Revoltații de la miezul nopții. Când statul conduce cu „pulanele” și coerciția, cum ați vrea să se nască solidaritatea în societate?!

Nu știm foarte multe despre motivațiile celor care ies să protesteze în miez de noapte. Nu avem anchete, nu avem reportaje care să ne ajute să le auzim vocea dincolo de sloganele pe care le scandează. Presa noastră quality se mulțumește să se uite de la balcon la cei care mărșăluiesc jos, pe bulevarde și să lipească etichete. 

Buna guvernare s-a retras, rămân instinctele

Dar oricare ar fi motivele care îi scot pe oameni în stradă, de la joburi pierdute la vieți furate,  profituri evaporate sau libertate îngrădită, ceea ce ne spun implicit cei care azi protestează e următorul lucru: interesul meu individual e cel mai important și cum nimeni nu îmi apără acest interes, o să mi-l apăr de unul singur. Arsul măștilor în piață este chintesența acestei gândiri. Purtatul măștii are mai ales rolul de a-l proteja pe celălalt, nu pe tine.

Când arunci masca de pe față și îi dai foc, e ca și cum ai spune „Fiecare e pe cont propriu, cine are de murit să moară, cine are de trăit să trăiască”. Așa se întâmplă acolo unde statul se retrage și unde noțiunea de bun comun dispare ca reper moral. 

Când toate vocile publice și toate politicile întreprinse de statul român ne spun că fiecare e pe barba sa, este logic ca tinerii de azi, care ies, iată, în stradă, să ne spună și ei fix același lucru. Ei nu fac decât să reproducă discursul dominant. Un stat care i-a abandonat nu are legitimitatea de a impune restricții, pretinzând brusc că îi pasă de binele public. Un stat capturat și o elită care face apologia individualismului nu au nici un fel de credibilitate să vorbească acum despre solidaritate. Singurul  mod în care statul mai  poate salva situația e recursul  la violența împotriva propriilor cetățeni care nu se conformează – nu uitați că în stare de urgență am avut printre cele mai mari amenzi din Uniunea Europeană raportat la salariile noastre. 

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Nu e întâmplător – când nu poți face apel la solidaritate, pentru că ai destructurat-o sistematic, numai forța brută te mai poate salva ca stat. 

De la darwinistul colonel Gheorghiță la „competiția naturală” din piețe

Iată un exemplu recent de darwinism social ridicat la rang de ideologie de stat. Acum mai puțin de o lună, președintele comitetului pentru campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, vorbea foarte relaxat despre turismul pentru vaccin. „Nu am dorit să limităm posibilitatea de programare doar la judeţul din care provine persoana respectivă, ca domiciliu, tocmai pentru a avea fiecare libertatea de a se programa acolo unde doreşte şi în funcţie de programul pe care îl are, în funcţie de activităţile de zi cu zi”, ne spune Gheorghiță. Faptul că unii cetățeni cu abilități tehnologice reduse și mobilitate mai mică nu reușesc astfel să se programeze pentru că le-o iau înainte unii mai dotați e ceva firesc. „E o competiție naturală”, zice șeful campaniei de vaccinare.

Dacă totul e o competiție naturală, de ce nu ar protesta tinerii față de unele reguli care ne subminează propriul interes? E  logic să nu le pese nici de o societate care îi lasă de izbeliște, nici de niște vârstnici cu probleme de sănătate, pentru că nimeni nu i-a învățat altceva.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Într-o societate în care competiția naturală e principiul organizator, de ce ne-ar mira că unii oameni tineri și sănătoși nu se gândesc decât la ei?  Într-o logică a competiției naturale, asta e singurul comportament adecvat. Singurul care te ajută să supraviețuiești. 

Singurii inadecvați în povestea acestor proteste sunt unii comentatori care după ce ani la rând au promovat ei înșiși individualismul în formele sale hard core, brusc sunt oripilați de forma extremistă pe care discursul individualist o ia în stradă. 

Dar între discursul despre libertatea de a alege, despre libertatea ca valoare supremă ce trece ca un tăvălug peste solidaritate și arsul public al măștii e doar o diferență de limbaj, nu una de fond. Extremismul s-a mutat din școală, de la catedră și din platoul de televiziune în stradă, atâta tot. 

Solidaritatea s-a epuizat

Problema e că individualismul se va intensifica și va lua forme și mai extreme. Pandemia și toate transformările care vin cu ea la pachet vor rămâne cu noi o vreme. 

O situație de criză ca aceasta se gestionează fie prin apel la solidaritate și punerea în aplicare a unor forme concrete de  solidaritate, fie prin apel la coerciție. 

România a optat pentru varianta a doua. Nu doar că resursele noastre de solidaritate se epuizaseră de mult atunci când ne-a lovit pandemia, dar am și preferat să gândim toate intervențiile publice  de așa manieră încât să sabotăm și bruma de solidaritate pe care puteam să o reconstruim cu această ocazie.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Sprijinul statului a mers ca și altădată către cei mari și puternici, acolo unde profiturile sunt cu multe zerouri în coadă, întârind ideea că cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 

În locul  solidarității instituționalizate, ridicate la rang de politică publică, statul român a preferat și preferă coerciția, amenzile, restricții aberante, militari la butoane. Iar din amestecul de individualism și militarism al guvernanților, nu poate să se nască decât forme de revoltă precum cele din ultimele zile, ale unora dintre cei guvernați.

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Urmărește-ne pe Google News