Greva e democrație. Ce nu vom afla niciodată de la televizor despre protestul de la STB

A nimerit-o bine de tot Adi Schiop cu titlul celei mai noi cărți, „Să ne fie la toți la fel de rău”. Este cea mai politică strigare a unui public care se agită haotic tocmai pentru că și-a pierdut până și reperul propriilor nevoi urgente. După scandalul cu greva STB, mi-am pus mâinile în cap. 90% reacții aberante, venite dintr-o pătură de cetățeni obișnuiți cu lipsa de democrație, cu abuzul patronal, care mai că n-au strigat „să ne fie la fel de rău!”. Le-am inventariat, îmi asum în avans înjurăturile, dar poate măcar câteva procente vor gândi de două înainte să urle aberații.

Dar ce salarii mari au șoferii! Ăsta e un atac obișnuit la revendicările unor categorii, mai ales bugetari. Și, da, au salarii mai mari decât mulți dintre cei care lucrează în privat. Și știți de ce? Nu pentru că s-au politizat, nu pentru că sunt niște putori care se susțin cu nași și fini și politicieni, ci pentru că au păstrat cât de cât sindicatele, așa proaste și corupte cum or fi ele.

În anii ’90-2000 bugetarii erau plătiți groaznic. Iar majoritatea privaților de succes plăteau și erau plătiți la negru. Între timp, s-a întors roata oarecum. Bugetarii și-au păstrat din drepturi, nu cine știe ce, dar ele au ajuns un lux nemaivăzut pentru restul din piața muncii. Acum pe piața privată salariile sunt mici, uneori tot la negru (cu excepția salariului minim, măcar asta s-a obținut), plus că nu vezi zilele libere, weekendurile nu sunt toate întregi, concediile nici atât. 

Recomandări

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

Și care e lecția pentru cei fără sindicat? Am văzut-o spusă de tot felul de deștepți. Să distrugem sindicatele! Să fie și ei prost plătiți ca noi, să o ducă toți la fel de rău. Bucuria angajatorilor de tip feudal – să ai o piață a muncii complet nesolidară, fără sindicate, cu muncitori fără drepturi, numai cu patroni cu filmulețe Tik Tok în care sparg bani la Mamaia!

Oricum salariile șoferilor STB au tot felul de parametri. Peste tot s-a fluturat salariul de 8:000 de lei. Nu-l ating mulți, e cu ore suplimentare, curse suplimentare etc. O medie de 5:000 de lei în București nu înseamnă salariu de lux.

Greva e democrație!

Sindicatul e o mafie. Șeful STB și primarul Bucureștiului au replicat extrem de dur. Au acuzat direct niște oameni că sunt mafioți și pe greviști că sunt complici. Unii au sărit să-i acuze direct că-s „teroriști”. Cum să numești greviștii teroriști? 

Și dacă ar fi conduși de un mafiot, drepturile rămân drepturi. Pe mafioți îl reclami, îl închizi și asta e. Dar aici a fost o manipulare primitivă, la care presa a marșat cu totul, aproape.

Apropo, ne mai întrebăm, ca ziariști, de ce nu mai cred oamenii în presă? Păi, simplu. Dacă băncile îi fură, 90% ținem cu băncile. Dacă companiile de electricitate îi fură, noi dăm știri despre cum în vest se trăiește cu 18 grade în casă. Iar când mii de angajați la o companie cheie din Capitală opresc tot, presa intră în conspirații ieftine cu mafioți sindicalisto-pesediști care sapă la bunăstarea Bucureștiului.

Recomandări

Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”

Cerințele și nemulțumirile rămân acolo. Cum să nu te pună pe gânduri când 11.000 de angajați cer ceva, își asumă riscul și ura unui oraș întreg?! Acel șef de la STB, Crițu, nu mai poate rămâne șef STB. Singura lui reacție, încă din primele ore ale protestului, a fost să iasă și să urle „Mafia!”. Păi, dacă se fură cu tine șef, ai și tu o problemă! Reclami „furt” doar când se face grevă? Nicușor Dan a intrat în același joc stupid. Ăștia n-au nicio jenă să ducă și astfel de lupte în zona „statului de drept”. Greva e ilegală, s-a strigat. Bre, greva e democrație!, țineți minte asta. Ilegale au fost și toate manifestațiile din ultimii 10 ani pe care le-ați mitizat!

Occidentaliștii care vor patroni, nu vor sindicate. Zău, nu mai pot cu cetățenii români de bine care se vor europeni pe jumate. Au fost în Vest, le-a plăcut. Vor și aici țară ca afară, dar doar pe jumătate. Vor tren ca în Franța, dar fără sindicatele franțuzești sau spaniole din transport. Vor să fim toți patroni. Și suntem, doar mulți patroni români se târăsc cu câte o afacere mică în care exploatează și se autoexploatează mai rău ca în Dickens. 

Diabolicul sindicat. Dacă chiar ar ști să analizeze o situație de criză, mulți ar vedea că greva a luat această turnură radicală și puțin haotică tocmai pentru că sindicatele nu au atâta putere. Dacă aveau, mai temperau intensitatea. Dar oamenii n-au vrut să se oprească. Am văzut și eu acele „reportaje pe surse” cu „eroi” care voiau să spargă greva și nu erau lăsați. Să fim serioși. Nu obligi mii de oameni nici la grevă, nici la spart grevă dacă ei nu vor. 

Recomandări

Mircea Geoană, după răspunsul dat de Elena Lasconi la o întrebare de politică externă: „Doamne, Dumnezeule!”

Am mai văzut situația asta, mai ales în mediul privat, dar și la stat unde sindicatele și-au pierdut din forță. Când ajunge cuțitul la os, oamenii opresc munca, ba chiar se manifestă violent pentru că nu mai cred nici în sindicaliști, ce să mai vorbim de șefi. Asta se întâmplă și la STB, nu fantasmagoriile cu tot felul de diabolici ultraputernici mafioți-sindicaliști, povești inspirate din filmele cu diabolizarea sindicatelor americane, prin figura omniprezentă a lui Jimmy Hoffa.

Am văzut asta și la CFR, acum câțiva ani. Sindicatele sunt atât de slabe, încât mecanicii de la marfă au oprit circulația fără să mai aștepte pașii necesari. Din punctul meu de vedere, bine au făcut. CFR e încă o mostră de devalizare prin privatizări parțiale: dai licențe de transport la privați, ăia hămălesc mecanici fără drepturi, nesindicalizați, vorba aia, le ies costuri și profituri bune, dup-aia se dă exemplul negativ „de la stat, prostul gestionar”. Statul nu-și permite să exploateze maximal, încă se mai încurcă în legi. Statul atacă indirect, dând privilegii investitorilor din diverse ramuri care devin apoi motivul morții unor ramuri strategice. 

Nimeni nu vorbește de ravagiile transportului privat din țară. Microbuze în stare de dezintegrare zboară printre localități, nu iau decât curse lungi, e o adevărată junglă. O junglă cu salarii mici, bani la negru, fără sindicate, ce să zic, paradis occidental, nu altceva. Pentru unii, ar fi bun așa și prin București. Oricum prin Ilfov se circulă așa de decenii. 

Concurs de diabolizări și scăndăluț de studio

M-ați omorât cu „politizarea”. E plin de sindicaliști în politică în toată Europa. Sunt și în partide de dreapta, nu numai la stânga. Cum bine zicea cineva, bine că avem patroni și preprezentanți ai patronilor în toate partidele, dar când bagi un sindicalist în parlament zici că ai scos Satana la plimbare.

Pesedismul. PSD și-a mai păstrat câteva responsabilități sociale, nu multe. În mod normal ar trebui să fie bătaie pe aceste responsabilități. În lume, până și partidele de dreapta s-au înfipt să ia ceva din agenda socială a stângii. La noi e încă varză. Însă indignarea unor angajați nu ar trebui instant numită „pesedistă”. Ar trebui să declanșeze o goană a soluțiilor pentru partide, nu o goană a plângerilor penale. Însă, în loc să văd partide în discuții cu greviștii, am văzut concurs de diabolizări, și scăndăluț de studio. 

(Firea ar trebuie să tacă. Am urlat încă de atunci când cumpăra autobuze DIESEL aiurea! Omule, murim de la poluare, investește în ceva trainic și de viitor etc.! )

Estul a ajuns cel mai capitalist. UE arată cam așa. Marele capital e originar din Vest. Dar capitaliștii sunt toți în fostele țări comuniste. Capitaliști fără capital. Așa bine și-a făcut treaba propaganda din timpul războiului rece, că omul ex-socialist mai are puțin și-și dă viața pe altarul capitalului. 

Ridicolul e mare, dar e susținut și de o ipocrizie la nivel de Uniunea Europeană, și de politicile susținute în extrema estică. Ipocrizia arată cam așa: menținem în Vest un oarecare stat social, dar ne facem treaba cu muncitori din est plătiți în alt regim, mai la negru mai la gri, oricum foarte puțin.

Stat social cu sindicate puternice

De aceea mă enervez când văd cât de dedicați suntem autodistrugerii. În cazul umflării facturilor, iar am dat-o pe corupție, nu pe liberalizarea într-un moment dezastruos. Liberalizarea energiei e inacceptabilă când aduci, încă din calculele ante-COVID, 20% de cetățeni în sărăcie.

În cazul sindicatelor care răbufnesc, și o vor face rând pe rând – nu mai sunt bani, inflația e mare, e logic! – credeți că cea mai șmecheră idee e să atacăm „sindicatele mafiote”. Mai bine am intra toți în ele, am lua partidele de guler pentru Legea Dialogului Social și ne-am pregăti de niște vremuri amare în care să o ducem la fel de bine cu toții, cu o redistribuire cât de cât, nu la fel de rău.

Eu vă zic doar atât, crize economice bat la ușă, Ucraina e alimentată de toată lumea cu arme și a fost aruncată iresponsabil într-o luptă cu Rusia, iar acum va fi statul mic prins la mijloc între tancuri și drone, o pandemie a făcut milioane de victime printre vârstnici. 

Pentru perioada următoare, singura soluție REALISTĂ este un stat cât de cât social, care să reglementeze ferm supraviețuirea (energie, spital), iar stat social înseamnă și sindicate puternice. E timpul să terminăm cu sloganele obosite de anii 90.

Lucrătorii au stat 30 de ani cu capul la cutie, cuminți, ca să se îndeplinească visul capitalist. Uitați-vă la visul peștelui prăjit în București. Nu tu apă, nu tu țevi, cartiere construite d-amboulea de investitori, sufocare cu mașini mici și centrale de apartament, transport public făcut praf. Să nu mai visăm aiurea deci. Să punem mâna să schimbăm țevi, să investim public, să distrugem speculatori, să facem ce face acum orice societate cât de cât întreagă la minți. 

Urmărește-ne pe Google News