ComenteazăTeleviziunile de știri nu se țin neapărat pentru profit. Patronii unor astfel de televiziuni au mai mereu și afaceri colaterale. Iar aceste centre de presă produc influență, produc putere pentru diverși clienți care apoi se materializează cumva, misterios. Digi24, televiziunea de știri, a fost o cheltuială enormă, care a intrat greu pe profit, abia după ce s-a schimbat piața media: ultimii 5 ani au însemnat noi infuzii de bani publici mai ales în televiziuni de știri.
Au intrat bani publici nu doar pentru prevenirea COVID, ci și din fondurile partidelor pentru campanie electorală, multe astfel de instituții începând să intre pe plus din 2019 încoace. Digi24 și-a câștigat cu mulți bani și cu sprijinul firmei mamă, RCS-RDS, o poziție bună pe piața știrilor. Televiziuni cu audiență mult mai mare tot n-ar constitui mare afacere, dacă n-ar exista influența colaterală pe care o au.
Vă garantez că Antena 3 sau RTV n-ar exista dacă n-ar fi produs și capital politic, de imagine pentru patronii lor sau pentru oamenii aliați cu patronii lor.
De ce se încăpățânează piața din România să ne ofere zeci de televiziuni de știri (în alte țări europene, una-două sunt suficiente)? Pentru că asigură fir scurt cu puterea politică, guvernamentală. Ce pierzi din televiziune câștigi dintr-un proiect paralel dezvoltat cu statul sau permis de administrații în mod excepțional etc. Până aici, banalități, toți le știm, toți le uităm periodic.
Adrian Sârbu a ieșit la Aleph TV, televiziunea care îi aparține, să-l critice pe Teszari, patronul RCS, pentru că-i îngreunează accesul în lista de programe de știri. Chestiunea a fost discutată și la CNA, CNA a și sancționat RCS, RCS încearcă să forțeze legea ca să elimine competiția și, mai ales, criticii; e și un proces cu CNA. În mare, însă CNA și Sârbu au dreptate – nu e normal ca un distribuitor să aleagă marfa pe care o livrează către consumator. Nu e normal, dar e definitoriu pentru epoca noastră. Nu atât cota de piață interesează în cazul DIGI, deși și aia e o problemă, cât faptul că o firmă de distribuție de conținut, adică partea de cablu TV, selectează și ce conținut vrea să bage.
Îmi amintesc discuții de acum 10-15 ani în care regii Voiculescu și Sârbu negociau separat cu marii cabliști, pentru sume mari, preluarea unor posturi precum Antena 1 sau PRO TV. Restul televiziunilor rămâneau cu niște firimituri, pentru că nu aveau putere de negociere, mastodonții luau partea leului.
Care e ironia?
Ce ar fi trebuit să facă televiziunile? Toate televiziunile! Să se alieze și să negocieze în comun cu companiile de cablu, mai ales cu acele companii care aveau de la bun început tendință de monopol. Să spunem și că RCS-RDS a acționat în forță și monopolist încă de la început – nu a fost în regulă felul în care a înghițit toate companiile mici de cartier și ani întregi a fost singura opțiune pentru milioane de consumatori. Care e ironia? Că totuși, am văzut cu ochii noștri că nu poți face investiții mari fără o capitalizare puternică și chiar fără a stoarce piața la limita legii. Așa funcționează capitalismul, naivilor, am văzut-o cu ochii noștri. S-au închis ochii pentru RCS și în felul ăsta am avut o companie românească în stare să se bată cu multinaționalele din domeniul telecomunicațiilor. Fibra optică n-ar fi ajuns în fiecare colț de țară dacă nu ar fi existat acești mastodonți mereu privilegiați de stat, precum RCS. Bănuiala continuă că RCS-RDS e o firmă agreată de serviciile secrete probabil de aici vine. Dar e o bănuială puțin ridicolă în condițiile în care 90% din presă promovează o liotă de specialiști și experți care cântă și poezii sereiste și strategice de zici că e Cântarea României.
Adrian Sârbu plânge acum, dar și-a ratat din plin momentul, pe când avea PRO TV sub control, să stabilească o relație echilibrată în această piață. Să facă distribuitorii să plătească ceva mai mult pe conținutul din care fac bani. A preferat să ia bani având forța PRO TV în spate și nu a avut viziunea de a lipi toată presa în spate pentru a obține și ceva libertate de mișcare.
Pe scurt, cei de la RCS pot face cam ce vor cu televiziunile nou-lansate pe piață: le pot rătăci prin grilă, le pot amâna debutul, le pot scoate de tot, și-au permis s-o facă și cu mari corporații (la un moment dat au scuipat Discovery ca pe o măsea stricată), de ce n-ar face-o cu mici afaceri românești?
De ce spun că cearta asta între un mare fost mogul cu televiziune mică și un mare mogul al cablului are o semnificație aparte? Pentru că arată o versiunea primitivă a felului în care se distribuie conținutul și acum pentru toată presa. Ce face la scară mică un Teszari fac zilnic la scară globală Google sau Facebook. Ăștia dau vina pe algoritmi pentru felul în care promovează un tip de știri și exclud alte tipuri. Măcar despre Teszari știm că o face în numele vechii legi ghiolbănești „cel mai puternic ia tot”. Însă marile rețele de socializare, care sunt tot de distribuție, până la urmă, comit zilnic același tip de „selecție” modificând profund inclusiv felul în care scriem, difuzăm știrea.
Adrian Sârbu e susținut și de câteva amendamente la legea audiovizualului, depuse de senatorul PSD Lucian Romașcanu: unul e mai dur, ar impune separarea completă a RCS de televiziunea Digi; celălalt e mai timid, impune măcar preluarea timp de un an, gratuit, a oricărui post de televiziune românesc lansat. Lege e și acum. RCS are avocați cât să o interpreteze cum dorește.
Familia Voiculescu a încercat să determine RCS să-i preia niște posturi amenințându-i că altfel dau anchete despre fapte de corupție. S-au trezit cu un dosar de șantaj. Camelia Voiculescu s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare, Sorin Alexandrescu, fostul director Antena Group, a luat 3 ani și jumătate cu executare (a făcut mai puțin, între timp a devenit acționar cu 1% la Antena Group).
Voiculescu a fost învins cu arma anticorupției. Interesant e că informația (cu care Antena șantaja) că între Mitică Dragomir și RCS a avut loc o înțelegere mai mult decât dubioasă nu s-a încheiat într-un mod la fel de clar, cu niște condamnări – încă se judecă. Justiția ar trebui să fie oarbă, adică să fie imparțială. Justiția în România pare uneori că are doar un ochi închis.
RCS nu poate fi învins, pentru că are model de business monopolist, dar are și retorica anticorupție, e totuși proprietara postului pe care se încruntă CTP. Nicăieri nu e mai multă morală ca la Digi – când ai un astfel de monopol de piață, e amuzant probabil să-i mai și ridiculizezi pe capitaliștii de tip vechi, de-alde Voiculescu, cu câte o condamnare.
Revolta lui Sârbu e și un soi de epilog pentru perioada apusă a marilor moguli TV de rit vechi. Au fost făcuți praf de schimbările politice și tehnologice. Au fost făcuți praf și de războiul presă vs Băsescu. Acum au nevoie de sprijin politic ca măcar să existe.
Cât despre RCS, aici avem lecția despre ce iese când combini capital puternic cu influență pe toate palierele, de la politic, la servicii: iese, cum am mai spus-o un fel de stat public paralel, la Digi abordările fiind mai sperioase și mai conformiste decât la TVR.
P.S. Și apropo, știți ce e cel mai amuzant? Cei puternici se pot și spăla periodic prin Google, unde există posibilitatea, cu bani și avocați, să scoți din motorul de căutare știrile incomode. Am căutat detalii despre cum câștiga RCS, divizia de distribuție de energie, contracte cu statul pe bandă rulantă pe când era Cioloș premier. N-am mai găsit știrile decât prin motoare de căutare alternative. Cenzura în epoca digitală arată așa: informația există, numai că-ți trebuie timp și răbdare s-o găsești.
Foto: Hepta