După câteva luni, am ajuns la următoarea concluzie: decât educație online, mai bine deloc

După câteva luni de educaţie online, am ajuns la următoarea concluzie: decât educaţie online mai bine deloc. O lăsăm aşa fiecare pe cont propriu: în bătaia sorţii. O să ştim mai puţine, dar cel puţin rămânem întregi la cap. Dacă se mai poate. Bun: să nu fim atât de tranşanţi şi să explicăm puţin.

Online-ul este un instrument necesar şi util. Dar el vine cu un cumul de riscuri. Online-ul are o raţiune primă nu de cunoaştere, ci de comerţ, nu de comunicare ca schimb de informaţii, ci de comunicare ca formă de convingere.

De la Geert Lovink la Evgeny Morozov – au explicat acest fenomen. Geert Lovink, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai “epocii digitale”, vorbeşte despre “marea regresie” sau “termidorul digital” care este rezultatul unei centralizări şi uniformizări fără precedent în istorie.

Cunoscutul teoretician media Evgeny Morozov ne arată clar în “The Net Delusion: The Dark Side of Internet Freedom” că teoria tehnoutopică a “iPod liberalismului”, care porneşte de la supoziţia că dezvoltarea noilor tehnologii şi reţele media va duce automat la creşterea şi expansiunea democraţiei, este falsă. El spune că: ba din contră. E posibil şi reversul, pentru că tehnologia în sine nu rezolvă problema, ci accelerează, concentrează, mobilizează şi poate fi la fel de eficientă nu doar în bine, ci şi în rău. Mai ales în rău.

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Şi dă exemple nenumărate. Ba chiar arată cum “adevărul media” nu mai are legătură cu adevărul în sine, căci este evaluat de criterii precum rating, like şi profit. Adevărul devine o variabilă mai degrabă “despotică”.

Online-ul e ca un pedagog “sectant” sau vânzător ambulant: nu ai de ales – ori cumperi ce-ţi vinde, ori te striveşte

Online-ul este un pedagog ultracentralizat, uniform – da/nu -, emoţional rece, care suge din tine emoţii. Online-ul te vrea elev isteric şi uniform. Dar asta e doar începutul. În acest sens, pedagogul online nu va fi niciodată în dialog cu elevii – nu e loc de dialog pe online: tehnologia nu permite asta. Aşa e setată ea.

Pedagogul online nu va fi niciodată complex – pe online nu e loc de interacţiune cu ceilalţi, de interacţiune cu colegii simultană, multiplă, de interacţiune emoţională, empirică. Nu te lasă “maşina”. Noi deseori uităm că educaţia nu este doar despre informaţie pură, ci şi despre miros, sunet, atingere, reacţie, văz şi un cumul complex de factori pe care poţi să-l ai doar într-o comunitate umană multiplă, cu oameni vii lângă tine.

Online-ul leneveşte mintea foarte uşor: copiii se plictisesc după 15 minute de lecţii online. Timpul în general se scurge mai repede pentru ei, ei se concentrează tot mai greu. Online-ul accelerează nepermis de mult aceste fenomene. De ce? Online-ul este ultraindividualist: camera, tehnica de comunicare actuală pun accent doar pe cel ce vorbeşte, răspunde şi profesorul, scoţând pe ceilalţi din joc.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Moartea educației înseamnă plictiseala curiozității

Când unul vorbeşte, toţi au închise microfoanele. De ce? Tehnic, e nevoie de asta: însă asta face ca individualismul să devină feroce şi să excludă pe ceilalţi copii. În timp ce ei sunt excluşi din proces, ei se plictisesc teribil. Iar moartea educaţiei asta înseamnă: plictiseala curiozităţii.

Tehnica online leneveşte şi simplifică teribil lucrurile chiar dacă în prima fază atrage ca un drog, din cauza felului ambalat. Cu timpul, dozele trebuie mărite. Şi viteza, şi cantitatea. O tablă electronică, oricât de isteaţă ar fi, nu poate fi ştearsă manual. Iar educaţia nu este doar despre răspunsul corect, ci este şi despre capacitatea de a ne organiza şi şterge tabla, de a ne face curăţenie la locul în care învăţăm.

Viteza pe online este mult prea mare, prea instabilă pentru educaţie: în această viteză nu se pot învăţa prea multe lucruri. Singurul lucru pe care îl poţi dezvolta în această viteză nebună este capacitatea de a fi instabil. Nu e puţin lucru, dar nu e tot. Educaţia este legată de timp şi stabilitate. Educaţia nu iubeşte “reforma permanentă”. Educaţia online aruncă în aer aceste elemente fundamentale.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Acum o să spun un lucru care o să deranjeze. O educaţie care tehnic nu permite furtul, copiatul (cum sunt testele online) este una fundamentalistă şi riscantă. O educaţie adevărată permite “furtul”: copilul trebuie să fie pus în această dilemă, rezolvă singur sau “fură”. A nu-i permite copilului să “fure” nu înseamnă a rezolva problema “furtului”. Adevărata educaţie abia de aici începe.

Educaţia online tehnologică produce o falsă lume “bună”, o artificialitate riscantă. Dilemele morale se educă, nu sunt lăsate pe seama tehnologiei. Să ne ferească Dumnezeu de lumea moral-tehnologică.

Cel mai mare risc al educaţiei online? Dincolo de faptul că omoară curiozitatea, leneveşte mintea nepermis de mult şi are efecte emotive greu de controlat, cu tentă isterică, aş adăuga ceva esenţial, un fenomen foarte periculos. Cel mai periculos după mine: desocializarea.

Ce s-a întâmplat în carantină

Carantina ne-a arătat ca la carte această lecţie. Copilul merge la “orele online” în pijama: oricum se vede numai faţa. Nu mai umblăm prin garderobă. De ce să ne mai îngrijim de noi? După două săptămâni începem să uităm şirul zilelor, ora zilei, cursul lucrurilor.

Mâncăm după o logică foarte diferită: nu cea a unui fus orar reglementat de o ordine socială, ci cu totul aleatoriu. Începe să aibă o altă noimă şi programul, şi somnul. Timpul şi spațiul capătă cu totul alte funcții, se modifică straniu şi, odată cu ele, şi noi.

Bine aţi venit în noua lume în care visul nu s-a îndeplinit. Am visat privat şi am devenit o societate damnată la spaţiu privat, timp privat, comunicare privată. Atât de privaţi nu am fost niciodată în istorie. Un soi de propria închisoare privată, dar total desocializaţi. Educaţia online vine pe acest trend.

În acest context ar trebui să ne temem de fenomenul de desocializare care a început de ceva timp. Acum totul se accelerează: spaţiul privat are o putere nebună de desocializare. Socializarea presupune anumite ritualuri, reguli, negocieri, comportamente care te fac să ţii cont mereu de celălalt egal cu tine în spaţiu comun. Celălalt mai puţin intim decât copilul, mama sau soţia.

Sunt multe ritualuri pe care le-am construit istoric şi ţin de prezenţa noastră publică, în spaţiu public, comun, cu reguli egale pentru toţi.

De unde vine desocializarea profundă: spaţiu privat versus spaţiu public

Educaţia online distruge ideea fundamentală de spaţiu public şi ne arestează în spaţiul privat. Care e diferenţa? În spaţiul privat facem ce dorim noi, pentru că exclude existenţa egală a celuilalt. Cel care vine la tine în spaţiul tău privat nu este egal cu tine.

În parc, în şcoala publică suntem toţi egali, pentru că suntem în spaţiul public: dialogăm, intrăm în polemici, negociem, dar avem un set de reguli comune, egale. Acolo nu e nimeni superior şi inferior sau inegal din punct de vedere legal. Nu suntem “la mine sau la tine”: ci pe teren neutru.

Educaţia online distruge acest element fundamental al vieţii sociale, politice şi economice. Distruge una din practicile fundamentale ale educaţiei. În online moare şi politica, şi societatea.

Trecând dincolo de nevoia imensă de comuniune, comunicare cu celălalt, trecând peste partea emotiv psihologică foarte importantă, peste depresiile singurătăţii şi alienării etc. putem observa uşor cum desocializarea dezumanizează.

Uitaţi-vă atent la viaţa voastră de zi cu zi. Şi citiţi cartea clasică Robinson Crusoe. Chiar e momentul potrivit la această temă şi vreme. Pentru a rămâne om, Robinson trebuie să-şi refacă ritualurile sociale. Pentru a rămâne om, Robinson are nevoie fundamentală de Vineri, fie şi canibal. Da, ştiu şi tema colonialismului. Dar e procesul exact opus.

Ce vreau să spun? Cred că lipsa de socializare duce la degradarea personală, la dezumanizare, pentru că ne lipseşte întâlnirea cu celălalt, cu locul public unde nu ne putem prezenta aşa cum ne prezentăm când stăm în spaţiul domestic, privat.

Când tehnologia doar ne minte

Dacă stăm mult acasă, o să vedem că nu mai suntem atenţi la cum ne îmbrăcăm, cum arătăm, cum ne comportăm, ce mâncăm. Ne tundem mai rar, ne bărbierim mai rar, suntem neglijenţi la haine, la machiaj etc. Doar “nu ne vede nimeni”. Acest ochi extern e fundamental în construcţia omului. Iar tehnologia doar ne minte: e un simulacru. Aceste lucruri nu au cum să nu lase urme. Spaţiul online este dușmanul spațiului public.

Nu sunt împotriva tehnologiei: din contră, sunt un om foarte conectat la tot ce e nou. Consider deja ustensila conectată online ca pe o parte a corpului. Nu o mai cred indispensabilă. Aşa cum nu pot să ies în oraş fără o carte la mine – aşa sunt educat de mic – nu pot ieşi fără telefonul conectat la internet. Însă nu pot să mă fac că nu văd ce efecte apar.

Personal, cred că educaţia online poate fi doar o formă suplimentară, ocazională, un moment de excepţie. Nu cred că poate fi o formă de educaţie constantă care să înlocuiască forma de educaţie clasică de grup, comunitară – unde copiii sunt împreună.

Realitatea educaţiei online? Da, copiii noştri ştiu mult mai multe despre dinozauri decât despre părinţii lor, cunosc mai bine Antichitatea decât anii 70 sau 80. Da, copiii noştri se înţeleg mai uşor cu dinozaurii şi eroii virtuali decât cu părinţii lor.

Da, îşi fac mai uşor prieteni-obiecte decât oameni. Iar noi nu-i mai înţelegem aproape deloc: producem bani şi servicii să trimitem “coletul-copil-investiţia” cât mai departe de noi: în virtual.

Lucrăm pentru export. Pentru export existenţial, cu un soft social bine plasat şi bine deprimat.

Urmărește-ne pe Google News