Se îngheață salariile la stat, dar se îngheață deopotrivă cele mici și cele de peste 10.000 de euro pe lună!

Cheltuielile cu personalul, conform bugetului, sunt plafonate la 9,8% din PIB în 2021 și 9,1% din PIB în 2022. În traducere liberă, asta înseamnă înghețarea salariilor. Urmează ceea ce Cîțu numește „recalibrarea finanțelor” – adică restructurări, concedieri, rediscutarea legii salarizării. 

În contrapartidă pentru austeritatea aplicată veniturilor și angajaților, premierul ne promite o creștere economică bazată pe investiții, care vor ajunge la  5,5% din PIB.

În perioade de recesiune, ca acum, când investițiile private frânează, creșterea investițiilor publice este esențială. Dar poți crește investițiile fără a lovi în puterea de cumpărare a populației și deci în consum, așa cum face Guvernul Cîțu. Acest lucru va afecta nu doar oamenii, al căror nivel de viață va scădea, ci și economia, a cărei creștere va fi încetinită.

De trei decenii încoace, corul economiștilor neoliberali ne repetă întruna că o creștere bazată pe consum nu e sănătoasă. Această mantră are un scop – e un așa-zis argument economic împotriva creșterilor de salarii în sectorul public și cel privat, a creșterii pensiilor, alocațiilor etc.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Experiența recentă ne arată însă că putem crește salariile și avea simultan creștere bazată pe investiții – în anul 2018, când au fost majorate salariile în sectorul public, contribuția investițiilor (24,2% din PIB) la creșterea economică a fost de 2,2 puncte procentuale, comparabilă cu contribuția consumului privat (69,1% din PIB), care a fost de 2,6 puncte procentuale.

Ceea ce nu ne spun prietenii economiști ASE-iști ai domnului Cîțu este că doar o creștere „istorică” a investițiilor publice, așa cum își propune actualul guvern, nu e suficientă pentru a genera creștere economică. 

Cum îl contrazic cifrele?

Investiții am avut, dar efectul lor în creștere a fost subdimensionat 

Investițiile, atât cele publice, cât și cele private, au reprezentat mereu un procent consistent din PIB, cuprins între 22 și 25%, semnificativ peste media europeană. Ba mai mult, au existat guverne în istoria recentă când s-a investit mai mult decât își propune Cîțu.

În 2008, imediat după aderare, investițiile publice s-a ridicat la nici mai mult, nici mai puțin de 6,5% din PIB, cel mai mare procent din întreaga Uniune Europeană! 

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

În anii care au urmat (2009-2010), adică perioada de austeritate a tandemului Băsescu-Boc, România a rămas printre campionii investițiilor publice din UE, acestea rămânând la 5,7% din PIB, conform Eurostat. E normal să fim peste media europeană, având în vedere că suntem o țară subdezvoltată, cu infrastructură precară, care are nevoie de investiții masive. Provocarea nu e să cheltuiești mult, ci să cheltuiești cu cap – pentru că altfel, sunt bani publici aruncați în vânt, care nu generează niciun fel de creștere.

Iar investițiile nu generează creștere în România decât în mod excepțional. Iată câteva exemple din trecutul recent: 

1. În 2013, cheltuiam 24% din PIB pe investiții, dar contribuția investițiilor la creștere a fost negativă – de minus 1,2%.
2. Contribuția investițiilor a fost negativă și în 2014, dar și anul trecut, în 2020 (minus 0,8%). 
3. În rest, cu excepția anului 2018, contribuția investițiilor la creșterea economică a fost modestă, nereușind să depășească cu mult 1%. 

Indiferent de culoarea guvernării, suntem campionii studiilor de fezabilitate

Degeaba se împăuna anul trecut Florin Cîțu, pe atunci ministru al finanțelor, că a investit masiv, declarând: „Am schimbat paradigma din prima zi de guvernare. Am spus din primul moment. Investim, iar economia privată o să răspundă pozitiv. Așa a fost”. 

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Nu, nu a fost așa. Rezultatele nu s-au văzut, iar contribuția investițiilor la creșterea economică a fost negativă în 2020, de minus 0,8. 

Nu a fost nicio schimbare de paradigmă – a fost „business as usual”. Cu aceeași mentalitate, cu aceiași oameni la cârmă, ce ne-ar face să credem că anul acesta lucrurile vor sta altfel și investițiile vor produce rezultate?

De ce se întâmplă asta, de ce banii investiți nu produc creștere? Pentru că cheltuim aiurea. Indiferent cine a fost la guvernare, structura investițiilor publice din ultimii 10 ani arată așa: peste jumătate din bani merg pe ceea ce se cheamă „cheltuieli asimilate investițiilor” – adică achiziții de imobile, de terenuri, dotări independente (achiziții de echipamente, mobilier, autoturisme etc.), dar și studii de fezabilitate, consultanță, asistență tehnică.

Asta nu înseamnă că toate partidele sunt la fel, că nu există diferențe, ci că structurile economice la o asemenea scară, națională și multisectorială, se modifică anevoie și că e nevoie să gândim politicile publice pe termen mai lung.

Țara „altor cheltuieli”

Care e problema cu aceste „alte cheltuieli” care predomină la noi? Problema e că astfel de „investiții” nu stimulează economia, produc prea puțină valoare adăugată în economie. Rolul investițiilor publice e de a stimula lanțul economic de producție, de a susține oferta de bunuri și servicii prin crearea cererii. Când cumperi un imobil sau un teren, nu susții niciun fel de producție – doar plimbi niște bani.

La asta se adaugă alte cauze –  investițiile publice sunt afectate de ciclurile electorale și prioritizarea investițiilor în funcție de calculele politice suferă de lipsă de transparență, de corupție, de lipsa unor bugete multianuale, de slaba capacitate administrativă. 

Impactul economic redus al investițiilor se măsoară prin ceea ce se cheamă multiplicatorul economic – câți euro produce în economie fiecare 1 euro cheltuit sub formă de investiții? Diverse studii ne arată că valoarea multiplicatorului pentru investițiile publice este sub 1 – se estimează că fiecare euro cheltuit pe investiții generează în  jur de 0,4 –0,7 euro, în funcție de perioada studiată. 

Altfel spus, 100 de euro cheltuiți sub formă de investiții publice duc la o creștere a PIB cu doar 40-70 de euro.

Prin contrast, creșterea cheltuielilor sociale și deci stimularea puterii de cumpărare a populației au un impact mult mai pozitiv asupra creșterii economice. 

Frica de ajutoarele sociale

În anul 2020, o lege votată de Parlamentul României, dar care nu a fost promulgată de președintele Iohannis, ar fi rezultat într-o dublare a mai multor ajutoare sociale. Calculele ne arată că multiplicatorul economic în acest caz ar fi fost de 0,93 – fiecare euro cheltuit pentru ajutoare sociale, impactul pozitiv asupra economiei poate fi așteptat în jurul nivelului de 0,9% din PIB.

Cu alte cuvinte, cifrele arată că, în anumite circumstanțe, creșterea ajutoarelor sociale produce mai multă creștere economică decât creșterea investițiilor publice!

În concluzie, având în vedere că experiența anului trecut, dar nu numai, arată că alocarea de sume uriașe pentru investiții nu garantează automat creșterea, nu e deloc limpede cum va ajunge Guvernul Cîțu la ceea ce își propune – adică la creștere bazată pe investiții. Experiența anului trecut și, mai ales, un deceniu scurs și care, în mod onest, trebuie privit ca „moștenire”, dar și ca informație cumulată, arată cât de lipsit de triumfalist ar fi prudent să fie tonul guvernării.

A lovi în puterea de cumpărare a populației e o greșeală. Există o singură perioadă în istoria recentă a României când ritmul de creștere a investițiilor a fost mai mare decât consumul – e perioada dintre 1971 și 1989. Știm cu toții numele acelei perioade – se chema austeritate ceaușistă. 

Urmărește-ne pe Google News