1 comentariu- Analist, antreprenor și specialist în examinarea datelor agregate din domeniul achizițiilor publice, Ion Marcu a participat la implementarea sistemului SEAP în România, dar și la elaborarea strategiei IT pentru sistemul de achiziţii publice din Kosovo. La începutul anilor 2000, a lucrat la Ministerul Comunicațiilor și la Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, unde a coordonat, ca director, componenta e-Guvernare a Sistemului Electronic Naţional. Astăzi este director general al unei companii private implicate în proiecte de consultanță și cercetare. El se adaugă de astăzi vocilor contributorilor de la Opiniile Libertății.
Alexandru Rafila a spus despre infecțiile nosocomiale din spitale: „Suntem pe primul loc în Europa la trei dintre ele”.
Alexandru Rafila a declarat despre soluțiile din Sănătate: „Dacă faci o reabilitare corectă (n.r. – a spitalelor), inclusiv cu înlăturarea unui strat de zidărie sau de tencuială şi se pun materiale care de cele mai multe ori au soluţii bactericide, e perfect”.
Vreme de 30 de ani, spitalele noastre au rămas în „epoca tencuielii”. Tot cu mistria ne invită să gândim și actualul ministru, Alexandru Rafila. Deținătorul portofoliului Sănătății ar avea de lucru la închiderea cheii mari, a formulei pentru asigurarea finanțării adevărate în folosul pacientului, nu în favoarea zidăriei.
Sistemul perfect, văzut din cimitire
Sorin Pâslaru, redactorul-șef al Ziarului Financiar, sugera că spitalele ar avea nevoie de 35 de miliarde de euro, iar sistemul educaţional din România ar avea nevoie de 20 de miliarde. Acesta este câmpul autentic de lucru pe 7-10 ani pentru refacerea de la zero a majorității spitalelor publice din România, nu pentru găsirea de scuze pentru continuarea „modelului-e-perfect” cu așa-zise reabilitări. Dacă miniștrii au alte agregate decât evaluarea ZF, nu sfera publică este cel mai bun loc pentru a le vedea și dezbate?
Se vede cu ochiul liber unde a dus „modelul-e-perfect”. Se vede și mergând prin morgi sau cimitire. Cu puțin efort, se vede și pipăind un pic viitorul. Acest viitor pare cronic bolnav, debil. Alt viitor este de construit.
Spitalele tencuite de Alexandru Rafila nu sunt pentru pacienții de acum, ci pentru cei din 2040. Cum vor arăta în două decenii echipamentele și protocoalele medicale? Crede cineva că niște clădiri imaginate la standardele anilor 60 sau 70 ale secolului trecut, date cu nițel var, reprezintă soluția în momentul în care cele mai numeroase generații din istoria României vor trece de 70 de ani?
Dacă Rafila nu poate decât „modelul-e-perfect”, atunci expertiza sa merită pusă la treabă în altă funcție. Dar nu în slujba unui sistem de sănătate care a înregistrat, caz unic în Europa, o stagnare a speranței de viață în ani consecutivi, încă înainte de pandemie.
Cheia mare ar trebui să vizeze 250+ spitale publice, nu uzualele numere mici, intenționat mici, ca să poată fi „strecurate” pe sub ușa licitațiilor firmelor prietene. Din păcate, unii par rămași în acest orizont: dacă companiile verișorilor nu știu să facă spitale de la zero, mai bine le renovăm pe cele care există firmele pe care le cunoaștem.
Poate da o mână de ajutor ministrul de finanțe (PSD), ministrul dezvoltării (UDMR) sau chiar premierul (PNL). Asta dacă nu cumva reușește Opoziția să găsească cheia mare, având mai mult timp la dispoziție.
Nu știu firmele vericilor să facă spitale moderne și se tem unii că grosul banilor s-ar duce la firme gen Skanska (SE), Bouygues (FR), Siemens (DE), Hyundai (KR), SNC-Lavalin (CA), General Electric (US) sau AECOM (US)?
Dacă marile firme ale lumii ar realiza spitale moderne, cu adevărat moderne, atunci parteneriatele europene și euroatlantice s-ar vedea și în sondaje mai luminoase. Nu-i exclus să fie nevoie de încredere crescută a românilor în astfel de parteneriate.
După atâția ani de discuții din ce în ce mai diluate despre Sănătate și Educație, parcă s-a uitat că soluția nu e să dăm cu var.