Așadar, atunci când, enervat, Raed Arafat i-a spus unui ziarist mult prea avântat că „Este revoltă în capul dumneavoastră!”, cel supranumit și „comandantul acțiunii” avea dreptate.

Legea nu ne permite, de un an, să ne revoltăm decât în capetele domniilor noastre. De altfel, în toate hotărârile de guvern care instaurează sau prelungesc starea de alertă, interzicerea organizării de mitinguri și demonstrații are prioritate, fiind enunțată în însuși articolul 1.

Unde să ne mai revoltăm, dacă adunările de mii, zeci de mii, sute de mii din Piața Victoriei ne sunt prohibite? Unde altundeva decât în capetele domniilor noastre?

Și, până la urmă, avem noi cu adevărat motive de revoltă? De ce să ne revoltăm? Suntem cumva duși cu zăhărelul de un an de zile? Suntem cumva aburiți cu date incomplete, atunci când nu sunt de-a dreptul mincinoase? Au murit cumva până astăzi 18.264 de oameni doar din cauza unei boli pe care acum un an specialiștii și însuși președintele nostru o considerau o banală gripă?

Au murit cumva, în ultimul an, alte mii, zeci de mii de oameni care nu au avut acces, din cauza supraîncărcării spitalelor, la servicii medicale esențiale? S-au făcut, cumva, la adăpostul pandemiei, afaceri oneroase cu sănătatea românilor? S-a prăbușit cumva economia sub conducerea unor politicieni nepricepuți, capabili doar să ne spună că totul este roz? Ne-am împrumutat cumva ca apucații doar pentru a plăti armament care nici măcar nu ne-a fost livrat?

Care ar fi motivele unor eventuale revolte? Au făcut oare guvernanții instalați în noiembrie 2019 exact ce făcea și pe-se-de? Au politizat ei toate funcțiile publice? Au mers oare până acolo încât să politizeze funcțiile de prefect, așa cum voia Dragnea în martie 2017?

De ce ne-am revolta, în piețe, online sau doar în capetele domniilor noastre? Mor, cumva, cu zile, oameni internați în spitale pentru a se vindeca? Ard cumva spitalele ca niște torțe, neavând autorizațiile de funcționare emise de ISU, autorizațiile atât de necesare oricărei dughene?

Nu, nu, răspundeți: de ce ne-am revolta când nu sunt motive de revoltă?

Stați puțin. În avalanșa de breaking-news-uri poate v-a scăpat adevăratul motiv de revoltă

E strigător la cer, într-adevăr, nu știu cum de nu am realizat asta până acum. Norocul nostru că avem un premier ca domnul Cîțu, un om între oameni, economist între economiști, curajos între curajoși, singurul care îndrăznește să ne spună adevărul. Și nu doar că îndrăznește, ni-l și spune, oricât de dur ar fi acesta:

„Metehnele sistemului de sănătate din România și-au făcut simțită prezența și astăzi, am văzut și această tragedie. Deși au fost alocate resurse importante doar anul trecut pentru Sănătate, 65 miliarde din lei, doar o parte mică din acești bani s-au dus în investiții. Este momentul pentru toată lumea să înțelegem că nu putem merge așa mai departe. Nu putem cheltui 90-95% din resurse doar pe salarii și sporuri, e nevoie de investiții și resurse pentru a evita astfel de tragedii”.

Să oprim puțin revolta din capetele domniilor noastre, dacă ea se desfășoară, totuși, pentru a face loc adevărului dezvăluit de către prim-ministrul României, Florin Cîțu, până mai alaltăieri ministru al finanțelor.

Conform domniei sale (iar dacă domnia sa nu știe adevărul, atunci cine?) din 65 de miliarde de lei dați sănătății în 2020, 61,75 de miliarde, reprezentând 95%, s-au dus doar pentru salarii și sporuri ale personalului. Știm, din comunicarea campaniei de vaccinare, că în sistemul de sănătate, în totalitatea sa, activează aproximativ 250.000 de persoane.

Nu mai calculăm câți dintre acești 250.000 de oameni lucrează în mediul privat. Luăm totul la grămadă. La 61,75 de miliarde cheltuiți pentru salarii și sporuri în 2020, conform premierului, ar însemna că venitul mediu în domeniul sănătății (medici, personal medical, personal tehnic, angajați ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate etc.) a fost de 247.000 de lei pe an. Adică 20.583 de lei lunar.

20.583 de lei lunar pentru un om care lucrează în România în domeniul sănătății, la stat, venit mediu. Credeți această sumă? În condițiile în care salariul ministrului sănătății este de 21.840 de lei, brut, credeți că venitul mediu al lucrătorului din sănătate este, în România, de 20.583 de lei lunar? 4.200 de euro câștigă lunar, în medie, un om care lucrează în sistemul sanitar? Credeți asta.

Eu nu cred. Nu cred că informația furnizată de premierul Cîțu, conform căreia salariile și bonusurile înghit 95% din bugetul total al sănătății. Cred că este un fake news de proporții apocaliptice.

Din cele 45.630.743.000 de lei cheltuie anul trecut de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, 12.870.073.000 de lei s-au dus în decontarea medicamentelor și echipamentelor sanitare specifice. Deja nu mai rămân 95% pentru salarii și sporuri.

Spitalele au primit de la CNAS doar 11.518.344.000 de lei. Nici măcar 1/4 din cheltuielile CNAS.

Deci cum s-au dus 95% din banii Sănătății pe salarii și sporuri?

Cum poate un prim-ministru responsabil să mintă în halul ăsta? Este acesta un motiv de revoltă? Este această încercare jenantă de a învinovăți medicii și personalul medical, „îmbuibații” care câștigă în medie 4.200 de euro fictivi pe lună, un motiv de revoltă sau nu este?

Nici nu contează.

Atunci când prim-ministrul României ajunge să mintă cu atâta nonșalanță, fără ca măcar cei din sistemul medical să reacționeze, deși sunt direct vizați, revolta desfășurată docil și disciplinat doar în capetele domniilor noastre este singura soluție. E deja ridicol să ne revoltăm altundeva și altfel, pentru că riscăm ca oamenii de bine să arunce cu bolovani după noi pentru că le stricăm iluziile.

Aveți, totuși, grijă, dacă alegeți să vă revoltați în capetele dumneavoastră: nu mai mult de 100 de participanți, cu mască, bine dezinfectați și păstrând distanța! Da?

Urmărește-ne pe Google News