5 comentariiCampania de informare începută de Europa Liberă în urmă cu mai bine de un an și ecranizată de Recorder anul acesta, prin care erau evidențiate cheltuielile partidelor în presă începe să dea rezultate. Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat un proiect de lege prin care, pentru o mai mare transparență, partidele ar urma să declare exact care sunt instituțiile de presă care primesc bani pentru a le face publicitate, iar materialele publicitare ar urma să fie marcate corespunzător, astfel încât publicul să știe că nu este vorba despre informații, ci despre propagandă.
Ar fi o veste bună, dacă legea ar deveni și realitate. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ar mai trebui ca proiectul AEP să mai fie și votat în Parlament. Și, mai ales, să fie votat într-o formă care nu-i ciuntește din eficiență. Ceea ce, după primele reacții ale politicienilor, pare că nu se va întâmpla.
Alfred Simonis, de la PSD, a declarat pentru Europa Liberă că este greu de acceptat ca materialele publicitare ale partidelor să fie marcate cu ℗ chiar în momentul apariției.
„Dacă se știe în mod real fiecare articol promovat de un partid politic, apare firesc întrebarea dacă nu văd adversarii tăi în timp real în ce direcție te îndrepți, pe cine ataci, ce ataci. Nu persoane, ci unghiuri, direcții”, a spus Simonis. Conform deputatului pesedist, materialele publicitare ale partidelor ar trebui marcate ca atare doar după 30 de zile, ca să se protejeze „strategiile de comunicare” ale partidelor.
Cum ar veni, după 30 de zile de la apariția unui material în presă, partidele ar veni și ar spune publicului: „Hei, țineți minte articolele alea, știrile, reportajele, talk-show-urile de acum o lună? Țineți minte cum au fost atacați miniștrii cutare și cutare, cu s-a cerut anchetarea și eventual arestarea lor? Ei bine, nu era nimic pe bune, era doar o strategie de comunicare!”.
Că partidele gândesc așa nu este surprinzător. Surprinzător este că vorbesc atât de lejer despre practicile lor necinstite. Pur și simplu, Alfred Simonis ne spune că astăzi sunt atacați oameni în presă la comanda partidelor. Este ceva ce niciun politician nu a mai recunoscut până acum în public, dar fix asta ne spune pesedistul atunci când se arată îngrijorat că marcarea cu ℗ a unor materiale plătite de partide ar dezvălui pe cine atacă partidul respectiv prin intermediul unei instituții de presă.
Nici măcar nu mai merită să vorbim aici despre presă. Orice entitate care acceptă bani pentru a mima investigațiile jurnalistice nu se califică în categoria presă. Ar trebui catalogată mai degrabă în lumea teatrului sau a cinematografiei, ca instituție de spectacole, eventual, care realizează un program nu bazat pe fapte și întâmplări reale, ci pe scenarii scrise de către consultanții politici.
Vorbim însă despre partide care, iată, au strategii. de comunicare. N-au strategii pentru dezvoltarea țării (asta se și vede de aproape 33 de ani), n-au strategii pentru rezolvarea problemelor și a crizelor, dar au strategii de comunicare. Strategii bazate nu pe comunicarea unor idei și proiecte, ci pe atacarea adversarului.
Politicienii și-au uitat de multă vreme scopul și menirea. Ei nu sunt aleși de populație pentru a ocupa niște funcții din care să se gândească doar cum mai cresc în sondaje și cum fac pentru a câștiga următoarele alegeri. Nu, ei sunt aleși pentru a lucra în beneficiul și în slujba cetățeanului.
Simonis n-a fost ales deputat ca să îi atace pe Ciucă, Popescu, Cîțu, Orban, Drulă sau Ghinea, ci pentru a reprezenta în Parlament interesele oamenilor din județul Timiș. Care interese sunt cu totul altele decât scorul PSD la viitoarele alegeri sau demonizarea unor adversari politici.
Oamenii din județul Timiș, ca și cei din alte județe, din toate județele țării, sunt mai degrabă interesați de legile care le-ar putea ușura viața. De simplificarea prin lege a unor proceduri greoaie și prea birocratice pentru a putea fi implementate pe parcursul vieții unui om, câteodată.
Primele trei partide din parlament, adică PSD, PNL și USR, plătesc lunar pentru presă și propagandă aproximativ două milioane de euro. Dar nu dau banii ăștia pentru a ne aduce la cunoștință programele lor, pentru a ne convinge să susținem aceste programe, ci, iată, o mare parte din bani se duc pentru a-și faulta inamicii politici. Și, culmea, tot noi plătim pentru asta.
Adică noi, contribuabilii, dăm câte 3-4 euro pe an (vorbim de banii dați de cei care plătesc impozite) pentru ca Simonis să-l poată porcăi anonim pe Ghinea, Ghinea să-l terfelească pe Budăi și tot așa. Bani mai prost cheltuiți, mai fără noimă, aproape că nu există.
De fapt, AEP n-ar trebui să propună doar o lege prin care materialele publicitare ale partidelor să fie marcate corespunzător, ci una prin care partidelor să li se taie la sânge subvențiile, pentru că le cheltuiesc nejustificat. În loc să facă lucruri pentru a fi promovați, politicienii s-au obișnuit să plătească pentru a fi pupați în fund. Or, astea sunt plăceri personale, care ar trebui plătite din banii personali, nu din bani publici.
Și ar mai trebui băgat ceva în legile electorale. Un avertisment clar, care să apară pe orice material publicitar al unui politician: „Dacă mă votezi pe mine, în următorii 4 ani îmi vei plăti transportul, mesele la restaurante de fițe, cazarea la hoteluri de la 4 stele în sus, excursiile în străinătate, lingăii care mă vor lăuda în exces, secretarele decorative, sinecurile familiei și prietenilor mei. La fel se întâmplă și dacă-l votezi pe adversar. Trebuie doar să decizi care merită mai mult să-ți cheltuiască aiurea banii, că altceva oricum nu facem!”.
Foto: Hepta