Românii au calitatea de a fi, la un nivel superficial, foarte adaptabili. Iau forma vasului în care sunt puși. Forme fără fond, vorba aceea.
Mai mult, reușesc să facă prin istorie piruete imposibile altora. Trecem de la o cultură orientală la una occidentală? Nicio problemă. Trecem la comunism? Nicio problemă. Trecem la capitalism? Nicio problemă. De fapt, probleme sunt multe.
Și macro – România e un mic miracol în ultimii patruzeci de ani. În viețile noastre, care se încăpățânează să rămână la nivel micro, lucrurile stau cu totul altfel.
Iar istoria noastră e întemeiată pe uitare. Am uitat. Am uitat întunecații ani 1980, cozile, frica, foamea, frigul. Am uitat unde a dus politica izolaționistă și stupidă a lui Ceaușescu. Am uitat ce era România în 1989: o gaură neagră a civilizației. Am uitat delatorii și complicii dictaturii.
Boala uitării lovește când nu există apetit pentru gândire și pentru memorie. Școala românească nu cultivă nici gândirea, nici memoria. Și atunci istoria se poate rescrie cu alți „patrioți” unși cu brânca ursului de la pădure.
Cât despre ce înveți în afara școlii – aici e apetitul neostoit pentru mizerie și mizerabili și cam atât. Uitați-vă cine sunt „personalitățile” zilei.
Am uitat ce au făcut Iliescu, Năstase și, deunăzi, Dragnea și Dăncilă. Niciun om care are concomitent memorie și busolă morală nu ar putea vota cu PSD. Vor fi milioane de români care vor vota cu entuziasm PSD. E valabil și pentru PNL.
Grindeanu se pregătește din nou să fie prim-ministru, ca pe vremea Ordonanței 13. Noaptea ca hoții? Ce e aia?! Nu există. S-a uitat. Au avut ei capacitatea de a reveni până și Ponta și Piedone, morții din Colectiv au murit fără să lase urme în coloana vertebrală a majorității poporului nostru cu nevoie etice speciale.
Am uitat – Doamne ajută! – și toate țepele din tranziție. Românii cască gura cu nesaț chiar la hoții lor de pe vremuri, pe care îi consideră în continuare băieți deștepți. E o confuzie gravă, care ne explică: să confunzi pungășia instituționalizată cu inteligența.
Românii au uitat cum era înainte de Europa, când până și marii lor corupți de astăzi mergeau cel mult cu un Passat, nu îi cotropiseră amantlâcurile și mai erau încă însurați cu Bombonicile în provincie.
Au uitat cum puneau vameșii austrieci câinii pe ei. Ce însemna să nu ai libertatea de a munci și a călători oriunde în Europa. Basarabenii din diaspora au votat-o pe Maia Sandu, fiindcă memoria lor nu a fost încă ștearsă de greutățile libertății.
Românii din diaspora, mă tem, vor vota masiv auriferii. Din răzbunare, lipsă de orizont și idei. Nu e o premieră: au mai votat românii cu PNL și s-au ales cu PSD, țeapă. La urma urmei de ce nu s-ar alege și cu puțin URSS reșapat?
PS: Și nici USR nu e mai breaz, iar Elena Lasconi a întinat numai nobilele idealuri ale lui nenea Spirache Necșulescu.