Rolul României în UE – pe steroizi sau la dietă? Teme, priorități și așteptări de la politica externă a României pentru următorii 5 ani

Desigur, putem observa că sunt reiterate pe bandă rulantă în discursul public refrenele ce susțin că „România e importantă în flancul estic NATO”, că „România e a 6-a putere de vot în UE – ca populație cel puțin”, că „România va intra și terestru în Schengen”, că „România sprijină Ucraina în război”, că „România sprijină aderarea Republicii Moldova la UE,” că „România sprijină aderarea Balcanilor de Vest” și tot așa.

Dar concret nu auzim nici o viziune strategică solidă și, mai ales, nici un plan de acțiune legat de cum să construim alianțe  favorabile într-un Consiliu European ce riscă să devină tot mai divizat, cum ne vom raporta la SUA în cazul în care Trump câștigă alegerile sau ce facem mai exact pentru a menține statele din vecinătate aflate sub atacul hibrid al Moscovei – mai ales Republica Moldova și Serbia – pe traiectoria integrării europene.

În acest context, consider că este o nevoie stringentă în următorii ani de creștere a vizibilității poziţiilor de politică externă ale Bucureştiului, precum și a ambițiilor în raport cu ponderea politică a ţării în UE.

Discuția este una importantă mai ales în această perioadă electorală, având în vedere atribuțiile importante de politică externă ale României deținute de funcția președintelui. Voi detalia în cele ce urmează de ce temele geostrategice și cele legate de viitorul UE și NATO ar trebui să aibă o pondere mult mai mare în discursul electoral al candidaților la alegerile prezidențiale din România. 

Recomandări

Imobiliariada. Abuzul imobiliar, un subiect de foc în alegerile din 2024 cu Nicușor, Vicol-Ciorbă, Băluță &Simion

Necesitatea unei politici externe vizibile și ambițioase

La o radiografie mai atentă a ultimului deceniu, putem observa că România a performat incomparabil mai slab în Uniunea Europeană decât în NATO, unde am reușit să ne evidențiem printr-o serie de acțiuni de leadership regional cu vizibilitate și însemnătate, cum ar fi inițiativa regională B9 la Flancul Estic la Marea Neagră sau cea mai recentă inițiativă concretizată după summitul de la Washington din această vară de preluare de către România ca națiune-lider a unei structuri de comandă-control a Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) ale NATO pentru regiunea Mării Negre.

Dar în cadrul UE, forța de negociere și inițiativă a României a rămas cel puțin timidă – cu excepția poate doar a momentului Președinției Consiliului UE din 2019 (și acesta destul de controversat), când am reușit să dăm o anume tracțiune pozițiilor noastre pe agenda europeană. Acest lucru este mai periculos acum, când avem război la granițele României, UE și NATO, decât în trecut și se datorează, printre altele, insuficientelor eforturi de construcție a unor alianțe pentru susținerea unor proiecte regionale românești solide promovate la nivelul UE.

Recomandări

Cum a fost consolat senatorul Eugen Pîrvulescu după ce-a plătit pentru o funcție înaltă și a ratat-o: „Pierzi, câștigi – negustor te numești!”

 Nu cred că putem vorbi chiar de o irelevanță politică a României la Bruxelles, cum susțin unii analiști prăpăstioși, cât mai degrabă de o prea accentuată discreţie a poziţiilor de politică externă ale Bucureștiului în raport cu ponderea politică a ţării noastre în UE.

Iar acest lucru a devenit cel mai vizibil după începerea războiului pe scară largă din Ucraina după februarie 2022, când acțiunile ferme ale României de sprijinire a Ucrainei au rămas mai degrabă secrete bine păzite sau sugestii aruncate în comunicate de presă decât angajamente vizibile și de impact ale rolului regional relevant jucat de țara noastră.

E nevoie de mai mult accent pus pe planurile de politică externă ale viitorului președinte al României și pentru că, actualmente, la aceste presiuni de securitate se mai adaugă și așteptările mai mari de la anvergura proiectelor de politică externă ale României atât de la statele candidate la UE din vecinătate, cât și de la anumite state membre influente la nivelul UE. Cu atât mai mult cu cât din ianuarie 2025, Polonia, partenerul strategic al României pe flancul estic, va începe președinția rotativă a Consiliului UE – sub noua conducere instituțională a UE. 

Recomandări

„Putin doarme până la 10 și își lasă miniștrii să stea șase ore în sala de așteptare“. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (IV)

Urmează alegerile prezidențiale, iar subiectele de politică externă momentan nu sunt prezente în campania electorală a actualilor candidați, decât marginal. Totuși, să nu uităm că preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). De asemenea, conform articolului 91 din Constituţia României, preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

La nivelul UE, președintele reprezintă România la Consiliul European – principalul for de decizie politică a direcțiilor strategice în care merge UE. Din acest punct de vedere, orice discuție despre creșterea influenței României în UE trebuie să includă și profilul de negociator al viitorului președinte/ președintă al/a României la deciziile cruciale cu care se va confrunta UE în perioada 2025-2029. 

Prioritățile UE pe următorii 5 ani – apărare și iar apărare

În documentul strategic intitulat aproape hamletian Alegerea Europei sunt expuse „orientările politice ale următoarei Comisii Europene 2024-2029″, prezentate de Ursula von der Leyen, în fața Parlamentului European (PE) în iulie 2024; aceasta se axează pe 7 direcții de acțiune. Domeniul apărării poate fi considerat un ax central al următorilor ani în viziunea noii Comisii. Dintre cele 7 direcții de acțiune, 4 au legături directe cu domeniul politicii externe și cu domeniul securității. Trebuie adăugat și că multe din punctele atinse de von der Leyen au fost incluse și în Raportul Draghi privind competitivitatea, lansat public în septembrie 2024.

În ceea ce privește apărarea și securitatea europeană, în contextul amenințărilor globale în creștere, von der Leyen pledează pentru construirea unei veritabile Uniuni a Apărării. Această inițiativă va fi, desigur, complementară NATO, fără planuri pentru o „armată europeană”, cum în mod eronat e prezentată public.

Statele membre își vor păstra întreaga responsabilitate pentru forțele lor armate ca și până acum. Acest lucru se confirmă și formal, așa cum am putut observa după lansarea propunerii de colegiu al Comisarilor din 17 septembrie 2024, prin crearea funcției noi de Comisar pentru Apărare și Spațiu, ce revine unui stat baltic cheie în actualul context al invaziei Rusiei în Ucraina (lui Andrius Kubilius din Lituania).

Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Comisiei (unde a fost propusă încă din vară prim-ministra Estoniei Kaya Kallas – tot din prisma poziției geostrategice) și cu nou-creatul comisar pentru apărare și spațiu au fost însărcinați să elaboreze o Cartă albă privind viitorul apărării europene în primele 100 de zile ale mandatului.

Aceste numiri sunt o veste foarte bună și pentru Ucraina, deoarece aceste două portofolii geopolitice esențiale vor fi deținute de susținători convinși ai Ucrainei și ai drumului acesteia spre integrarea europeană, element important și pentru Republica Moldova.

În plus, von der Leyen prevede o abordare mai fermă în combaterea criminalității organizate și a terorismului, inclusiv prin consolidarea Europol. Această poziție va supraveghea domenii critice precum investițiile în apărare, industria, achizițiile publice, cercetarea și inovarea, consolidând în continuare cadrul de apărare al Europei.

În cazul domeniului crucial al politicii externe și al rolului global al UE în contextul geopolitic actual, von der Leyen prioritizează extinderea UE, pe care o denumește drept „imperativ geopolitic” și o investiție geostrategică,  punând accent pe sprijinirea țărilor candidate în pregătirea pentru aderare. Extinderea apare ca prioritate și la capitolul Pregătirea UE pentru viitor, deoarece în reformatarea bugetului, ea propune o agendă de reforme ambițioasă pentru a pregăti UE pentru extindere, inclusiv mentionând posibile modificări ale tratatelor.

Dincolo de rolul propriu-zis al comisarului pentru extindere, în document, toți comisarii sunt încurajați să sprijine eforturile de aderare ale țărilor candidate în domeniile lor de politică respective. Această abordare aliniază procesul de extindere cu reforma instituțională mai amplă a UE și semnalează un angajament ferm față de extinderea UE. Nu întâmplător în Slovenia, la Forumul Strategic de la Bled, s-au transmis două dintre cele mai puternice mesaje strategice de la nivelul UE pentru Balcanii de Vest.

În vara lui 2023, președintele Consiliului UE, Charles Michel, a anunțat pentru prima dată anul 2030 ca bornă temporală de finalizare a procesului de aderare a tuturor statelor candidate, iar la un an după, în discursul ținut la Forumul de la Bled, din vara lui 2024, președinta aleasă a Comisiei Europene a reiterat importanța Balcanilor de Vest și importanța integrării regiunii în UE pentru competitivitatea și securitatea Europei. Von der Leyen  a discutat și despre evoluția Planului de Creștere pentru Balcanii de Vest, la un an de la lansare, care leagă reformele de investiții europene și a subliniat importanța menținerii principiilor democratice în procesul de extindere.

Au existat însă și voci critice, care au comentat acordarea acestui portofoliu Sloveniei – un stat din fosta Iugoslavie care a aderat în 2004 și un suporter ferm al extinderii, dar cu o influență foarte redusă din punct de vedere geostrategic.

Un element de totală noutate este că actuala Comisie von der Leyen 2 a anunțat că va dezvolta o strategie cuprinzătoare pentru Marea Neagră, ce va fi condusă de Comisarul pentru Extindere și Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Comisiei. Aceasta este o veste foarte importantă pentru România, deoarece Marea Neagră este un spațiu strategic prioritar și pentru țara noastră.

Cum creștem rolul României în UE?

Cred profund că pozițiile de politică externă a României nu doar că pot câştiga relevanţă în UE, dar și trebuie să o facă. Uitându-ne la evoluțiile de după alegerile europene, putem constata că o des invocată incapacitate tactică a României de a-şi fructifica potenţialul de reprezentare politică în structurile decizionale ale UE (Comisia Europeană, Parlamentul European) nu mai este de actualitate.

Candidata propusă din partea României în noul Colegiu al Comisiei – Roxana Mînzatu este propusă pentru poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene, poziție pe care țara noastră nu a mai ocupat-o niciodată anterior. În plus, România are și două poziții-cheie de vicepreședinte al Parlamentului European – obținute de Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor) și Victor Negrescu (Grupul Socialiștilor), la care se alătură și multe alte poziții foarte influente de președinți și vicepreședinți de comitete relevante din PE. 

În contextul unui așa-numit  deceniu de permacrize, politica externă a UE are însă nevoie de un restart profund, și de aceea rolul viitorului președinte va fi important pentru următorii 5 ani. Au existat deja o succesiune amețitoare de momente critice care au marcat declinul progresiv al politicii externe a UE.

Printre multe alte elemente, câțiva din factorii cruciali care au contribuit la acest declin au fost și dependența energetică de Rusia, considerată o eroare strategică majoră; influența crescândă a politicii interne asupra politicii externe; ascensiunea populismului și a naționalismului eurosceptic și eșecul în a aborda divergențele structurale între statele membre, ce au afectat în mod vizibil și politica de extindere prin vetourile ce au blocat deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord sau Albania.

În această confluență de presiuni negative, consider că este nevoie de o serie de schimbări pentru a face UE un actor global mai puternic: oferirea unui mandat mai puternic Înaltului Reprezentant/vicepreședintele Comisiei (HR/VP) pentru o mai mare coerență în politica externă a UE; trecerea treptată către decizii bazate pe majoritate în politica externă și de securitate comună, folosind prevederile actuale ale tratatelor, fără a intra în procesul greoi de schimbare a tratatelor.

Necesară este și îmbunătățirea coordonării prospecției strategice între instituțiile UE, precum și valorificarea competențelor unice ale UE în domeniul securității și apărării, inclusiv prin creșterea bugetului pentru apărare. De o mare importanță este și redefinirea politicii UE față de vecinătatea UE, inclusiv o reformare a politicii de extindere.

Acesta este, de altfel, un context de interes strategic special pentru România și acesta este un moment istoric în care țara noastră poate juca un rol vizibil la nivel de UE prin rolul de echilibru în avansarea procesului de integrare europeană atât a Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei, cât și a Balcanilor de Vest.

Consider de aceea că temele europene la zi trebuie să fie amplu dezbătute de candidații la alegerile prezidențiale tocmai pentru a înțelege, prin vocea viitorului președinte sau a viitoarei președinte, disponibilitatea României de a se implica în reflecția actuală cu privire la eficientizarea modului de funcționare a Uniunii, în limitele actuale ale tratatelor, dar și în dezbaterile privind conturarea viitoarei agende strategice post-2024 a UE. 

Este deja asumat că România susține atât statele din Balcanii de Vest, cât și Ucraina, Republica Moldova și Georgia, pentru avansarea procesului lor de aderare, iar următorii 5 ani vor fi cruciali pentru evoluția acestui proces, din care România trebuie să facă parte activ – fiind un stat-liant între diferitele presiuni europene.

Indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale în 2024 în România, marile dosare ale politicii externe și de securitate vor trebui continuate: creșterea rolului și profilului României în Uniunea Europeană și în NATO, precum și aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.

Aceste dosare nu sunt ușoare, nici din perspectiva alegerilor din SUA, și mai ales în contextul în care există tensiuni nu doar între anumite state membre, dar și între acestea și instituțiile europene (Comisia Europeană, Parlamentul European etc), ce sunt activ exploatate de Rusia.

O UE dezbinată și nesigură, pierdută în confruntări interne, își va lua ochii de la fierberea de la granițele ei, iar acest lucru este chiar miza acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei. Rolul României în aceste procese interne din cadrul UE va fi unul crucial în următorii 5 ani și chiar va conta cine va sta în fotoliul de la Cotroceni în aceste procese. 

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News