Republica Secretă România. De ce nu avem politicieni care să pună serviciile unde le e locul

S-a tot scris. Dar parcă niciodată nu e destul. Serviciile secrete ar trebui controlate de Parlament. Însă, de fiecare dată, șef la comisiile respective vine câte un nene care pare că a fost avansat brusc de la gradul de caporal prin armata secretă. 

Controlul n-a fost niciodată serios, serviciile au prins gustul scurtăturilor diverse – de la doctorate date „noi între noi” până la contracte „noi între noi”. Din atâtea dezvăluiri despre studiile false ale gradaților, Emilia Șercan a ajuns să fie amenințată chiar de cei care îi educă pe polițiștii, rectorul acestora.  

Avem partide care par în „război”. Însă un singur lucru le unește: nimeni nu are nimic de spus despre servicii: nici că iau bugete prea mari, nici că treaba cu dreptul de a înființa firme legate de serviciile secrete nu e ok, nici că intervenția în actul de justiție nu e bună, nici că sunt militarizate, nu ca în UE. Sunt partide care se dau antisistem și nu zic nici pâs despre servicii. AUR plânge nația toată ziua, dar uită să amintească ceva de legile aberante dedicate serviciilor. USR plânge europenismul și România toată ziua și la fel, nimic dedicat serviciilor. Partidele mari care au tot fost pe la guvernare, până și cel condus de marele haiduc Dragnea, au dat vagoane de bani serviciilor printre două bocete că-i înghite statul paralel.

Recomandări

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

13 din 17 miniștri au absolvit și studii militare

Iar serviciile secrete n-au de fapt niciun secret: le dăm foarte mulți bani, le-am dat în plus până și când se prăbușea economia în 2010, și pe timp de COVID. 7 din 8 miniștri liberali, 6 din 9 miniștri pesediști, plus „ziaristul” Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al lui Ciucă, sunt toți absolvenți ai Colegiului Național de Apărare sau Colegiul Național de Informații, pepiniere de „prietenie” cu serviciile (i-a numărat Doru Bușcu aici).

Oamenii buni din servicii sunt sufocați de o masonerie ridicolă

Prin anii 90-2000 exista moda ridicolă a alipirii de masonerii, cluburi secrete cu tot felul de șorțuri și ritualuri. E un deliciu să citești și acum presa veche despre tot felul de baroni de Ilfov precum Bebe Ivanovici și alți mari cavaleri ai cluburilor secrete. 

Din astfel de caricaturi se văd și intențiile care au dus mai târziu la consolidarea serviciilor secrete: adunări de afaceri cu aer mistic-provincial. SRI-ul nu e altceva. Este o mare organizație a „bisericuțelor” de tip „am un teren”, „am un contract”, „am un nepot de angajat” – astea-s marile operațiuni strategice ale baronilor paraleli.

Sigur că și în SRI, SIE, STS, SPP etc. sunt oameni care chiar își fac treaba aia grea, care apare în fișa postului. Dar această fragilă felie a specialiștilor e copleșită de tot felul de prostii, de influențe ale șefilor. 

Recomandări

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Și în SRI se înfruntă „globaliștii” cu „naționaliștii”

Mi se pare ridicolă asemănarea serviciilor de azi cu Securitatea. Sunt două chestii complet diferite,  deși destui mahări ofițeri din perioada comunistă au știut să reziste și după 90. Serviciile de azi au mai mare legătură cu frățiile, cluburile, organizații care oficializează cu câte o petrecere diverse relații de cumetrie și afaceri. 

Țineți minte această ipoteză de lucru: prin SRI au rezistat și vârfuri ale capitalului național în fața tăvălugului capitalist global. Există o facțiune globalistă a SRI care a mai atacat câte un baron sau mahăr local, practic pregătind locul pentru intrarea marelui capital. Dar există și un puternic nucleu naționalist de afaceri. 

Nu întâmplător partide precum AUR emit un puternic iz „secret”. Gândiți-vă nu doar la exemple clasice precum Vântu sau Ghiță sau Teszari, toți în diverse grade legați tradițional de serviciile secrete nu doar de bârfe, ci și de fapte. Deci da, în servicii avem mai multe „partide”, cu diverse orientări.

Avem o problemă mare cu „foștii”

Cum am o moacă recognoscibilă, oameni diverși au tot venit și mi-au povestit aventurile lor de afaceri, contracte mediate cu statul etc. Nu există poveste, de la un anumit moment încolo, în care să nu intervină personajul-cheie, figură de basm aproape, „omul spân” de la SRI. 

Recomandări

Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document

Avantajele lor sunt că „deschid uși”, au protecție, pot vorbi cu telefonul deschis, pot unge mecanismele ruginite ale statului și, mai ales, au posibilitatea să facă semilegal sau legal acel trafic de influență necesar pentru ca treburile să meargă. Mulți sunt „foști”. Și aici e o problemă-cheie, inclusiv cu bugetul SRI. 

Mare parte din banii SRI nu se duc pe cine știe ce operațiuni, ci pe plata „specială” a foștilor angajați ai serviciilor. Deci efortul nostru mare bugetar e să întreținem un stat paralel pensionar, care deseori se ocupă de lucruri care pun bețe în roate propriului serviciu.

Contrar unei propagande inepte, statul român e mic, are puțini bugetari, are mii de verigi lipsă. Când apar lipsuri din astea intervin scurtăturile: știu un om care știe un om. Deși nu sunt oficial legalizate, lobbyul și intermedirea de tip lobbystic par să fie spațiile de acțiune reală ale foștilor SRI-iști, ale absolvenților de colegii oblăduite de servicii. Bineînțeles, aici intervin și activii. Vă amintiți cum, din lipsă de experți, prin diverse instituții esențiale precum ANAF apăreau fie experți din zona corporatistă privată, fie detașamente de la servicii.

Serviciile prosperă în state minimale

Și uite așa urlăm toată ziua că sunt bugetarii incompetenți, dar peste tot am înlocuit cu diverse cadre ridicol de lipite de servicii. Educația, de exemplu, a fost făcută praf de ambiții sereistice, sunt facultăți care mai au puțin și-și numesc public divizii speciale de servicii. Sunt publicate cărți cu pretenții academice de instituțiile SRI și MAPN, lucrări care n-ar trece nici de o comisie ceva mai serioasă de la vreo universitate din Cucuieții din deal. Am citit într-o antologie „smart” patronată de fostul boss Maior, analize despre Iran unde referințele bibliografice veneau de pe site-uri de ziare locale de prin Iași, unde se știe, duduie pământul de experți în Orient.

Serviciile, ca și mafiile, sunt menite să acopere găuri mari din sistem. Nu ai funcționari mulți și buni? Se inventează ceva în loc. Acolo unde nu e mafie, e structură polițienească. Sau de-amândouă. Și o mafie se ocupă cu prevenția și ordinea – pe teritoriul ei nu trebuie să existe alte infracțiuni decât cele proprii: pe acestea le numesc acte de patriotism.

Stat minimal, dar interlopi maximali

Ați observat probabil că, proporțional cu creșterea cultului pentru procurori, cu umflarea privilegiilor unor structuri polițieniste de vârf, în frunte cu SRI, au crescut și noii interlopi. Cele două nu se contrazic. Poliția nu are ce face atunci când statul lasă de izbeliște comunități întregi. De aceea empatizez cu oameni care se bat cu morile de vânt la firul ierbii. De cealaltă parte, polițienismul suferă de prea mulți baștani cu doctorat fals, de tot felul de semidocți care se „vaccinează la chiuvetă” și se vindecă de COVID cu moaște și ceai de foaie de ceapă.

Filozofia de bază

Acum ceva ani, Codruța Kovesi făcea o declarație ca asta: „Eu nu cred că instituțiile publice în România au fost înființate ca fiecare, în mod separat, să acționeze. E nevoie de colaborare. Așa cum inculpații se întâlnesc și se constituie de multe ori în grupuri organizate și se înțeleg cum să comită o infracțiune, așa și instituțiile statului trebuie să combată anumite fenomene infracționale colaborând”. 

Kovesi emitea involuntar o filozofie aberantă: statul e tot un grup organizat care luptă cu alte grupuri organizate. Când vezi lucrurile așa nici nu-ți dai seama când tu însuți aluneci într-o zonă infracțională, tot pretinzând că faci binele. Instituțiile statului trebuie să colaboreze, dar nu ca în mafie. Într-o mafie colaborarea se face cu intimidare și abuz, și secretomania boșilor. Marele secret al unei mafii este că puțini adună banii, mulți fraieri cad pe front. Din păcate, Kovesi a rămas vizionară.  

Cu cât băgăm mai mulți bani în servicii și în general în „anticorupție și filzofie strategică”, cu atât pare să crească și lumea interlopă. Statul român pare un competitor pe o piață a grupurilor de interese, nu un pol de reglementare. 

Vorba aia, în timp ce băgăm bani ca nebunii în armată și în baze militare, în servicii de toate felurile, de la baza Kogălniceanu se fură benzină ca în anii 90, iar la baza Deveselu sunt exploatate sexual minore.

Soluții

Partidele mari trebuie să gândească planuri de ieșire din sereizarea ridicolă a administrației, businessului, vieții publice românești. Presa ar trebui să mai și izoleze cele câteva sute de penibili care îi umplu ecranele și monitoarele cu „analize strategice” de tip vin-chinejii-vin-rușii sau de celălalt mare tip „bugetarul e corupt, să privatizăm”. Toată lumea politică trebuie să înceapă să mai și taie din banii și influența serviciilor. Vreau dezbateri în Parlament pe bune despre aceste chestiuni care au ajuns la metastază.

Însă atenție, ca de obicei în astfel de situații, când tai trebuie să pui ceva viabil în loc. Pentru că, în acest moment, nu mai poți face nici un podeț fără vreun „fost” care să pună o vorbă bună la „centru”. Știm să mai facem lucruri fără această pânză freatică de „foști”? Eu zic că da. Și încă simplu. În timp ce tai bani de la SRI, angajezi sau educi experți pe bune în domenii cheie de guvernare. Dar cine va avea tupeu să taie sau măcar să sugereze tăieri? Ciolacu? Cîțu? Iohannis? Barna? Simion?

Nu în ultimul rând, mai e și o chestie sanitară,  de imagine. Ne-om fi săturat și noi de „masoneria” ridicolă a lui „cunosc eu un om tare din servicii”. Măcar să mai schimbăm placa. O să ne îmbolnăvim fatal de ridicol. 

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News