În România, cei mai mulți oameni se îmbolnăvesc înainte de atingerea vârstei de pensionare, conform datelor Eurostat, care plasează speranța de viață sănătoasă la naștere mult sub media UE, la 58,3 ani, în cazul femeilor și 59,2 ani, în cazul bărbaților. Ceea ce înseamnă că o bună parte din cetățeni continuă să muncească, deși au o sănătate precară, după care cei care au muncit cu contracte se bucură de câțiva ani de pensie, mai mică sau mai mare. Mai ales mică, în condițiile în care pensia medie lunară în România este de 1.436 de lei și 961.400 de pensionari dintr-un total de 5,13 milioane la nivelul anului 2020 beneficiază de pensia socială minim garantată (indemnizația socială, cum e numită mai nou) de 800 de lei.
În cazul bărbaților, speranța medie de viață este în jur de 78,2 ani, pe când la femei, de 83,7 ani. Degradarea sănătății populației are de-a face cu mulți factori, de la obiceiuri nesănătoase și extenuare până la mersul la doctor doar în situații extreme. Dar unul din factorii fundamentali îl reprezintă accesul la îngrijire medicală, atât sub aspectul costurilor (îngrijirea medicală e tot mai scumpă, mai „pe bani”), cât și sub aspectul accesului la medici și unități spitalicești (vezi graficele 1 și 2), în special pentru populația din mediul rural și din urbanul mic.
Pe de altă parte, de multă vreme se tot vorbește în spațiul public despre o criză inevitabilă a sistemului de pensii, tot mai nesustenabil în condițiile îmbătrânirii populației, creșterii mediei de viață și scăderii numărului de cetățeni activi în câmpul muncii. Se avansează tot felul de soluții și reforme, în special în direcția accentuării procesului de privatizare a sistemului de administrare a pensiilor.
Dar ceea ce se discută mai puțin este faptul că o pondere importantă în această criză o are proliferarea numărului de contracte de muncă pe salariul minim, adeseori mult sub venitul lunar încasat de angajat prin alte mijloace, precum diurna, în cazul șoferilor de TIR.
La nivelul lunii martie a acestui an, la Ministerul Muncii erau înregistrate 1,58 de milioane de contracte pe salariul minim pe economie, dintr-un total de 5,55 de milioane de contracte de muncă existente în România.
Tabloul sistemului public de pensii e completat de categoria pensiilor speciale, unde o bună parte dintre beneficiari au posibilitatea pensionării sub 50 de ani, pentru a se putea apoi bucura o perioadă semnificativă de timp de pensii spectaculos de mari raportate la pensia medie. Situația cuantumului pensiilor speciale pentru beneficiarii din Justiție, servicii secrete, MAI și MApN este arhicunoscută și răs-discutată, așa că nu are sens să dezvolt.
O primă soluție avansată de actualul guvern într-un document transmis la Bruxelles „scrie negru pe alb că Executivul are în vedere eliminarea pensionării anticipate și corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață”, ceea ce implică creșterea vârstei de pensionare pentru generațiile viitoare de pensionari. Este o abordare foarte cinică, o tentativă de rezolvare, măcar parțială, a crizei sistemului de pensii și, în același timp, de perpetuare a inegalităților flagrante.
Practic, deși o să contribuie mai mult timp la sistemul de asigurări sociale și implicit cu o sumă mai mare, o bună parte din contribuabili vor primi pensie o perioadă semnificativ mai scurtă și implicit mai mică în termeni de sumă totală. Sau, în multe cazuri, dacă avem în vedere speranța de viață sănătoasă, nu vor mai apuca să beneficieze deloc.
Ceea ce înseamnă că va crește puțin fluxul de bani dinspre contribuabilii de rând înspre fondul de pensii, va scădea un pic numărul de pensionari „de rând”, creându-se un surplus care poate fi redistribuit către cei care se pot bucura de pensii de la vârste fragede, cu sănătatea încă neșubrezită. În termeni populari, permite continuarea modelului bazat pe principiul „să luăm de la cei mulți și săraci, pentru a putea da la cei puțini, dar speciali”.
Avem de-a face cu o rezolvare din pix a crizei sistemului de pensii și cu amplificarea unei crize sociale, care reflectă cât se poate de clar prețuirea pe care o arată guvernanții pentru cei care muncesc în zonele mai puțin speciale ale economiei și societății. În același timp, acest tip de rezolvare arată că obiectivul principal nu îl reprezintă întărirea sistemului public de pensii, pentru a putea asigura pensii mai mari pentru cei care muncesc și contribuie lunar, ci prelungirea perioadei de mulgere a acestora și scurtarea perioadei de pensionare.
E o soluție de tip CARITAS, un fel de schemă piramidală, de colectare prelungită a mărunțișului de la cei mulți, pentru a-l putea redistribui în sume considerabil mai mari unei minorități privilegiate, fără a confrunta problema numărului mare de contracte pe salariul minim și fără a ține cont de sumele necesare, atât ca angajat, cât și ca pensionar, pentru asigurarea unui trai deasupra pragului sărăciei.
Deocamdată, dinspre guvern vin reacții contradictorii în privința acestei intenții, semn clar că cineva minte și că e cât se poate de clar că soluția propusă nu este în interesul și în favoarea viitorilor pensionari și că nu are cum să fie acceptată prea ușor de o parte a populației.
Ministrul muncii, Raluca Turcan, neagă existența unor astfel de planuri, mutând discuția înspre cei „peste 100.000 de oameni peste 65 de ani care preferă să rămână în continuare în activitate”, ideea creșterii vârstei de pensionare devenind astfel opțională, pentru a rezolva problema unei minorități din rândul pensionarilor.
De apreciat preocuparea doamnei ministru pentru situația acestei minorități și graba cu care s-a pus pe găsit soluții, deși nu pricep ce-i împiedică la ora actuală pe cei aflați în această situație să cumuleze pensia cu salariul și alte venituri, pe modelul domnului Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, și al doamnei Irina Alexe, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne și beneficiară a unei pensii speciale de aproximativ 13.000 de lei de la vârsta de 42 de ani.