ComenteazăS-au
operat schimbări esențiale în cel puțin două direcții majore:
- transparență
decizională; - regimul juridic al
contravențiilor.
În
primul caz, în pofida anunțurilor recente că Grupul de Comunicare Strategică din
subordinea guvernului a pus capăt cenzurării informației transmise presei,
articolul 33, alin. 1 introduce un alt tip de cenzură.
“Pe
perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare
la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul
proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe
durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a
instituirii acestor stări.”
Altfel
spus, înlocuiește un tip de cenzură, de lipsă de transparență, referitoare la
numărul de persoane infectate, testate și decedate, cu o cenzură în privința
transparenței decizionale și a dialogului social.
Ce o fi de ascuns? Care e miza unei astfel de decizii? De ce consideră guvernul că trebuie să mergem pe încredere în privința deciziilor, tocmai când presa publică zilnic informații despre achiziții la suprapreț și contracte de sute de mii de euro încredințate unor apropiați și unor firme cu zero angajați? Rămâne să vedem, dacă o să avem voie.
Amenzi mai mari,
drepturi în așteptare
Apoi, un set amplu de modificări au vizat regimul juridic al contravențiilor, în sensul creșterii drastice a cuantumului acestora, a direcționării acestora și a confiscării unor bunuri ca sancțiune contravențională complementară.
Cheia înțelegerii acestor măsuri punitive ne este oferită de articolul 28, alin. 4, care elimină posibilitatea de a suspenda executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate (confiscarea) și articolul 29, alin. 1, care direcționează aceste amenzi către bugetul de stat (central), nu către primării, cum era înainte. De asemenea, același articol elimină posibilitatea de a achita în 15 zile jumătate din minimul amenzii aplicate, iar de acum se poate achita în același termen jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.
Cu alte cuvinte, cei
care părăsesc izolarea fără declarație pe proprie răspundere sau adeverință de
la angajator, cei care completează greșit declarațiile pe proprie răspundere
sau merg și în alte locuri decât cele menționate, sunt nu numai pasibili de
niște amenzi considerabil mai mari, dar și la mila agentului constatator, care
capătă puterea de a îngropa în datorii un contribuabil de rând printr-o simplă
amendă.
În
traducere populară, e foame de bani. Și cum guvernanții nu îndrăznesc să se
atingă de marile averi și venituri sau de sifonările masive prin optimizări
fiscale, scot bani din amenzi aplicate populației. Dacă nu iese prin
modificarea regimului fiscal și prin îmbunătățirea ratei de colectare a ANAF,
ceva, ceva, tot se strânge cu pulanul.
Analizând aceste modificări și modul în care guvernul și instituțiile din subordine au răspuns actualei crize, putem găsi și un răspuns la întrebarea „de ce a ținut România, ca și alte țări din vecinătate, să notifice CEDO că pe perioada stării de urgență suspendă respectarea drepturilor omului?”.
Logica autoritaristă cu iz canon
Reflexele autoritariste nu au de-a face doar cu faptul că s-a investit constant și masiv în instituțiile de forță ale statului, indiferent de culoarea politică a guvernului, ci și cu compensarea prin pedeapsă, intimidare și încordare de mușchi a incapacității de a proteja populația în fața unui astfel de pericol. Incapabil să facă față hemoragiei de personal medical datorat în primul rând lipsei de echipamente medicale de protecție, premierul amenință cu măsuri punitive drastice asupra corpului medical.
Cumva, pe lângă faptul că au gestionat dezastruos problema achiziționării de echipamente medicale, deși au luat la cunoștință asupra gravității epidemiei încă de la sfârșitul lunii ianuarie, leadershipul politic și în mare parte corpul managerial din sistemul public de sănătate, nu poate ieși dintr-o logică autoritaristă, cu iz cazon, polițienesc.
Baiul cu acest tip de
reacții și soluții punitive nu este doar că ne plasează în categoria unor state
eșuate, departe de mult râvnita și clamata lume europeană, ci că riscă să ne
arunce într-o criză medicală și social-economică mult mai amplă.
Împingerea
spre martiraj a corpului medical prin măsuri punitive și discursuri
moralizatoare specifice atmosferei de război are tot potențialul să producă o
generalizare la scară națională a cazului Suceava. Transformarea spitalelor
publice în focare de infecție și a personalului medical în “super-spreaderi”
pentru pacienți, colegi și familiile lor, ne poate aduce în situația în care nu
o să mai fie cine să îngrijească pe cei bolnavi. Pe de altă parte, amenzile
masive aplicate populației și diverselor categorii de mici întreprinzători nu
fac decât să dubleze criza medicală cu o criză socială și economică fără
precedent.
Realist vorbind, cea
mai mare parte a populației nu are cum să achite astfel de amenzi, iar explozia
unor confiscări de bunuri nu face decât să alimenteze riscul unor revolte din
partea celor aruncați în categoria contravenienților.
În ritmul în care se aplică amenzile, mult peste ritmul de testare, după cum arăta recent un grafic publicat de cei de la Casa Jurnalistului mulți cetățeni au toate șansele să se trezească în tragica postură de contravenienți amendați drastic, rămași fără locul de muncă și infectați cu Covid-19. Dacă la o astfel de situație se adaugă și colapsul sistemului medical public, avem toate ingredientele unui dezastru de proporție, a unei bombe sociale care poate exploda în moduri greu de imaginat acum. Cineva, acolo sus, pare să-și piardă orice brumă de luciditate și contact cu realitatea socială de dincolo de planuri și strategii făcute pe genunchi.