Românii din diaspora și viața lor departe de casă, într-un proiect expus la Bienala de la Veneția

Fotografii: Cosmin Bumbuț

Ne scuzăm mereu că suntem jurnaliști atunci când facem muncă de teren. Întâi ne prezentăm, apoi îi asigurăm pe oameni că nu suntem acolo să le deformăm poveștile, să le scoatem din context sau să le facem rău. Cosmin a explicat de sute de ori „ce face cu filmarea” și le-a promis oamenilor că nu o să-i urâțească, ci o să-i arate lumii așa cum sunt ei în realitate. 

„Vrem să înțelegem”, le zic oamenilor, pentru că încercăm mereu, atât cât e posibil, să spunem adevărul. Știm că adevărul e relativ și punctul de vedere al unui jurnalist nu poate fi (aproape) niciodată neutru. Simplul fapt că alegi ce istorii prezinți, ce unghi de abordare ai și cu ce persoane vorbești spune ceva despre tine și despre valorile tale. Dar întotdeauna am încercat să fim corecți și îmi place să cred că, până acum, am reușit.

Fotografiem și scriem despre oameni obișnuiți, iar asta presupune multă responsabilitate din partea noastră. Nu sunt persoane publice sau autorități, nu sunt obișnuiți cu expunerea și nu au nicio obligație să ne lase să intrăm în viețile lor.

Recomandări

Motivele invocate de judecători pentru care Laura Crișan și complicii săi au fost eliberați din arest în dosarul asasinatului cu bombă de la Arad

Cu toate astea, majoritatea ne lasă, pentru că reușim – nici noi nu știm cum – să le câștigăm încrederea și să-i convingem că poveștile lor de viață sunt importante, că ne ajută să înțelegem mai bine societatea în care trăim și să reparăm lucrurile care nu funcționează, că-i ajută pe alții să se simtă mai puțin singuri atunci când se recunosc în aceste istorii.

Reușim să câștigăm încrederea oamenilor în ciuda faptului că suntem jurnaliști, iar asta e o realizare în sine.

E complicat și uneori umilitor să înlături suspiciunile oamenilor care se tem de jurnaliști.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: Ce cred românii despre dezbaterile electorale

Nu o să discut aici despre motivele pentru care, în România, jurnalistul este văzut ca o hienă care vânează senzaționalul (am abordat subiectul acesta mai demult), ci despre cât de greu e să-ți practici meseria într-o societate care crede asta despre tine. 

Cel mai important lucru pentru jurnaliști și fotografi este accesul, pentru că fără poveștile oamenilor talentul la scris sau la fotografie e inutil. Mereu am crezut că un articol bun se face pe teren, nu la birou – acolo strângi detaliile relevante, observi o emoție în glas, vezi cum arată casa în care locuiesc oamenii respectivi, ajungi la intimitate și la confidențe.

Pentru acest acces trăim într-o autorulotă de aproape opt ani – pe lângă costurile reduse, viața în autorulotă ne oferă intimitate cu oamenii pe care-i documentăm. Parcăm lângă casele lor sau lângă cazările lor, așa cum am făcut în Spania și în Germania, când am scris despre muncitorii sezonieri, mâncăm împreună cu ei, stăm seara la povești și ne trezim dimineața deodată cu ei.

Recomandări

Ce s-a ales de afaceristul Jenică Ioniță, fost partener cu Dragoș Băsescu și omul oligarhului rus Oleg Deripaska în România. Execută 14 ani de pușcărie în China

Dacă ai acces, atunci proiectele foto și articolele tale capătă profunzime, culoare și relevanță. Dacă ai acces, te poți apropia de oameni și poți înțelege, pentru că acesta e rostul meseriei tale.

Tocmai de aceea e important ca oamenii să aibă încredere în tine și să accepte să vorbească, iar tu, să-i convingi că ești un jurnalist care vrea doar să afle adevărul.

E complicat și uneori umilitor să înlături suspiciunile oamenilor care se tem de jurnaliști. În ultimii ani am fost în zeci de situații ciudate, amuzante sau supărătoare, din cauza asta. Cea mai recentă întâmplare e de săptămâna trecută, când am fost dați afară dintr-o fabrică din Borgoricco, Italia, unde lucrau câteva sute de români, pentru că unul dintre directori – care  ne dăduse voie inițial să intrăm în fabrică – ne-a acuzat că facem spionaj industrial.

Fading Borders – Granițe estompate

Pe 21 mai, a fost vernisajul Pavilionului României la cea de-a 17-a ediție a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – Bienala de la Veneția. Textele și fotografiile noastre din proiectul „Plecat”, despre românii din diaspora, sunt expuse la Pavilionul României, care poate fi vizitat până pe 21 noiembrie 2021.

Expunerea proiectului nostru jurnalistic la Bienala de la Veneția este o onoare și înseamnă pentru noi o reabilitare a meseriei și a statutului de jurnalist. Ca să putem realiza acele fotografii și să scriem acele texte, ne-am scuzat de mai multe ori că suntem jurnaliști. Am făcut eforturi ca să-i convingem pe oameni să aibă încredere în noi și să ne împărtășească istoriile lor. 

Pavilionul României este curatoriat de cabinetul de arhitectură Poster, care a adus laolaltă proiectul nostru, „Plecat”, despre românii din diaspora, și studiul „Shrinking Cities in Romania” al asociației Ideilagram, care explorează situația orașelor depopulate din România. Tema expoziției este migrația, iar titlul său, „Fading Borders”.

Am invitat la vernisaj mai mulți români stabiliți în zonele Veneto, Milano și Verona și ne-a emoționat că mulți dintre ei au schimbat trenuri ca să poată ajunge. Pentru ei, a fost un pretext să se întâlnească cu alți români din comunitate și să vorbească românește. 

Portretele românilor din diaspora

Când am început să lucrăm la proiectul nostru despre românii din diaspora, în ianuarie 2019, ne-am alocat un an pentru asta. Eram naivi pe-atunci și nu știam că vor trece doi ani și jumătate, iar noi vom fi abia la jumătatea proiectului.

Până acum, am documentat mai multe reportaje în comunitățile de români din Spania, Portugalia, Germania și, în prezent, Italia. Am parcat autorulota în curtea bisericilor românești, în fața ambasadelor, în fața caselor sau a fermelor în care lucrează români. 

În 2020, când Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, eram în Portugalia, unde ne-am continuat proiectul și am urmărit ce se întâmplă cu imigranții români în timpul crizei corona.

Doi ani și jumătate de muncă în care am colectat fragmente din viețile românilor și din istoria țării noastre, pentru că România are cel mai mare procent de cetățeni care trăiesc în afara granițelor dintre țările UE.

Am cunoscut muncitori sezonieri, artiști, corporatiști, barmani, patroni de restaurant, consilieri la primărie, menajere, profesori, preoți, doctori și le-am publicat poveștile în ziarul Libertatea și pe site-ul nostru, Teleleu.eu. Portretele acestor oameni și fragmente din poveștile lor sunt expuse acum la Bienala de la Veneția, unde vor fi văzute de un public internațional.

Urmărește-ne pe Google News