Ca de fiecare dată când a avut un obiectiv ascuns cu care nu a vrut să se asocieze, PSD s-a dat plecat din localitate. Și de această dată, Marcel Ciolacu și PSD spun că nu sunt interesați de renumărarea voturilor, deși ei sunt principalii beneficiari. Mai mult, e știut faptul că din actuala componență a Curții, patru sunt numiți pe filieră PSD – Marian Enache (președinte CCR), Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, unul de UDMR cu sprijin PSD – Varga Attila, iar patru judecătoare sunt agreate de PNL-Iohannis – Iuliana Scântei, Simina Tănăsescu, Mihaela Ciochină și Livia Stanciu. Așadar, majoritatea înclină spre tabăra PSD.

Scenariul care ar calma cel mai mult spiritele ar fi acela în care în urma renumărării să fie găsită o diferență mică de voturi între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu, fără a fi schimbat numele celui care va merge să se confrunte cu Călin Georgescu în turul al doilea.

Această decizie și nouă clarificare ar lăsa partidele să se concentreze în primul rând la parlamentare și să nu înceapă un război cu toate armele între formațiunile parlamentare, în care să fie vânturate acuzații de subminare a democrației (România a mai experimentat acest lucru în iulie 2012, când PSD-PNL au luat cu asalt instituțiile statului, l-au demis pe Băsescu, dar acesta a reușit să rămână în funcție în urma referendumului din 29 iulie).

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Picătura care poate umple paharule

Un al doilea scenariu privește un deznodământ care va pune paie pe foc într-o societate care oricum este din ce în ce mai polarizată, mai ales pe rețelele sociale, dar și la talpa țării, unde propaganda anti-Lasconi și anti-partide mai noi este foarte vine: Marcel Ciolacu ar trece la mustață în față candidatei USR. Practic, am avea o schimbare a politicienilor care cer votul pe 8 decembrie, în turul al doilea.

Pe de o parte, va fi candidatul anti-sistem (cu toate că aproape toată viața sa a fost conectat la funcții) Călin Georgescu, pe de alta Marcel Ciolacu, exponentul clar al Puterii, fiind premier în funcție.

O a treia variantă ar fi ca, în urma renumărării voturilor, să fie găsite numeroase nereguli, ceea ce ar putea determina anularea primului tur. Ar fi deschisă o cutie a Pandorei, pentru că nu știm cum va reacționa o societate care stă pe un butoi de pulbere, iar judecătorii CCR par să se joace cu chibritul pe lângă el.

Un nou scrutin poate aduce noi surprize, după votul de blam dat celor mai mari forțe din țară, după ce partide cu peste 1.600 de primari (PSD), respectiv aproximativ 1.200 (PNL) nu au fost în stare ca, inițial, să-și ducă oamenii în turul doi, iar acum decizia CCR ar răsturna tabloul finaliștilor pentru Palatul Cotroceni.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Orientarea anti-sistem

Dacă am ajunge în scenariul doi în finala prezidențială va fi greu pentru candidatul care reprezintă Puterea, Marcel Ciolacu, să facă față valului antisistem. Numărătoarea de duminică ne-a arătat că prezidențiabilii contestatari ai Puterii (Georgescu, Lasconi și Simion) au luat circa 5 milioane de voturi, în timp ce prezidențiabilii Coaliției au obținut aproximativ 2,6 milioane de voturi.

O mare problemă ar fi reprezentată mai ales de diaspora, care tradițional nu votează candidații PSD. Ciolacu a obținut în diaspora aproximativ 23.000 de voturi, în timp ce Călin Georgescu a avut circa 350.000 de voturi, iar Lasconi în jur de 216.000 de voturi.

Foto: Agerpres

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

tomitan   •   29.11.2024, 06:41

Este vorba de scoaterea castanelor din foc.Politicienii vor ca oamenii lor din CCR să faca treaba murdară,că doar de aceea sunt pusi acolo pe salarii babane si pensii nesimtite,iar cei din CCR vor sa se spele si ei pe mâini ca să nu ajunga intr-o buna zi cu spatele la perete intr-o cazarma din Târgoviște.Au spus prima data ,ca vor dovezi de la CSAT.Acolo Turistul nu-i putea acuza pe incompetentii sinecuristi din servicii ,dupa ce mâncase lokum la greu in ziua alegerilor ca totul e ok.Asa ca pisica a fost aruncata in curtea AEP ,in ograda lui Greblă ca si asa a avut dosar la DNA ( dovezile inca sunt la sertar) ca sa renumere voturile in 24 ore.Iar asta si mai hoț ,a spus ca o sa le renumere dar numai el si gasca fara observatori independenti. PS.La pariu ca după alegeri ,DNA va scoate iar dovezile iar capul lui Toni " Moțoc" va fi dat poporului.Bine ,ii vor da 5 ani dar va face 6 luni,sau va pleca in Italia lângă Bica, Arsene & Săvulescu.

DoarDiviziaB   •   28.11.2024, 17:41

Stati liniștiți. Daca ajunge ciolacu in T2 toți usereii o să îl voteze. Dacă rămâne lasconi toți pesedeii o să voteze cu Georgescu. Și nu, nu sunt pesedist.

nasty1   •   28.11.2024, 17:27

Adevarata farudare a alegerilor va avea loc la renumarare! Timp de 4 zile, sacii cu voturi au putut fi masluiti de catre perdanti (PSD si PNL), astfel ca sa se fure voturi de la Lasconi (USR) si sa se adauge voturi la Ciolacu (PSD).

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI