Am primit bucuros vestea că TVR Cultural a dobândit rapid licența CNA și va propune, probabil chiar din acest an, o grilă de emisiuni destinate „amatorilor de cultură”.

Însoțit de aura prestigiului specific elitelor,  termenul „cultură” e folosit curent pentru a desemna totalitatea actelor de creație contemporană și prezervarea patrimoniului. În sens mai amplu – din perspectiva antropologiei culturale – putem socoti însă că toată viața socială are mereu și o dimensiune culturală, adică simbolică. 

Dincolo de publicul educat, care vizitează muzee și expoziții de artă, apreciază arhitectura, merge la film și la teatru, cumpără cărți, participă la conferințe sau ascultă muzică (în săli de concert), există cultura largă, populară, cotidian difuzată prin mass-media, internet și rețelele de socializare: practic, orice conținut audiovizual sau intelectual, ca și orice practică destinată cunoașterii, schimbului de idei, formării unei opinii publice, aparține dimensiunii noastre culturale, ca indivizi și comunitate (națională, europeană sau globală). 

Suntem ființe culturale, pentru că supraviețuirea noastră depinde nu doar de economie, consum și bunurile de primă necesitate, ci și de articularea unui sens, a unor valori împărtășite și a unor idealuri colective, capabile să întrețină conviețuirea sub zodia binelui comun. 

Prima experiență cu TVR Cultural – până când acest canal de nișă a fost suprimat printr-o decizie partizan resentimentară – avea un involuntar aer neocomunist. Adică ilustra unul dintre paradoxurile tranziției spre democrație: anticomuniștii civici și prooccidentali erau simultan apărătorii ideii de „cultură înaltă”, clar despărțită de divertismentul poporan, pe față disprețuit. Or, tocmai comunismul a consacrat respectivul clivaj. 

PCR e cel care a dorit ca elita intelectuală să locuiască într-un acvariu, departe de „masele largi populare”, pe care doar activiștii comuniști aveau dreptul de a le păstori ideologic. În felul acesta, controlul societății prin aparatul de partid (unic) și de Securitate se combina cu posibilitatea de a-i ține într-o cușcă aurită pe intelectualii din fire autonomi, posibil recalcitranți și purtători ai unor idei potențial periculoase pentru stabilitatea sistemului. 

Relativa, dificila, dar și constanta democratizare a societății românești a șters treptat diferența dintre cultura înaltă și cea de masă. Cele două n-au fuzionat, dar nici n-au mai putut fi radical opuse una alteia, atât din pricina mecanismelor de piață liberă, cât și prin impactul noilor tehnologii, care au oferit fiecăruia o voce și noi canale de comunicare.  

Iată evoluțiile pe care noul TVR Cultural are obligația de a le reflecta în viitoarea sa grilă de emisiuni.

Teoretic, televiziunea – care a dominat a doua jumătate a secolului 20 – nu mai e urmărită decât de un public ajuns la vârsta deplinei maturități. Probabil că nu prea mai există români sub 40 de ani care „privesc la televizor”, afundați în canapeaua din sufragerie. Nativii digitali frecventează mai cu seamă Instagram, TikTok sau – dacă sunt mai sofisticați – Reddit. 

Televiziunile de știri și cele generaliste își păstrează audiența – deci bugetul publicitar din care trăiesc – tot prin transmisii live pe social media sau prin podcasturi.

Profesioniștii din mass-media știu deja că YouTube reprezintă viitorul, așa cum micii librari de pe vremuri s-au resemnat în fața uraganului Amazon și producătorii de film aleargă după contracte cu Netflix, Apple TV sau Disney TV. 

În noul context socio-tehnologic, misiunea TVR Cultural 2.0 devine ceva mai complicată decât pare. Pe de o parte, ca post public, trebuie să educe, nu să distreze cu orice preț, începând cu cel al tabloidizării. Pe de altă parte, se cade să renunțe la a difuza paradigmă „elitistă”, care i-a fost, de fapt, fatală în prima ei formă de existență, de acum un deceniu și ceva. Or, cum să educi un public tânăr care e deja în altă parte și să fidelizezi un public tradițional care vrea, fie și din simplă nostalgie, să mai creadă în dreptul de cetate al culturii înalte? Succesul sau insuccesul noului proiect media va depinde de capacitatea managerilor săi de a rezolva această problemă dificilă, care amintește cumva de „cvadratura cercului”…  

 
 

Urmărește-ne pe Google News