ComenteazăLa originea sportului stă conceptul de educație. La greci el așa se numea: educație fizică. Educația fizică avea în spate ideea de armonie: într-un corp sănătos – o minte sănătoasă. Sportul, educația fizică, se considera unul dintre cele mai importante instrumente de educație: corp, minte, virtute, regulă, respect, armonie. Sportul era calea cea mai eficientă spre a ajunge un bun cetățean.
Publicul făcea parte din sport: competiția era nu doar despre victorie, ci și despre înfrângere: despre demnitatea de a învinge și a fi învins, despre demnitatea și respectul față de adversar. Era despre reguli și acceptarea loială a regulilor – ceea ce numim noi azi fairplay. Să fi uitat noi toate astea? Să fi redus sportul doar la bani și spectacol de divertisment?
Ieri s-a adunat „elita lumii bune” la Australian Open – să vadă meciul meciurilor: Nadal – Medvedev.
Meciul a fost de pomină de povestit nepoților: ambii jucători au fost superbi. Nadal a întors meciul. Peste 5 ore de joc spectaculos. Ca doi eroi antici în arene – meciul a avut frumusețe, luptă, perfecțiune, greșeală, armonie, dăruință dar și tragedie.
Dar din păcate acest meci s-a desfășurat în fața unui public „primitiv” lipsit de minimă educație sportivă și fairplay.
Degeaba ești boss de corporație, stai pe miliarde și umbli cu ultimul răcnet de avion personal sau mașini de fiță dacă nu ai bunul simț elementar al spiritului sportiv.
Toți ne susținem jucătorul preferat: e normal. Dar cât de primitiv să fii ca să aplauzi cu ură și huiduieli greșelile adversarului? De la primul asist reușit huiduit. Cum e să strigi, să urli, să încurajezi greșeala adversarului înainte de serviciu? Cum e să-ți arăți disprețul și ura față de adversarul sportiv? Cum e să nu ai habar despre respectul și demnitatea față de cel ce învinge sau pierde. Sportul e despre aceste lucruri esențiale: competiție corectă și respect. E despre fairplay.
E adevărat că tenisul a fost mereu un joc de „închipuiți în alb” – „aristocrați”, unul elitist mai puțin democrat și popular. De public nu mai zic – „aristocrație”: un soi de „moartea omului”. Dar totuși: suntem în secolul XXI, sporturile sau democratizat. Iar spiritul sportiv nu a fost suspendat de nimeni – nici măcar de orgoliul omului avut din „casta superioară”. În sport toți suntem egali și învinge cel mai bun.
Un jucător a rugat arbitrul: „Poți să controlezi publicul? Un mic «vă rog» nu ajunge. Te rog să te impui. Spune-le de fiecare dată când strigă. Dacă trebuie să o spui de 25 de ori, spune-o. Impune-te, omule, e o finală de Grand Slam. Te rog, nu ajunge. Sunt idioți”.
Arbitrul timid ruga „elita parvenită a globului” să nu încalce regulile elementare ale sportului, să aibă un minim fairplay:
– Uuuuuuheeee: gura bă că noi plătim!!!! Nu s-a auzit dar acesta era sentimentul.
Așa că toți banii și toate bogățiile „acestei elite parvenite” nu fac doi bani dacă nu știe să-și încurajeze corect favoritul și să-și respecte demn adversarul.
Păcat: toate sporturile acestea în actualul format de „noi plătim bă” – încep să semene cu Jocurile foamei: circ în fața unor îmbuibați care nu mai respectă nimic.
Iată fața noii barbarii se află în aceste detalii fundamentale. Am dat sonorul încet să nu aud mugetul acestora. Să văd un joc superb. Dar Daniil nu s-a abținut și în stil cehovian a izbucnit: „Sunt idioți, au creierele goale!”. La așa public – doar așa replică merită: chiar dacă e bine să nu răspunzi cu ură la ură.
Dar a fost un joc superb. Nadal a învins ca un mare campion. Medvedev a pierdut splendid și tragic: că așa e frumos. Ce-i doi s-au aplaudat reciproc la reușite și s-au încurajat la greșeli – adevărat fairplay sportiv. Ca în Grecia Antică.
Păcat că lupta Titanilor s-a dat în fața unor tribunele pline de barbari.