Scenarii despre viitorul foarte apropiat cu trei cavaleri ai apocalipsei. Sau ai speranței post Covid, depinde

Am văzut că Primăria București anunță cheltuieli publice pentru testarea și “eliberarea” turistului român spre Grecia sau alte destinații. Nu mai putem fără vacanță.

Pentru un înveninat de profesie ca mine, astfel de exerciții sunt singurele care mă repun pe linia de plutire. Am ales trei semnale de alarmă trase de alții, mult mai deștepți. Fiecare alarmă poate avea o rezolvare optimistă.

Un cavaler antisărăcie se retrage

Poate v-a trecut pe sub ochi o știre despre cum un tip, Philip Alston, raportor special la ONU, a lăsat un ultim raport, după o lungă carieră, în care spunea scurt: sărăcia extremă va crește, ținta noastră cu eradicarea sărăciei în următorii 10 ani e o glumă, iar la această glumă sinistră contribuie și tot soiul de măsurători false ale sărăciei.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Chiar înainte de Covid-19, am irosit un deceniu de luptă contra sărăciei, preferând triumfalism nepotrivit și blocând reformele care ar fi putut preveni fix cele mai crunte lovituri ale pandemiei.

Philip Alston:

Se întâmpla acum 10 zile și ar fi trebuit să fie un mare semnal de alarmă. Dar cine mai ascultă de ONU și de experții săi?

Ne-a făcut Colectiv mai solidari?

Mi-am amintit de raportul lui Alston pe România, făcut acum 5 ani. Expertul spunea în raportul despre noi că suntem sub impactul tragediei Colectiv și că poate învățăm să fim mai solidari după această criză. De ce începea cu un astfel de ton moralizator? Pentru că, scrie omul în documentul oficial, rar întâlnești ca în România starea de negare a sărăciei. A ajuns la concluzia aceasta după ce și lui i s-a predat la nesfârșit lecția lui “nu-i chiar așa cu sărăcia asta”.

Sărăcia e o alegere, dar nu a celui sărac

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Ce-a auzit cel mai des în România? Că sărăcia e o alegere – e, de altfel, poezia pe care o repetă până la greață și media mainstream, și guvernanții. E o “alegere”, scrie Alston, dar e o alegere a autorităților, nu a săracului.

Și mai zice una foarte adevărată. Că avem vreo 40% mereu în risc de sărăcie. Și vreo 60% de care se îngrijesc mai mult politicienii. Se vede în cum se fac bugetele. 

Se taie mereu de jos în sus, dinspre bugetele de siguranță socială înspre mijlocul piramidei. Culmea e că tot ăștia de la clasa de mijloc în sus fac scandal continuu că “se dau pomeni”. Deci am învățat solidaritatea până în gard.

Ce ne așteaptă?

Göran Therborn, sociolog la Universitatea din Cambridge, spune că pandemia e ca o lentilă care mărește toate problemele și care ajută și la incendierea unor trenduri care păreau veșnice.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Europa nu va atinge nici la finalul lui 2021 nivelul din 2019

Avem o lume mai instabilă și pentru că virusul a accelerat lupta SUA-China. Și Biden, și Trump, cei doi rivali de la viitoarele alegeri pentru președinția SUA, vor să fie cât mai antichinezi.

Lumea pare să se așeze după două scenarii: fie pregătire pentru un al treilea război mondial, fie reajustarea relațiilor pentru o lume dominată și de China, nu doar de SUA.

În zona asiatică îndepărtată astfel de reveniri sunt certe, și recuperarea SUA ar putea fi și ea mai rapidă decât Euro. În Lumea a Treia, situația dezastruoasă nu face decât să se adâncească.

Nu avem o lume mai urâtă, ci doar una cu mai puțin fard

COVID-19 a adâncit disparitățile. Vârful piramidei a făcut banul gros și pe criză.

Clasele de mijloc și-au conservat în bună parte veniturile prin muncă de la distanță. Cei mai loviți sunt cei care nu pot munci de la distanță. 

Sunt niște vești bune, mișcările antirasiste din SUA, mișcările pentru egalitate sau ecologiste din multe părți ale lumii ar putea da gust pentru o nouă politică. 

Pauza generată de COVID ar putea să le redea unora pofta pentru o lume nepoluată. Sunt doar mici scântei, dar ar putea produce schimbări politice importante, scrie optimist Therborn. 

Nu uită să amintească totuși de scenariul “1932”, adică o lume care optează pentru prelungirea și chiar adâncirea mizeriei, în loc de schimbări hotărâte, precum un nou model “New Deal”. Opțiunile sunt pe masă, depinde numai de noi.

Atenție la“planurile de salvare”

Ați tot auzit despre planuri de redresare și cheltuială publică pentru refacerea economică de după carantinare. Merge? Funcționează? Pentru cine? Vă amintiți poate de acum câteva luni de anunțurile dătătoare de speranță cum că, spre deosebire de precedenta criză, vor fi alocate sume de ajutor direct pentru cetățeni. 

Din vreo 4,5 trilioane de dolari, doar 0,62 trilioane s-au îndreptat în SUA către astfel de ajutoare, asta în timp ce șomajul a urcat accelerat. Cel mai bun articol despre acest nou “bail out” e semnat de Robert Brenner. Am văzut că și ai noștri pregătesc scheme financiare de salvare a marilor companii.

Marea schemă de ajutorare economică a fost susținută de democrați, deși Trump ia caimacul mediatic. Din toți aleșii americani, una singură a ridicat vocea împotriva acestui bail-out pentru corporații: minunata Alexandria Ocasio-Cortez. Restul? Tăcere. 

Când peste corporații plouă necondiționat cu bani

Un exemplu și pentru cum se discută politică la noi: speriați-vă nu când se ceartă între ei pesediști, useriști și peneliști! Speriați-vă când tac și fac chestii împreună, cot la cot!

Aleșii americani au făcut, scrie Brenner, un soi de înțelegere: democrații bagă ce vor pentru captarea banilor publici, iar republicanii sunt lăsați să se umfle în pene cu “reușita” lor.

Am văzut și eu că au început să apară scrisori de la miliardari în care să se roage să fie taxați (în SUA, nu aici). E și ăsta un simptom al ajutorului de COVID distribuit într-un mod complet nedrept social.

Urmărește-ne pe Google News