ComenteazăÎncercarea de a modifica limitele ariilor naturale protejate nu e nouă. În cele două sesiuni parlamentare (2017-2018 și 2018-2019), în timpul cărora am urmărit parcursul legilor de mediu prin Senat și Camera Deputaților, ariile naturale protejate au fost subiectul cel mai des întâlnit pe agenda comisiilor de mediu din cele două camere ale Parlamentului. Cele mai multe inițiative parlamentare își propuneau modificarea lor pentru a face loc pentru diferite activități economice: extinderea unor fronturi în industria mineritului, concesii pentru utilități publice, pentru licențe miniere și altele.
Într-o intervenție memorabilă, un fost președinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a spus: „S-a mers prea departe cu protejarea naturii”.
Deși motivația din spatele actualei legi pentru schimbarea limitelor ariilor naturale protejate este legată de dezvoltarea unor hidrocentrale care se află în arii protejate, delimitarea ariilor naturale protejate este un subiect care ar trebui abordat oricum.
Ariile naturale protejate și hidrocentralele sunt legate în această poveste, dar ele sunt două dezbateri separate. Iată de ce:
Ariile naturale protejate și hidrocentralele
Pe de o parte, ariile naturale protejate sunt zone de interes natural deosebit care trebuie protejate prin legislație. Deși e adevărat că aceste zone au fost delimitate fără prea multe studii de fundamentare înainte de aderarea României la UE, e de bun-simț faptul că acestea trebuie să acopere cât mai mult din suprafața țării pentru o bună protecție a naturii. Protecție care însă trebuie însoțită de despăgubirea oamenilor pentru care limitarea activităților de exploatare a resurselor naturale înseamnă dispariția principalei surse de venit, în contextul în care majoritatea acestor oameni se află deja într-o situație precară, dar și a modului de viață care le-a definit identitatea socială și culturală timp de secole.
Pe de altă parte, construcția hidrocentralelor de la Răstolița (jud. Mureș) și Bumbești-Jiu (jud. Hunedoara) sunt proiecte blocate de instanțe din cauza impactului lor dăunător asupra mediului.
Hidroenergia este în mod greșit considerată energie verde, întrucât proiectele energetice care captează apa din râuri au efecte devastatoare asupra cursului apelor și, mai ales, asupra biodiversității din ecosistemul râului. Indiferent că se află în arii protejate sau nu, construcțiile hidroenergetice care constau în betonarea râurilor sunt dăunătoare mediului. Cu toate acestea, apelul găzduit de Declic pentru stoparea „finanțărilor pentru proiecte comuniste” – sub care se regăsește apelul la stoparea hidrocentralelor în arii protejate – induce în eroarea că problema ar fi comunismul.
Problema e gândirea de tip dezvoltaționist, care e caracteristică atât comunismului din perioada Războiului Rece, cât și capitalismului social sau neoliberal. Tocmai de aceea, hidroenergia, moștenire a unei strategii energetice din anii 60-70, este astăzi principala sursă de „energie verde” a României și principalul motiv pentru care țara noastră și-a îndeplinit obiectivele de energie regenerabilă impuse de Uniunea Europeană.
Oprește protecția mediului dezvoltarea?
Dincolo de legătura dintre arii protejate și hidrocentrale, legea votată de peste 200 de parlamentari arată o mentalitate definitorie pentru clasa politică (și nu numai): protecția mediului blochează dezvoltarea. În acest caz, e vorba de creșterea producției de energie, o prioritate a politicienilor români care cred că rezolvarea dependenței de gazul rusesc stă în creșterea capacităților de producție. Eficiența energetică nu e un subiect pe agenda lor, iar energia regenerabilă este doar o glumă.
Centrale pe cărbune vs energie regenerabilă
În același ton, decidenții din România au îmbrățișat din plin combustibilii fosili odată cu începerea războiului din Ucraina. Ministrul mediului, Tanczos Barna, a anunțat că trebuie redeschise termocentralele pe cărbune pentru siguranța energetică.
„Dincolo de distrugerile provocate de război, Europa se află și într-o criză energetică. (…) va trebui să repornim și centralele termice pe bază de cărbune”, spunea ministrul pe Facebook pe 9 martie, ca fiind o soluție „pe termen scurt”.
Câteva statusuri mai târziu (17 martie) spune: „există un singur drum, o singură cale: decarbonizare și energie regenerabilă.” Contradicția nu înseamnă decât o lipsă completă de viziune și o disperare în a găsi soluții pentru probleme anunțate de mult.
Tranziția energetică nu a început ieri, dimpotrivă, politicienii cunosc de ceva vreme imperativul trecerii de la combustibili fosili la energie regenerabilă. Compromisul acceptat tacit în acest proces este folosirea gazului ca combustibil de tranziție. În ciuda semnalelor de alarmă cu privire la faptul că infrastructura pentru folosirea gazului înseamnă un angajament scump și lung și că folosirea gazului înseamnă dependență energetică, gazul a fost tolerat mult timp. Deodată e clar că gazul e un combustibil fierbinte și periculos, dar încercările de înlocuire nu se duc nici ele înainte către energia regenerabilă, ci înapoi către cărbune și hidrocentrale. Asta nu arată, din nou, decât lipsă de viziune și de înțelegere a sistemului energetic, în general, și a energiei regenerabile, în special.
Mituri despre energia regenerabilă
Ca cercetătoare a tranziției energetice, mă întâlnesc des cu miturile referitoare la energia regenerabilă. În primul rând, energia solară și cea eoliană sunt considerate intermitente și instabile. Deși e o afirmație parțial adevărată, ca urmare a faptului că sunt două tipuri de energie care depind de condiții geofizice, energia fosilă nu e cu mult mai stabilă dacă ne gândim la resursele limitate și la implicațiile geopolitice.
Condițiile geofizice contează și în cazul combustibililor fosili: criza energetică din Texas din 2021 provocată de valul de temperaturi nemaiîntâlnit de scăzute a fost cauzată și de înghețarea conductelor de gaz.
Mai sunt și alte mituri pe care nu le voi discuta aici, dar concluzia ar fi că nici energia regenerabilă, nici cea combustibilă nu sunt lipsite de riscuri. Important e care prezintă riscuri mai mari. Și mai important decât tipul de energie folosită este modul de organizare și de folosire a energiei.
Deși în spațiul public se pune accentul pe gaz, cărbune, hidro și petrol vs eolian și solar, la fel de important e cum sunt folosite aceste surse de energie și de către cine. Tranziția energetică de la combustibili fosili la energie regenerabilă este la fel de importantă precum trecerea de la un sistem centralizat controlat de corporații (de stat sau private) la un sistem descentralizat, în care oamenii participă în mod direct la producția de energie. Toți oamenii, nu doar o parte.
Studii reale care să delimiteze ariile naturale protejate
Acceptând faptul că ariile naturale protejate din România sunt într-adevăr delimitate fără o bază științifică solidă, scopul opiniei de față nu este de a fundamenta realizarea unor construcții dăunătoare pentru mediu în mijlocul naturii, ci de a reevalua delimitarea ariilor naturale pe baza unui studiu științific și de a încuraja tranziția energetică atât către surse curate de energie, cât și către moduri sustenabile, echitabile și descentralizate de producție a energiei.
Această fundamentare științifică a ariilor protejate trebuie făcută înainte de a schimba limitele actuale ale acestor arii, altfel că în cazul actualei legi, avem de-a face doar cu un pretext pentru a da liber unor proiecte dezvoltaționiste care nu fac decât să distrugă natura.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!