„România Europeană, în Fața Asaltului Populist-naționalist”. Claudiu Săftoiu, Fost șef Al SIE, Despre Mesajele Electorale Ale Candidaților La Europarlamentare Din Statele Membre

De fapt, simpla enunțare a acestor linii de mesaje politice demonstrează imensul succes al democrației, al pluralismului, al diversității de opinii, și al libertății de expresie și credință, care caracterizează însăși conceptul social, politic și umanist al Uniunii Europene, încă de la formarea sa.

Să ne bucurăm, așadar, de spectacolul alegerilor europarlamentare de anul acesta, tocmai pentru că este posibil, se desfășoară liber și neîngrădit.

În Austria, un eurosceptic suveranist a dezvăluit schema vasalității țării proprii, față de ruși

În iureșul de mesaje și întâmplări electorale europene, reține atenția demisia bruscă a vice-premierului austriac, Christian Strache, după apariţia unui videoclip care l-a aruncat într-un scandal de corupţie uriaș. Membru al formaţiunii de extremă-dreapta, ”Partidul Libertății”, Strache a fost filmat anul trecut, când negocia acordarea de contracte guvernamentale unui om de afaceri rus, în schimbul sprijinului financiar în campanie.

Cu alte cuvinte, politicianul a descris, cu subiect și predicat, schema prin care înțelegea el să conducă Austria, dacă un eventual sprijin rusesc (prin sponosorizare electorală prealabilă) ar fi adus formațiunea sa politică la putere. Adică să își conducă țara, printr-o vasalitate asumată față de o forță străină Austriei.

Recomandări

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul

Pentru cei care nu îl cunosc pe Christian Strache, acest politician carismatic de 49 de ani este o stea în ascensiune a ”Partidului Libertății”, pentru care naționalismul autocrat, suveranismul și iliberalismul fac parte din setul de valori politice imuabile. Eurosceptic și eurofob deopotrivă, austriacul Strache se anturează de ani de zile cu Viktor Orban (premierul Ungariei), cu Matteo Salvini (ministrul de Interne al Italiei), ori cu Steve Bannon – americanul care, după ce a fost dat afară de Donald Trump, pentru apucături extremiste, caută acum să creeze o platformă europeană anti-UE, în Europa. Toate aceste persoane ajunse la putere, la care se adaugă încă multe altele, răspândite pe tot globul, reprezintă un val naționalist-populist din ce în ce mai reliefat, care va face ravagii pe 26 mai, în interiorul Uniunii Europene.

Capcanele populist-naționaliste ale PSD-ALDE, din care mușcă românii de lângă noi

Am asistat, în România, la astfel de accente populiste și naționaliste, pe parcursul precampaniei și campaniei pentru alegerile europarlamentare, dar și cu mult înainte, o dată cu câștigarea alegerilor din 2016 de către PSD.

Am văzut cum Summit-ul UE de la Sibiu a fost anatemizat, pentru că președintele României și PNL ar fi pactizat cu ”stăpânii” de la Bruxelles; am văzut cum protestatari pașnici au fost umflați în dube la Târgoviște, pentru ca șeful PSD, Liviu Dragnea să nu fie deranjat la propriul miting, fiind considerați ”unelte plătite de puteri străine”.

Recomandări

Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații

Am auzit cum Europa ne vrea în genunchi, pentru că vrea să rămânem o simplă piață de desfacere, și pentru asta ne cere să respectăm tratatele pe care chiar noi le-am semnat, pentru a accede în Uniunea Europeană. În fine, am aflat că europenii sunt răi, pentru că nu îi lasă pe guvernanții români să schimbe legile justiției în folosul infractorilor, ori să modifice, prin OUG, condițiile de taxare a activelor băncilor, care reprezintă doar interesele multinaționalelor.

Ați recunoscut, desigur, câteva din predicatele electorale toxice ale PSD-ALDE. Ele au inundat televiziunile pro-putere, au sufocat social-media, au scandalizat establishmentul de la Bruxelles și au ridicat semne de întrebare cu privire la orientarea pro-europeană și pro-atlantică a României.

În România, prin tripleta PSD-ALDE-UDMR, populismul și naționalismul manifestat la nivel planetar și-au aflat corespondentul perfect.

Aspirația spre suveranitate – pânza albă a unei promisiuni riscante

Nemulțumirea față de eșecurile din ultima vreme ale UE – criza imigranților, Brexit-ul, separatismul catalan, ori resurecția ”vestelor galbene” din Franța – a deschis un drum larg propagandei partidelor eurosceptice din Europa, specializate în exploatarea fricilor comune: teama de străini (imigranții), amenințarea moștenirii culturale locale, globalizarea care fură locurile de muncă. O colosală construcție retorică a dus la o spaimă indusă și întreținută până la insuportabilul clește psihologic paranoid, cel al ”cetății asediate”. Peste tot unde se uită populiștii-naționaliști, văd numai dușmani. Îi văd în organismele internaționale care creditează țările UE, inclusiv țările în care trăiesc aceste grupuri politice inflamate, îi văd în exercițiul democratic al alternanței la putere, în independența justiției, în alergia la corupția instituțională, în cooperarea transfrontalieră, în moneda comună, într-o legislație comunitară menită să simplifice procedurile juridice, spre beneficiul cetățenilor.

Recomandări

România, văzută de pe Veseliei. Unde n-aţi înţeles?

Ce creează acest discurs alimentat asiduu cu accente naționaliste, suveraniste, autocrate, în rândul unor cetățeni din țările membre UE? O imensă cantitate de furie, frustrare, resentimente, și foarte multă ură.

Liderii populiști, din ce în ce mai răspândiți, peste tot, în lume

Din Filipine, până în Mexic, sau Brazilia, din Italia, până în Regatul Unit al Marii Britanii, din Polonia, până în Turcia, Cehia, Polonia sau Ungaria, noii conducători ai popoarelor amintite ăși îndeamnă electoratele să respingă regulile, normele străine. La Ankara, Recep Tayyip Erdogan nu mai vrea Turcia în UE și cheamă poporul să revină la sistemul otoman. La Manila, în Filipine, președintele Rodrigo Duterte, poreclit ”The Punisher” – pentru executarea fără reținere, cu mâna proprie, a traficanților de droguri – este un autocrat care s-a identificat cu temerile concetăţenilor săi, mai ales legate de insecuritate. Drept pentru care a înființat ”escadroanele morții”.

În Mexic – ţară afectată de o violenţă endemică, ultimul scrutin prezidenţial a fost câştigat de populistul Andrés Manuel López Obrador. Politician de extremă stânga, Obrador a făcut campanie pentru îndepărtatrea unei elite politice corupte, pe care a numit-o „mafia de la putere. „Suntem diferiţi“, a declarat Obrador, cucerind păturile sărace ale societății mexicane.

În Brazilia, noul președinte, Jair Bolsonaro, un fel de „Trump tropical“, este un admirator al dictaturii militare din perioada 1964-1985, scandalagiu, rasist, misogin, homofob. I-a sedus pe brazilieni prin promisiunea riscantă că va eradica corupţia şi criminalitatea.

Cehia lui Milos Zeman, Polonia – condusă de Partidul Dreptății și Justiției, Ungaria lui Viktor Orban, ori Italia lui Matteo Salvini, sunt țări aproape capturate de populism, cu un naționalist revanșard în plină ascensiune.

În Germania, formaţiunea ‘Alternativa pentru Germania (AfD) aspiră, cu mari șanse, să devină următoarea mare mişcare populistă europeană.

Fără reguli și norme străine – invitația la o nouă izolare între națiuni

Fără să pretindă revenirea la autarhie – care permite crearea unei economii naționale închise, izolate de economia altor țări -, liderii populiști cer popoarelor lor să se sustragă de la acceptarea și respectarea normelor și regulilor asumate în cadrul unor parteneriate ori construcții supranaționale. Solicită suveranitate, în locul solidarității, naționalitate, în locul spațiului commercial comun. Dar, mai ales, solicită mână liberă pentru partidele și comilitonii lor, nicidecum pentru societate, sau pentru individul social.

Asaltul populist-naționalist asupra lumii întregi, la început de secol al XXI-lea, nu este defel o revoluție post-globalizare, menită să aducă mai multă libertate de mișcare omului modern, mai multă prosperitate, mai multă posibilitate de a alege. De fapt, ”populismul este mereu o mişcare iniţiată de elite, care sunt la marginea unui sistem şi încearcă să-i ocupe centrul. Animatorii săi sunt mai degrabă antreprenori politici, care reuşesc să tragă beneficii din (…) furie, frustrare, resentimente“, este explicația profesorul de ştiinţe politice Dominique Reynié, dată pentru „Le Figaro“.

Evident, populismul naționalist nu este o soluție politică. El este doar o retorică, și nimic mai mult. O dată înhățată puterea, populiștii naționaliști nu vor ezita să o întoarcă împotriva celor care i-au ales, contractând mediul de afaceri, amenințând justiția, condiționând locuri de muncă, ori cariere, blocând procesul democratic politic, prin legitimitatea votului majoritar discreționar.

Nemai vorbind că, în exercițiul guvernării de zi cu zi, în gestionarea treburilor cetății, în era tehnologiei și a cunoașterii, tot principiile democrației politice, regulile și avantajele economiei de piață, ori forța independenței justiției fac popoarele mai puternice, iar cetățenii, mai siguri pe forța lor în societate, și în familie.

Este ceea ce va trebui să înțelegem, când vom opta, pe 26 mai, pentru partidele aflate în cursa pentru Parlamentul European. În cabina de vot, amintiți-vă de schema austriacului populist naționalist Christian Strache, cel care era gata să-și predea țara într-o vasalitate estică coruptă, și veți ști de care partid politic românesc să vă feriți. Pentru că toți populiștii, suveraniștii, iliberalii sunt la fel – au un stăpân ideologic, aflat departe de țara lor.