România invizibilă de la Cotroceni. Ce am văzut și auzit într-o călătorie cu trenul în ziua anunțării noilor restricții

„Eu mai răcesc, mai tușesc în microbuz, îmi mai curge nasul. Și care-i problema?”, spune revoltată o femeie care vrea să ajungă vineri dimineață la Lehliu-Gară.

Masca-i atârnă pe bărbie, dar nu e singura. Până și unul dintre controlori face ture prin cele două vagoane ale personalului București Obor – Fetești cu o bucată de material textil care-i acoperă uneori mustața, alteori o buză, dar niciodată și nasul. E dimineața zilei în care autoritățile urmau să anunțe noi restricții pentru a mai salva ceva din „drama națională de proporții teribile”, așa cum a catalogat președintele Klaus Iohannis criza valului 4, care doar în ultima săptămână a băgat în pământ 3.079 de români.

„Până când vă convingeți să vă vaccinați, din păcate este nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili”, le-a transmis, zilele trecute, președintele românilor.

Dincolo de vorbele de reproș ale lui Iohannis sau ale altor politicieni, acești oameni par lăsați să se convingă singuri de existența sau pericolul bolii, poate și pentru că prea puține dintre autorități au coborât din birouri și au plecat să bată de-a lungul și de-a latul ulițele neasfaltate ale țării pentru a sta de vorbă cu ei. Aproape nimeni nu a mers la firul ierbii pentru a înțelege că, dincolo de conspirații, oamenii au nevoie de explicații și de cineva care să vadă cum trăiesc ei, acolo-n Bucovina, Dobrogea, Secuime ori poate-n câmpia făr de sfârșit a Bărăganului.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

„Vedem ce-o zice astăzi și Iohannis”, spune o femeie cu părul arămiu, în jurul căreia roiesc cele două fiice. Și ea, și soțul au măștile pe bărbie, asta chiar dacă ar trebui să se protejeze. Îmbrăcată într-un trening de catifea roșie, femeia e abia ieșită din spital. Asta-i imaginea din stânga. În dreapta e o altă mască împinsă sub bărbia unui domn cu ochi verzi-albăstrui și o privire ce pare că ascunde toată melancolia lumii. Dintr-o pungă scoate o baghetă de pâine cu susan și mușcă cu poftă din ea, de parcă ar fi altceva decât niște aluat umflat și ușor sărat. Lângă, are o cafea de automat. În geantă, ticsit, e un ziar Click.

La Pantelimon Sud e prima oprire, iar pe scările personalului urcă unul după altul oameni cu sau fără mască, deși balanța înclină spre a doua categorie. Unii o țin discret pe bărbie, alții o bagă adânc în buzunare. Și asta în ziua în care boala a luat viața altor 357 de oameni din întreaga Românie.

„În Europa sunt peste 80% vaccinați. În lume, nici nu mai zic. Stadioanele sunt pline, oamenii fără mască”, spune unul dintre nou-veniți, un bărbat înalt, cu o barbă de rocker albit prea devreme și o geacă de motociclist care-i atârnă lejer peste umeri. Nu poartă mască, nici măcar pe o ureche, la cot ori alte variante. Dar, în gândire, e ceva mai temperat decât colegii cu care a urcat din Pantelimon.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Unul îl întrerupe și spune oftând profund: „Dar și vaccinații transmit. Așa că ce mai contează”. În talmeș-balmeșul de informații, aproape nimic nu mai are sens, căci nimeni nu-i explică navetistului cu masca coborâtă sub buze de ce se pot îmbolnăvi și vaccinații. Unii chiar mor și, din păcate, asta nu e neobișnuit. Cum o pastilă nu poate să ne scape pe toți de boală, fix la fel funcționează și vaccinul împotriva Covid.

Ușor-ușor în vagon, știrile adevărate se amestecă cu frânturile de fake-news care circulă pe rețelele de socializare sau din om în om.

De pe diagonală, bărbatul cu geacă de motociclist e apostrofat de o doamnă care-și acoperă chipul până-n ochi cu o mască chirurgicală. Ea îi strigă: „Dar se mai moare, domle, și de altceva, se mai moare de cancer?”.

„Înainte mureau în fiecare zi 300 de oameni de cancer. Mureau aurolacii din parc. Unde sunt toți morții ăștia? Acum toți au Covid! Să ne mai lase cu vaccinul lor. Eh! Vara nu era niciun virus, era în vacanță!”, mai adaugă colega din stânga.

Se încing spiritele, așa că motociclistul schimbă subiectul și trece la primarul votat chiar și mort în Deveselu.

Orice s-ar întâmpla, în fața spitalelor unde medicii au ajuns să dirijeze traficul ori în ambulanțele care huruie toată noaptea pe străzile lăturalnice ale orașului, viața curge la fel ca înainte în trenul navetiștilor. O viață cu geamuri atât de murdare, încât toamna are o altă culoare, cu scaune slinoase din care se ridică duhori imposibil de descris și cu plafoniere care împart fiecare lumină de o altă culoare: una galbenă, una stinsă, o alta galbenă și una albastră. Deci cel mai bine e să fii daltonist dacă mergi la Fetești.

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Pantaloni! Pantaloni! Fesuri de băieți!”

Motociclistul e fan Dragoș Pătraru, dar pare dezamăgit că și pe el l-a doborât acum Covidul. Și boala a dat nemilos și într-un alt lucru pe care-l aștepta cu nerăbdare: meciul dintre Farul Constanța și FCSB, amânat după ce majoritatea jucătorilor lui Becali au făcut coronavirus.

Pe culoar trece în viteză un bărbat cu vreo cinci perechi de pantaloni pe braț și un pumn încărcat cu ciorapi. „Pantaloni! Pantaloni! Ciorapi avem!”, strigă vânzătorul ambulant, fără mască, în drumul veșnic spre Fetești.

Îl urmează o vânzătoare de semințe cu mască și o alta fără, care încearcă să-i convingă pe călători de calitatea fesurilor de băieți aduse tocmai de la București.

Dar agitația nici nu contează, vecinii de vagon încep să vorbească despre cum obții concediu medical dacă te prinde Covidul.

„Te duci la dispensar și îți dă medical. Firma e obligată să-l ia”, spune motociclistul, dar colega are griji ceva mai umane: „în carantină stai doar dacă ai bani”. Concluzia, decretată de aceeași doamnă, e simplă: „Doamne, ferească-ne de boală”.

„Ia uite, mă, ce se dansează”

Navetiștii renunță la dezbatere și coboară la Lehliu-Gară. În celălalt vagon, un bărbat, tot fără mască, pune muzică celorlalți doi-trei călători, câți au mai rămas să continue drumul molcom spre Fetești.

„Ia uite, mă, ce se dansează”, decretează amuzându-se unul dintre cei doi controlori, cel care-și ține masca pe bărbie chiar și atunci când trece printre călătorii relaxați, care joacă șeptică pe o bucată de carton sprijinită pe genunchi și îi împing bani nașului.

De la halta Dâlga se urcă doi polițiști locali, care trag o tură rapidă prin tren și îi roagă pe puținii călători rămași să-și tragă masca peste obraz. Dar când ajung la controlori, retrași după o perdea în capătul vagonului, nu fac decât să-i salute respectuos. „Să trăiești, șefule!”, îi spune polițistul mai în vârstă nașului făr de mască. Aici, regulile par să fie doar pentru cei fără autoritate.

La capăt de drum e Feteștiul cu cele trei cimitire ale sale, unde vineri dimineață nu e prea mare agitație. Doar dintr-unul iese o femeie cu o pungă de pomană în mână. Nu-i încă niciun excavator și nici gropari care să sape istoviți la atâtea locuri de veci pentru cei răpuși de COVID și de alte nenorociri. Dar imaginea asta e trecătoare și nimeni nu știe când orice oraș al țării se va transforma într-o Slobozie ori un Botoșani.

Urmărește-ne pe Google News