Aflată în vizită în România, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European a primit din partea presei din România o întrebare simplă și a dat un răspuns complicat. Deputata în vârstă de 43 de ani, din Malta, a aplicat metoda vechilor politicieni, pe care-i întrebi cât e ora și ei îți fac istoria ideii de timp și a fabricării ceasurilor. 

Întrebare și răspuns

Întrebarea presei a fost: 
„Este normal ca europarlamentarii să meargă pe banii companiilor sau guvernelor în deplasări?”

Răspunsul președintei Roberta Metsola a fost:
„Așa cum am spus săptămâna trecută, găurile care există trebuie astupate. Dacă există cazuri neoficiale de membri care ar putea fi supuși unor influențe maligne de felul acesta, dacă există o lipsă de transparență din partea membrilor individuali, care nu declară ce primesc și unde sunt invitați, atunci trebuie să rezolvăm această problemă. Am dispus deja o oprire integrală a tuturor acestor lucruri și o întărire a regulilor și a reformelor, astfel încât să ne asigurăm că așa ceva nu se mai întâmplă”.

Dacă vorbele au ocolit răspunsul, faptele sunt încăpățânate. Realitatea arată că nici PE și nici Roberta Metsola nu vor să renunțe la plantarea de bani externi în avantajul deputaților PE, sol pe care a înflorit corupția din cazul Qatargate.  

Parlamentarii europeni au voie să călătorească, să se cazeze, să mănânce și să se distreze pe banii companiilor sau statelor străine. Acest lucru nu e acceptabil nici în mediul privat din UE și nici în alte domenii publice, precum justiția sau diplomația. 

Ce s-ar întâmpla dacă un director de firmă din UE ar fi descoperit că a primit beneficii de la concurență? Imaginați-vă că reprezentantul unei firme ar fi plătit de cei cu care compania lui ar trebui să încheie un  viitor contract. E mită și trădarea propriilor acționari. Ar fi concediat.

Însă europarlamentarii nu au nicio problemă să abandoneze interesele acționarilor, o expresie prea mică pentru a denumi cetățenii care i-au ales pe deputați, i-au delegat ca să-i servească și îi plătesc. „Trădarea oficială” a cetățenilor nu se face pe bani puțini. Nu că ar conta dacă sunt mulți sau puțini. Dar vorbim întotdeauna despre mii de euro la o deplasare finanțată de „third party”, în jur de 10.000 de euro uneori, pentru că biletele sunt la business și cazările – la hoteluri de 4 sau 5 stele. Cum să primești bani și să spui că „e legal și moral”, cum face Cristian Bușoi, șef de comisie și colegul de PE al Robertei Metsola?

Atât în recentul comunicat al Parlamentului European, cât și în întâlnirea de la București cu președintele Klaus Iohannis, Roberta Metsola continuă să discute despre „transparență” și despre „declararea a ceea ce primesc deputații”.

Dar problema nu e că parlamentarii uită să declare, ci că primesc finanțări „third party”! Ei sunt plătiți suficient din taxele cetățenilor și au tot felul de finanțări de reprezentare tocmai ca să fie apărători loiali ai interesului public european. Cum să mai ia bani de la Qatar, Maroc, SUA sau Singapore?

Parlamentul European, Comisia și celelalte structuri ale continentului unit au mii de oameni care muncesc din greu. Inclusiv munca lor e pusă în pericol de aceste reguli împotriva naturii. 

În frunte cu președinta Roberta Metsola, deputații se fac că nu înțeleg nici în al doisprezecelea ceas care e problema, sub privirile, jenate, ale sute de milioane de europeni și ale colegilor din structurile UE care muncesc și trăiesc după alte reguli de integritate față de cele ale aleșilor.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News