Selly începe în forță, o bagă pe aia cu ”analfabeții funcțional”. Cifrele sunt corecte, avem școală proastă. Se vede și din ce vlogări avem, și din ce presă avem. Ce nu i s-a spus lui Selly ca să ne spună el mai departe ”cu mintea lui”? Că analfabeții ăștia încep să fie din ce în ce mai geografic și social repartizați. Ești sărac născut în fundul țării? Nu iei Bac-ul chiar dacă ai încercat să înveți.

Spune Selly că sistemul are un soi de perversitate, că te împinge la meditații. Dar nu e așa simplu.

De fapt a avut loc o privatizare a învățământului în care publice au rămas clădirile și salariile, iar în rest tendința a fost una nocivă de segregare. Cine are bani se mută la școală bună, bagă și meditații, are și profi buni la școală, face 100 de salturi în plus față de unul fără resurse.

Părinții cu venituri peste medie (tot dintr-un soi de middle-class e și Selly, deși e prezentat în articole encomiastice drept ”din familie modestă”: mama profă de mate, tata inginer silvic, locuind în urbanul mare, asta e deja clasă de mijloc în România) vor împinge automat odrasla către mediul care reproduce și statut, și patrimoniu.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Nu contează ce înveți, ci unde înveți

Deci ce nu înțeleg acele mii de deștepți care repetă la nesfârșit că școala nu te pregătește de viață e că nu contează ce înveți, contează unde înveți. Contează dacă ai făcut un liceu bun, va conta dacă faci o facultate bună sau un master ”afară”.

Ca să explic în termeni capitaliști, cum îi place proaspătului nostru bacalaureat, un liceu bun, diplomele, MBA-urile îți arată solvabilitatea. Studenții se îndatorează cu sute de mii de dolari în SUA și cu ceva mai puțin în alte colțuri ale lumii pentru că educația nu mai e doar educație, e o probă a stării economice, a background-ului tău.

Practic, dacă poți să te îndatorezi, demonstrezi că ai avut deja ceva de unde să începi și ești un cetățean capitalist de încredere. Educația pe credit e o formă de acces la pături superioare, e un bilet plătit în avans. Cândva biletul ăsta nu se plătea sau costa foarte puțin. Deci, dragă Selly, școala nu te învață să faci afaceri, școala e deja afacere unde reușesc ăia care au deja ceva capital.

Selly ne dă exemplul oamenilor de afaceri cu care a discutat care i-au spus toți că școala n-a contat. Păi așa a fost capitalismul până în 2000 și ceva (asta pentru că tot voia să învețe istorie recentă). Nu-ți trebuie diplome pentru viol economic – cam ăsta e numele pentru 90% dintre afacerile din anii 90-2000. Dar deja ne e plină politica și spațiul public de băieți și fete de bani gata, urmașii ăstora de-au făcut bani din ”talent nativ”, care duduie de diplome.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Autori de compendii economice tip fast-food

Părinții lor lansați în perioada capitalismului-fără-școală știu cum să-și conserve patrimoniul: cu diplome și noi forme de încapsulare a averii. Îi cumperi odraslei școală bună americană și atunci te vei trezi cu a doua generație că îți fac program economic la USR sau PSD sau PNL, cam același, pentru că oricum învață toți niște compendii economice tip fast-food. Vor vorbi o aceeași limbă seacă vlogăresc-economică. Da, deloc originali, pentru că scopul e unul străveziu: să fac banul sau să conserv banul, asta nu produce originalitate, produce ersatz și copy-paste.

Poate o să se mire Selly, așadar, dar educația noastră e complet adaptată la o societate inegală, fix pentru anii 2020. Nu doar aici. Se scriu biblioteci și despre ce se întâmplă în SUA, Asia, Europa, despre cum se reflectă inegalitățile în educație. Cum ziceam, pare din ce în ce mai important să reproduci capitalul nu doar prin patrimoniu imobiliar, financiar, ci și educațional.

Sigur că vor fi întotdeauna și câțiva oameni ridicați prin forțele proprii, așa-numiții antreprenori, câțiva de sămânță, să-i dăm la televizor. Iar acești antreprenori tip Selly vor avea măcar inteligența să nu recite comentarii imbecile școlare, ci comentariile zaharisite ale puterii așa cum o simt ei azi, puterea aia adevărată. Or, poezelele puterii economice, sociale azi sună fix așa: școala nu te învață nimic, să continuăm s-o privatizăm, nu mai învăța nimic, că nu ajută.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

La faza cu educația financiară zici că vorbește Isărescu mimat de Selly. Niciodată problema nu e îndreptată către un mediu bancar cinic, vina e întotdeauna la prostul care are nevoie de o casă sau de o mașină de spălat și n-are 5 MBA-uri financiare ca să nu ia țeapă la greu din dobânzi și comisioane.

În avatarul lui Selly pare că zace un polițist pensionat prea devreme

Selly dă și un exemplu prost din galeria ”de ce nu folosește în viață literatura”. Pe Ion Barbu, poetul, cu detaliul biografic ultracunoscut despre contactul cu drogurile grele (deprins în Germania, continuat aici). În fond, pare a spune: ”ce să învăț eu de la drogatul ăsta?”. Acești tipi, Ion Barbu și mulți alții, te pot învăța în primul rând că limba vorbită nu e o ”sculă” prea convențională, că are tot felul de ”aplicații” cu adevărat originale, nu are numai funcția ctrl+x.

”Industria originalului” arată ca Barbu, nu ca Selly. (Arată și ca Dragonu‘, artistul citat de vlogăr, bun cândva, acum rătăcit ca mulți artiști rămași fără idei prin naționalisme conspiraționiste.) A, și nimic nu e mai horror decât o placă moralist-conservatoare care îl ”denunță” pe poet că lua droguri.

În avatarul Selly pare că zace un polițist pensionat mult prea devreme. Mai bine înveți comentarii pe de rost decât să faci de la vârsta asta procese verbale pentru amendă.

În fine, intervenția lui Selly este una utilă pentru depistarea aburelilor din politica presupus tinerească și vioaie, trist boț de locuri comune.

Când Iohannis și Orban vorbesc cu Selly

Programul de relansare propus de guvern, ”Reclădim România”, e însă pe bani publici. Și oamenii ăia vorbesc exact ca un vlogăr care a băut prea multe energizante: ”trebuie să devenim mai competitivi, mai flexibili”, declara președintele nostru.

O troacă de locuri comune despre ajutoarele date antreprenoriatului și investițiilor, ceva despre ajutoare pentru capitalul autohton și presupunerea că restul vine de la sine. Plus o calamitate care pune și mai mult angajații la mâna patronului (programul de lucru la discreția angajatorului), totul fiind decontat din bani publici!!

Nicio vorbă mai serioasă fix despre zona provocată în aceste luni: sănătatea publică. Ce să mai, creativitate, originalitate. Să nu uităm totuși că avem și opoziție. Ciolacu, șeful PSD, a declarat: au copiat programul de la noi.

Asta e. Avem președinți și șefi de guvern care se bălăcesc în clișee de vlogăr imberb. Avem vlogări la modă care vorbesc ca niște politicieni anchilozați.

foto: Instagram/Selly

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI