Relația dintre România și Republica Moldova a trecut examenul de maturitate. De ce rezistența eroică a Ucrainei alimentează optimismul regional

Deceniile scurse de la momentul declarării independenței Republicii Moldova (1991) au putut exaspera o întreagă generație de moldoveni, împărțită între pauperitate, emigrație și resemnare. Tânărul stat a trecut prin repetate crize de identitate, iar societatea civilă de peste Prut s-a divizat între „moldoveniști”, „unioniști” și „filoruși”, proiectând în parlamentul țării forțe politice greu de armonizat. 

Pe de altă parte, aparatul propagandei rusești –  infiltrat prin oligarhi și mercenari în instituțiile publice și mass-media – a întreținut un climat de corupție, șantaj și dezinformare toxic adăugat provocărilor lansate din enclava separatistă Transnistria. 

Aparent, principalul clivaj care alimentează viața politică și legislativă a Republicii Moldova era acela clasic, dintre Est și Vest. În realitate, partidele reprezentând cele trei direcții menționate mai sus au jucat pe rând la două capete, simulând ba dragostea pătimașă față de UE, ba loialitatea față de interesele imperiului rus, aflat la fața locului, cu mici întreruperi, încă din 1812. Așa cum se întâmplă în celelalte cinci state ale Parteneriatului Estic – cu excepția Belarus, practic anexată de Moscova – ambiguitatea strategică de la Chișinău ar fi putut continua la nesfârșit, dacă invazia masivă a Rusiei în Ucraina n-ar fi sunat ora despărțirii apelor. 

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Norocul Republicii Moldova a fost că, la 24 februarie 2022, avea un guvern cu adevărat proeuropean și o președintă – doamna Maia Sandu – capabilă să înțeleagă că eroismul Ucrainei, trezirea la realitate a Occidentului și slăbirea Rusiei constituie momentul ideal al deschiderii unui alt destin istoric. Unul definit nu prin jumătăți de măsură și numere de iluzionism reformist, cât prin negocierea efectivă a proximei aderări la UE, convergența economică și energetică dintre Republica Moldova și România și stabilirea unui parteneriat de durată cu SUA. 

Orice observator lucid va fi de acord că această schimbare de macaz geopolitic depinde de soarta războiului ruso-ucrainean. Dacă Ucraina cade, se partajează teritorial și lasă Rusia ca o pacoste amenințător profilată asupra întregii Europe, atunci partida se va termina, odată mai mult, în termenii unei tragedii colective. Orice alt scenariu este însă de natură să consolideze direcția Vest a Republicii Moldova, la pachet cu Ucraina renăscută din propria cenușă. 

Important e că, deși fragilă și vulnerabilă, Republica Moldova și-a ales tabăra, curajos și consecvent, făcându-și aliați de durată printre marile puteri ale lumii libere, care și-au trimis ritmic reprezentanții la Chișinău, tot așa cum președinta Maia Sandu a devenit respectată în toate capitalele euroatlantice, unde este primită cu brațele deschise. Nu e vorba despre un balet diplomatic al bunelor intenții, ci despre asistență concretă, așa cum s-a văzut și zilele trecute, când secretarul de stat american, dl Antony Blinken, s-a aflat în vizită oficială la Chișinău. 

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Partida nu e jucată, pentru că Rusia va continua să saboteze ieșirea definitivă a Republicii Moldova din sfera ei de influență și exploatare, însă oamenii Moscovei din tânăra republică sunt compromiși politic și chiar penal, care fugari, care ridicoli.

Pentru alegerile prezidențiale din toamnă, vestea bună e recentul anunț făcut de primarul capitalei, ex-socialistul Ion Ceban, că nu va participa la competiția prezidențială din toamna anului curent. Nu știu ce l-a determinat pe dl Ceban să o ajute implicit pe dna Maia Sandu: poate „oleacă” de răbdare moldovenească, dublată de intuiția corectă că, în următorii zece ani, numai politicienii care vor lucra eficient și sincer pentru integrarea europeană vor mai avea un cuvânt de spus pe scena politică de la Chișinău.  

Adevărul e că, în ultimii doi ani, Republica Moldova s-a maturizat politic și diplomatic atât de rapid, încât clasa politică de pe Dâmbovița a renunțat, în raporturile bilaterale, la faimosul ton paternalist cu care se obișnuise. Psihologia relației dintre cele două state românești a intrat în etapa pragmatismului inerent și a pașilor mari, parcurși în chipul cel mai firesc.

Tonul acela fals, de exercițiu pionieresc festiv, cu multe declarații sentimentale și ambiții nerealiste, rămase în sertarele guvernamentale, aparține, din fericire, trecutului. Concluzia de moment e că, dacă Ucraina rezistă și dna Maia Sandu obține un nou mandat prezidențial, știm ce avem de făcut pe ambele maluri ale Prutului și vom profita de circumstanțele excepționale în care ne aflăm, pentru a transforma regiunea noastră într-un „hub” democratic, prosper și bine apărat. 

Foto: presidency.ro

Urmărește-ne pe Google News