4 comentariiÎn București (dar asta se întâmplă în toate orașele din România – mai ales cele cu pretenții) sunt câteva școli primare publice foarte bune. Sau hai să le zicem bine cotate, de prestigiu. Cu rezultate. Toată „lumea bună” care nu intră în upper class (cei care pot da 15.000 de euro taxa pe an) se bate pe ele.
Școlile au un număr limitat de locuri. Apartenența la aceste școli nu e doar un acces la o șansă mai mare pentru educație, cât mai degrabă la o poziție socială de prestigiu și la un statut social (am mai scris aici despre asta). „Școală bună – lume bună” – poziție de castă.
Cum ajung copiii „corect” acolo? Sunt alte scheme. Orice părinte le știe. Dar tace. De ce?
Problema „ghetourilor de lux”
„Lumea bună” nu prea mai stă în zona „școlilor bune” pentru că s-a mutat în „ghetourile de lux”, iar asta produce tot mai multe probleme. Ghetourile de lux nu au școli. De ce? Este o altă problemă cât casa de mare, pentru că în ghetourile de lux e „stat minimal”, iar „mâna invizibilă” nu rezolvă anumite lucruri. Şi atunci se vine cu mașina şi spre școala bună de stat. Şi vin tot mai mulți copii spre aceste școli, însă școlile nu sunt „de gumă”. Au limite fizice.
Dar la presiunea „lumii bune” – educate, cu ceva bani, cu joburi bine remunerate, care luptă de zor cu corupția şi care vrea o „țară ca afară” – şcolile fac diverse scheme ca să ofere locuri. De ce? Au un număr limitat de locuri. Așa că fac mai multe clase, mai multe schimburi, clase mai mari etc. Nu poți lăsa „lumea bună” pe dinafară.
Care este noua schemă a „lumii bune”? Apartamentele din jurul „școlilor bune” au sute de copii luați în spațiu contra cost: 300-500 de euro „viza de flotant”, din ce se aude prin târg. Și s-a rezolvat – un soi de „furt legal”.
Presiunea părinţilor „de la vile”
Însă lucrurile sunt și mai complicate: au repercusiuni mai grave. Îmi explică un amic care stă la trei blocuri de o „școală bună”:
„Sunt născut din tată în fiu aici. Toţi am mers la școala aceasta: eram arondați legal, cum se face. Atunci erau mai mulți copii decât acum. Logic ar fi fost să mărească teritoriul arondat școlii. Ce au făcut însă ăștia? Au micșorat an de an teritoriul arondat şcolii. De ce? Nu pentru că sunt mai mulţi copii în zonă, ci la presiunea părinţilor «de la vile» (ăia din «lumea bună» din ghetourile de lux – n.a.) au micşorat teritoriul arondat ca să aibă prioritate în faţa copiilor «de la bloc».
Eu nu mai pot să-mi duc copilul la şcoala din spatele blocului pentru că nu mai sunt arondat aşa cum tradiţional am fost generaţie de generaţie. Trebuie să-mi duc copilul la 20 de străzi mai departe. Proximitatea școlii a dispărut. Şi ştii cine a făcut presiune asupra acestor schimbări? Cei care vorbesc la deschiderea oficială despre «vrem o ţară ca afară» şi «jos corupţii»: ei au instrumente și mijloace. Cam asta e”.
Am încheiat citatul.
La gimnaziu și licee e și mai complicat
Libertate, egalitate, fraternitate, dar nu pentru toţi. Vrem școli bune doar pentru unii? Sau ne luptăm să avem cât mai multe școli bune?
Deocamdată, „școala bună” tinde să devină un ghetou exclusivist al unei singure pături sociale, potentă financiar, care are puterea să intervină și să modifice reguli în propriul interes de grup, devalorizând alte grupuri sociale și distrugând un element important: proximitatea școlii și, mai ales, ideea de democrație a educației – accesul la școală pentru toate păturile sociale.
Astfel, anumite școli devin ghetouri pentru o singură pătură socială – grupurile sociale se intersectează tot mai rar și nu în școală. Dar acesta e doar începutul.
Spre gimnaziu și licee, lucrurile se complică și mai mult. „Școlile bune” încep destul de devreme un amplu proces de selecție: admiterile.
Care este schema? Aici asistăm la un soi de „căpușare” și „selecție exclusivistă”, cu repercusiuni însemnate.
Cazul „Vianu”
Să luăm exemplul faimosului Colegiu Național de Informatică Tudor Vianu (un amplu material aici). Știți când se face admiterea pentru clasa a V-a? Ea a avut loc în perioada 12-13 mai 2022. Halucinant: copiii din clasa a IV-a încă nu terminaseră anul școlar și nu dăduseră încă evaluarea de sfârșit de an și ciclu educațional 0-IV.
Practic, un copil putea să dea la „Vianu” și să fie admis la gimnaziu, dar să nu treacă evaluarea, fără să fi terminat clasa IV-a? Tehnic vorbind, e legal acest lucru?
De ce fac „școlile bune” asta? Ca să fie primele la „selecție” – să culeagă cei mai pregătiți copii.
Dependența de meditații
Dar acest fenomen nu e tot. E doar începutul. Dacă sunteți curioși și urmăriți atent probele care se dau, o să vedeți diferențe foarte mari de „stilistica examenelor” de la o școală la alta. O să ziceți: e autonomie – fiecare școală decide cum își selectează copiii. O să vă spun simplu: e economie!
Acesta este un truc simplu de a selecta copiii în așa fel încât aceștia să fie dependenți de resursele profesorilor de aici. Mai simplu: intră cu preponderență cei care se pregătesc prealabil cu profesorii de aici. Iar asta costă mulți bani și e o sursă financiară imensă cam gri.
De ce? Copiii sunt pregătiți pe „stilistica” felului în care vor fi formulate întrebările de la examen. Sunt cazuri în care copii destul de bine pregătiți nu pot rezolva problemele sau exercițiile pentru că ele sunt formulate „cumva”. Vorbim de copii de clasa a IV-a!
Cazul Colegiului Tudor Vianu
Un exemplu concludent este ce s-a întâmplat anul acesta la admiterea în gimnaziu la Colegiul Tudor Vianu din București.
Din ceea ce s-a scris în presă, pentru acest concurs, subiectele au fost elaborate exclusiv sau, în orice caz, sub directa coordonare a unui profesor din colegiu, despre care se spune că atât el, cât și soția lui, de asemenea, profesor de matematică la Colegiul Tudor Vianu, au pregătit în particular elevi candidați.
Potrivit unui articol DcNews, „soția profesorului care a făcut subiectele a făcut parte din comisia de corectare a lucrărilor și că acela care a elaborat problemele de concurs a făcut parte din comisia de soluționare a contestațiilor”.
Anul acesta a fost un scandal imens la faimosul „Vianu”: „Unul dintre subiecte, rezolvat de un singur elev din 197 care candidau”. Oare de ce? Care a fost scopul subiectului? Aici au venit totuși cei mai pregătiți copii la matematică. Vrem să verificăm lucrările elevilor? „Conducerea liceului interzice accesul la lucrările elevilor”. La contestații, rezultatele au arătat probleme imense în punctaje (sursa).
Aceste școli sunt stat în stat.
Actul didactic devine o afacere
Practic, pregătirea cu profesorii din gimnaziul la care se dă admitere crește imens șansele pentru a trece examenele cu brio și a fi admis. Asta însă costă destui bani. Și de aici un întreg efect de dependență.
Profesorii „căpușează” școala – spațiul public al școlii devine o instituție gri „semiprivată”, care deschide ilegal un al doilea câmp economic: pe lângă salariul de la stat, vin și banii de la părinți pentru pregătire. Care nu sunt deloc puțini. O meditație costă destul de mult, iar profesorii au mulți copii în pregătire.
Aceste mecanisme complică enorm de mult actul didactic: de fapt, îl corupe profund. Actul didactic devine o banală afacere, un comerț imoral, cu buna-știință a ministerului, a instituțiilor responsabile, a corpului profesoral și a părinților.
Atenție: noi nici măcar nu ne dăm seama cât de bune sunt aceste școli, pentru că este foarte greu de estimat ce contribuie, de fapt, la educația copiilor – școala sau pregătirea paralelă?
O mașinărie în care suntem toți angrenați
Cum am povestit în textele mele precedente: un părinte din clasa de mijloc cheltuie pentru educația paralelă, în afara școlii, aproximativ 1.500 de lei pe lună. Educația copilului este rezultatul școlii sau rezultatul acestor pregătiri constante în afara școlii, de multe ori cu profesorii din școală? Dar poate e în interesul profesorului să nu mai predea bine în școală pentru a avea clientelă extrașcolară și un profit imens? Nu aceasta e logica și cursul profitului?
Ceea ce povestesc eu sunt doar câteva elemente din tot lanțul acesta profund corupt care produce o falsă „școală bună”, care viciază profund întregul proces educațional și care aduce o inegalitate teribilă și o „ghetoizare” a copiilor pe criterii economice, care nu are nimic comun cu actul educațional.
Iar la această mașinărie participăm toți, cu grade diferite de vină: instituțiile statului – pentru că sunt indiferente și inerte, corpul profesoral – pentru diversele interese, părinții – din frica sau nevoia de siguranță pentru copil.
Nu judec pe nimeni, doar ridic o problemă care trebuie rezolvată urgent. Bătălia e însă în altă parte: toți suntem prinși într-o capcană. Şi gândiți-vă ce se întâmplă mai jos. Nu vreți să știți. Cert este că statul a scăpat de sub control întregul proces educațional – și el este în colaps și în totală degringoladă. Iar vina principală aparține „elitei politice”, de toate culorile.
Foto: Hepta