, eu nefiind nici polițist, nici procuror și nici judecător. Dar infractorii, criminalii!?

Adică, dacă unii dintre romi sunt infractori – și sunt-, responsabilitatea aparține, în primul rând, celor care sancționează derapajele rasiste ale unor intelectuali, celor care se ocupă de orice are legătură cu romii. Aceștia ar fi discutat orice altceva, doar să mute responsabilitatea de la “agresor” spre cei care l-au denunțat.

Gust amar, patimi și lumină

Nu îmi face plăcere să scriu despre rasismul cuiva. Aș fi preferat să intru într-un dialog cu domnul Tismăneanu despre cercetarea mea privind comunismul și romii din România. 

Am fi avut un subiect mult mai interesant și util de discutat. I-am citit cărțile, le-am citat în diverse articolele și în teza mea de doctorat. Îl apreciez intelectual, deși am unele critici privind poziționarea sa ideologică față de realitatea obiectivă din perioada comunistă.

Nu îmi place și nu îmi doresc să fiu “polițistul” moralei antirasiste, dar nu pot sta cu mâinile în sân când, în contextul crizei actuale, rasismul s-a amplificat, vina este aruncată-n romi (ca să parafrazez “a arunca boala-n țigani”) pentru criza în care ne aflăm.

Știu, avem nevoie de un vinovat, dar el nu se află în comunitățile de romi și mai ales în cele sărace, ci în alte locuri. 

De pildă, apropo de etnicizarea unora care calcă în afara legii, despre fostul polițist care a infectat clinica Gerota pentru că, din câte am înțeles, a vrut să își ascundă relațiile extraconjugale, nu am auzit că s-ar fi pomenit de etnia lui. De ce? Pentru că este irelevant. În cazul unor romi care ies în afara legii de ce e necesar să le fie menționată etnia? Nu sunt tot cetățeni români?

De aceea, eu îmi doresc o Românie mai bună pentru toți cetățenii ei și nu pot să nu mă gândesc la copiii din comunitățile de romi care ar trebui să aibă o șansă, fără să fie din start etichetați ca potențiali infractori sau inferiori.

Mă gândesc în egală măsură la copiii neromi care sunt amenințați cu “țiganul” – cum cresc ei? Oare frica din copilărie nu se reflectă mai târziu în atitudini de tot soiul față de acest popor? Nu înseamnă asta distanțare socială din fragedă pruncie? Aș putea să mai aduc mii de argumente pentru care nu pot tolera rasismul dezmierdat, mai voalat, mai pe față, de diverși formatori de opinie, însă o să mă opresc aici.

Fiind săptămâna patimilor, vă invit pe toți, cei care citiți acest text, la reflecție, la aplecare asupra noastră – de la individ la societate – pentru a descoperi ceea ce ne unește, ceea ce ne face pe toți mai puternici și ce am putea să facem pentru a ne lumina împreună. 

Urmărește-ne pe Google News