Un stat năuc, o țară resemnată | România, după șapte luni de pandemie și bâlbe

De la începutul pandemiei de SARS-CoV-2 la nivel mondial, România, prin reprezentanții săi aleși sau numiți, a avut un comportament ezitant, bâlbâit, un soi de “merg pe gard, de drum mă țin”. Virusul care a înspăimântat o omenire întreagă a intervenit brutal, fără menajamente, în proiectele politice ale președintelui Iohannis. Rareș Bogdan, care se lăuda că totul este gândit ca la șah, cu mai multe mișcări înainte, a constatat, uimit, că o formă de viață microscopică poate da peste cap marele plan de acaparare a puterii totale până la începutul vacanței de vară.

Dar inconsecvența și incompetența în luarea și aplicarea măsurilor, comunicarea mai mult decât defectuoasă și toată brambureala care au dus, până acum, la 5.535 de decese nu pot fi puse doar în cârca beției de putere, a goanei după victorie la anticipate și la locale. Este mult, mult mai mult de atât.

Desigur, undeva, deasupra incoerenței decizionale, stau sondajele de opinie și dorința încă prezentă de a aduce cât mai multe voturi partidului prezidențial. Din cauza sondajelor nu s-au luat la timp măsuri dure, din cauza sondajelor s-a produs o relaxare prematură, din cauza fricii de scădere în sondaje, lucrurile au fost prezentate mereu mult mai roz și relaxate decât sunt în realitate.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Și, totuși, am ajuns în situația în care avem constant peste 3.000 de infectări noi în fiecare zi. De 100 de ori mai mult decât atunci când s-a decretat starea de urgență. Și avem de 5.535 de ori mai multe decese decât aveam pe 21 martie, ziua în care s-a înregistrat primul deces cauzat de COVID-19 în România.

Și mai avem, ni s-a demonstrat marți, un stat complet năucit de realitate, un stat confuz, care funcționează ineficient.

Ceea ce s-a întâmplat marți, când instituții guvernamentale au comunicat date complet diferite ale ratei infectării în București, este nu doar inacceptabil, ci și din cale-afară de îngrijorător.

Timp nu de 7 luni, de când s-a decretat prima dată starea de urgență în România, ci de aproape 31 de ani instituțiile statului nu au fost în stare să se pună de acord asupra metodologiilor folosite și asupra datelor pe care ar trebui să le folosească toate, dar absolut toate atunci când vorbim despre populația României și despre diversele statistici și raportări care folosesc aceste date.

În acest moment, de exemplu, având un Grup de Comunicare Strategică, toate informațiile legate de infectările cu SARS-CoV-2 ar fi trebuit să vină de acolo. Dar nu vin și, pe de o parte, asta e bine. Pentru că aflăm că, de fapt, informațiile furnizate de guvern nu sunt sigure și poate nu sunt nici oneste. Și ne punem întrebări, căutăm răspunsurile cât mai apropiate de adevăr. Deocamdată primim doar răspunsuri evazive și încurcate, dar asta nu poate dura la infinit.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Problema cea mai mare este alta, și ne lovim de ea din ce în ce mai des, astfel încât rezolvarea ei ar trebui să fie prioritară pentru orice guvern.

Bazele de date ale instituțiilor guvernamentale din România nu sunt interconectate. În 2020, Evidența populației nu comunică în niciun fel cu Finanțele, cu Sănătatea, cu Statistica și așa mai departe.

Nu există nici măcar un sistem centralizat la nivel național care să aibă o evidență la secundă a populației țării. Asta, în condițiile în care un sistem informatic banal pentru secolul ăsta ne-ar putea spune în fiecare clipă, în timp real, câți cetățeni români sunt în țară, căci ar contabiliza nu doar nașterile și decesele, ci și ieșirile și intrările pe teritoriul României.

Dar nu avem așa ceva, pur și simplu nu avem. Și ne bâlbâim nu pentru că n-am putea avea, ci pentru că e convenabil să nu avem informațiile exacte absolut necesare funcționării unui stat contemporan. Lipsa datelor certe favorizează evaziunea fiscală, înșelătoriile din sistemul medical, jongleriile electorale, falsificarea raportărilor bugetare. Faptul că statul pare năuc este, de fapt, o iluzie.

Dacă statul ar face un minim efort și și-ar pune și ne-ar pune la dispoziție informațiile corecte și complete, ar dispărea multe dintre posibilitățile de fraudă existente astăzi. Dar statul mimează năuceala, pentru că acelora care-l conduc le convine orice portiță spre hoție își pot lăsa deschisă. Iar țara este resemnată pentru că, menținută în ceață, aburită permanent și lipsită de informații, nu știe nici că se poate altfel, nu știe nici ce să ceară exact pentru a fi cu adevărat altfel.

Urmărește-ne pe Google News