ComenteazăM-am gândit mult în ultima vreme la ce s-ar fi întâmplat cu mine și cu mama dacă ea ar fi continuat să muncească ca badantă în Italia, iar eu rămâneam o adolescentă singură și nesigură între pereții garsonierei din Brașov. Câtă teamă aș fi avut să nu fie dată afară de la muncă, să nu rămână pe drumuri, să nu se îmbolnăvească? Și câte șanse aș fi avut eu fără efortul ei, și la asta mă gândesc.
Oare ar fi vrut să se întoarcă și ea în România? Oare frica de moarte ar fi câștigat în fața rațiunii? Oare ar fi fost și ea în categoria de oameni care vor să se întoarcă acasă la care face referire senatorul PMP Lucian Cătălin Iliescu?
Când dau de greu și văd că nu vine salvarea, deoarece nu au contracte de muncă, implicit nu au contribuit, dau fuga acasă. Aici e perfect pe banii contribuabililor“, a afirmat acesta la începutul săptămânii pe Facebook.
”Mama care m-a ajutat să-mi plătesc facturile”
Sute de oameni i-au comentat la postare. Mulți dintre ei îi susțin poziția. „Toate jegurile și putorile s-au întors“, „Ne urăsc pe noi cei rămași în țară“. Așa încep câteva dintre comentarii. Înțeleg că în spatele acestor cuvinte grele se ascund de fapt propriile frici, dar asta e altă discuție.
Mama mea a lucrat ca badantă ani de zile în Italia: în Verona, în Milano, cât și în regiunea Calabria din sudul țării. Nu a avut mereu contract, pentru că a fost constrânsă de conjunctură.
„Când îți moare bătrâna“ și ai o fiică acasă care așteaptă bani de la tine ca să plătească facturi, datoria la întreținere, culegeri pentru BAC, mâncare și altele, nu-ți permiți luxul de a avea răbdare să găsești un job bine plătit și cu contract.
Iar, în România, să-ți găsești un job plătit decent, având 10 clase, este greu spre imposibil.
Poate dumneavoastră, domnule senator, nu știți cum e să cumperi zile la rând ziarul și să încercuiești cu pixul toate locurile de muncă pentru muncitorii necalificați, iar la multe nici să nu scrie câți bani îți dau și tu să speri că poate măcar la unul dintre joburi salariul e ceva mai mult decât minimul.
De asta, domnule senator, mama și alții ca ea au acceptat să muncească la negru în țări străine. Mama nu este infractoare, cum i-ați numit pe unii dintre cei întorși, nici „putoare“ și nu-i urăște pe cei care n-au plecat la muncă în afară.
Plecarea ca mecanism de supraviețuire
Dacă v-ați înlătura de pe ochi vălul de ură, ați vedea că e doar un părinte care a muncit pe unde a putut ca să trimită bani în țară la copilul său.
Datorită mamei sunt un cetățean care produce, cât poate, pentru societate și plătesc taxe și impozite, deci contribui inclusiv la sistemul public de sănătate.
În situația noastră au fost și sunt în continuare milioane de familii. Toate au contribuit moral și financiar la dezvoltarea societății care suntem azi. Una mai bună, zic eu, față de ultimii 13 ani de când s-au deschis granițele în UE și acești oameni au plecat în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și familiile lor.
Plecarea lor a fost un mecanism de supraviețuire, nu o fugă de munca din România. Nu au plecat împotriva cuiva, nu se întorc ca să facă rău. Sunt oameni care și-au pierdut slujbele, care au rămas pe drumuri și care se tem pentru sănătatea și viața lor.
Mă așteptam să-i cunoașteți, domnule senator, să-i înțelegeți, mai ales că faceți parte din PMP, partidul care a luat la europarlamentare cele mai multe voturi din diaspora după Alianța USR-PLUS și PNL.
Înțeleg că sunteți îngrijorat, ca noi toți, de soarta României în această situație de criză când zeci de mii de români din Italia încearcă prin mijloace ilegale să se întoarcă în țară și să scape de carantină. Totuși, asta nu vă dreptul să-i insultați pe acești oameni și să răspândiți ura.
Politica înseamnă că ești trimis de oameni ca să rezolvi problemele lor, discutând cu ceilalți politicieni, trimiși acolo de alți oameni. Toți sunt oameni.
Să vă fie rușine, domnule senator! Toți suntem oameni.