ComenteazăÎn loc să fie coerentă cu o imagine naturală de om relativ tânăr, citadin, care vine dinspre media, Gabriela Firea s-a înconjurat de cruci, icoane și a început să bodogănească familiile fără copii – ca un soi de Elena Ceaușescu în versiune post-decembristă.
E foarte posibil ca la mijloc să fie presiunea uriașă pe care societățile tradiționaliste – prin bârfă și mitocănie – o pun asupra femeilor care își asumă o carieră politică.
Când lideri precum Ludovic Orban sunt dispuși să-și dezonoreze colegele sugerând că au „trecut prin patul” unor șefi pentru „a ajunge să câștige funcții publice”, tendința naturală a femeilor care ajung în politică e să se pună la adăpost de astfel de mârlănii ascunzându-se excesiv sub batic, exhibând o ideologie ultraconservatoare și transformându-se imagologic în niște soacre evlavioase.
Iubirea și responsabilitatea nu au nicio legătură cu sexul părinților
Deși e o reacție de înțeles în fața misoginismului, această soluție e una profund nesănătoasă pentru societate. Pentru că, din frică față de resorturile brutale ale unei societăți cu reflexe (încă) patriarhale, femeile politice care se protejează refugiindu-se în conformism și conservatorism devin ele însele agenți ai fricii și ai nedreptății.
Când a criticat familia Iohannis pentru lipsa copiilor, Firea a comis o intruziune brutală în intimitatea unei alte doamne – deși, fără îndoială, ea însăși este rănită de intruziuni similare în spațiul său privat.
La fel, când a ținut să anunțe, în ziua Referendumului pentru Familie, că va vota pentru „comuniunea bazată pe iubire şi respect dintre o femeie şi un bărbat”, ea a întors spatele – pentru a puncta cu orice preț la capitolul virtute – nu numai cuplurilor gay, ci și numeroaselor familii monoparentale unde iubirea și responsabilitatea nu au nicio legătură cu sexualitatea.
Imaginea de „soacră a națiunii”
Din punctul meu de vedere, această pioșenie prudentă și ostentativă a făcut mult rău carierei Gabrielei Firea, politicianul de 49 de ani probând inadecvare pentru un oraș precum București, mult mai occidentalizat și mai liberal decât alte regiuni ale României.
Nu cred că huiduielile categorice de pe Arena Națională, venite din partea unui public foarte tânăr, sunt străine de imaginea de „soacră a națiunii” pe care Gabriela Firea a cultivat-o cu tenacitate. Cauzele înfrângerii clare la alegerile locale în fața unui concurent mucalit, mult mai fragil în termeni de forță mediatică și financiară, tot pe acolo trebuie căutate.
Înstăpânirea Gabrielei Firea peste un minister al Familiei îi oferă acesteia o a doua șansă în politică. Mai mult, modul în care ministrul Firea va folosi acest instrument făcut cadou de UDMR, PNL și PSD va avea implicații majore în privința tendințelor ideologice din România. Politicile publice elaborate pot să ne păstreze în zona liberală apărată de președintele Iohannis la Referendumul pentru Familie sau, dimpotrivă, să ne orienteze spre zona reacționară din Ungaria și Polonia, la care visa și Liviu Dragnea înainte de a se retrage o vreme la atelierul auto de la penitenciarul Rahova.
A înțeles oare Gabrielea Firea ceva din greșelile de ieri în intervalul (foarte scurt) petrecut în opoziție? Există vreo șansă să nu repete erorile trecutului?
Primele semne sunt bune
Un semn neașteptat de bun a venit la audierile recente din Parlament, în care ea a respins pozițiile antiavort care încep să se contureze timid și în România, din mimetism reacționar față de Polonia. „Întotdeauna voi milita pentru drepturile femeilor, ele trebuie să decidă și să dispună de propria lor viață și de corp (…) Nu ne întoarcem la vremurile dinainte de Revoluție” – aceasta este o declarație sănătoasă, care ne oferă o oarecare liniște pentru următorii ani.
Cu atât mai mult cu cât ea a bifat, în proporții corecte, în limitele unui stat laic, și dimensiunea religioasă, prin formula: „femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, la servicii de consiliere de calitate, la discuții cu duhovnicul – dacă sunt credincioase…” (pentru că, în ciuda smiocăielii reacționarilor profesioniști, nimeni nu prigonește creștinismul în Uniunea Europeană, ba chiar îl garantează pentru cei care sunt creștini, oprind numai intruziunea ilegimitimă în viața celor care au alte convingeri spirituale).
Deși îmbucurătoare, această poziție a Gabrielei Firea nu constituie cu necesitate semnul unei transformări profunde.
Pentru că experiența istorică recentă a României e totuși mult prea traumatică pentru a permite vreunui politician lucid să o apuce pe calea politicilor ceaușiste antiavort. Faptul că Firea s-a pus la adăpost de ceaușism nu o transformă într-un politician liberal.
Ministerul Familiei din Germania s-a manifestat exact invers decât Firea la referendum
Lucrurile se vor limpezi în momentul în care ministrul familiei se va confrunta cu problema cheie a parteneriatului civil, care rămâne cel mai sensibil, mai profund și mai important subiect de filosofie politică pentru societatea românească.
Așa cum excelent a arătat un material publicat recent de dela0.ro, reperul autentic al unui minister al Familiei în Europa este Germania.
Iar acest minister, pe care chiar Gabriela Firea l-a folosit ca reper, consideră că „politica familială modernă înseamnă respectarea diverselor constelații familiale alese de oameni. Acestea includ cuplurile căsătorite și necăsătorite cu copii, precum și familiile monoparentale, familiile vitrege, familiile mixte, familiile-curcubeu și familiile care oferă îngrijire membrilor familiei aflați în situații de dependență”.
Cu alte cuvinte, identitatea Ministerului german al Familiei intră în conflict nu numai cu cea a ministerelor similare din Ungaria și Polonia, dar și cu poziția adoptată de Gabriela Firea în ziua Referendumului pentru Familie din România.
Și aici apare marele semn de întrebare – nu doar în privința utilizării acestui instrument administrativ în maniera Angelei Merkel sau, dimpotrivă, a lui Viktor Orban, dar și a carierei politice a Gabriei Firea.
A învățat ceva din propriul eșec fostul primar al Capitalei? A observat oare cum marii inamici ai proiectelor de lege privind parteneriatul civil – Liviu Dragnea și Ludovic Orban – au dispărut din fruntea partidelor mari și acum luptă cot la cot, ca pe vremea când își schimbau gecile între ei, cu „abuzurile” lui Iohannis și cu statul paralel?
Înțelege ea oare că parteneriatul civil este o obligație implicită pe care ne-am asumat-o în raport cu principiile fundamentale ale dreptului european: egalitatea în drepturi, indiferent de opțiuni sexuale sau credințe religioase?
Își dă seama că – desigur, cu răbdare și blândețe – Uniunea Europeană se va asigura că România nu rămâne unul din ultimele state europene fără o formă de parteneriat civil?
În 2022 ne vom lămuri
Dacă înțelege aceste lucruri și dacă vrea să scape de imaginea care a făcut-o să piardă recentele alegeri locale, Gabriela Firea va face un gest total neașteptat și foarte curajos: ca ministru al familiei, se va asigura chiar ea că avem din 2022 o lege a parteneriatului civil în România.
Firește, acest lucru cere o ieșire din comoditatea și prudența de a urma neabătut linia bisericii. Trebuie totuși spus că riscul nu e atât de mare precum pare: biserica își apără din reflex – cumva de înțeles – o doctrină veche de când lumea. Dar ea a procedat la fel și atunci când România a renunțat la prevederea ceaușistă care impunea pedepsirea penală a homosexualității; și, după ce a pierdut dezbaterea și țara noastră a intrat în normalitate, biserica s-a consolat și a trecut mai departe, fără să mai deschidă subiectul (dovadă că aruncarea persoanelor gay în închisoare nu era, totuși, chiar o chestiune esențială pentru ortodoxie).
Firește, pare mult mai probabil acum, având în vedere repertoriul său ideologic din trecut și înscenările homofobe din Voluntari, ca Gabriela Firea să blocheze la rândul său parteneriatul civil, dând astfel Ministerului Familiei un aer demn de Viktor Orban.
Cred însă că această opțiune va însemna finalul oricărui proiect prezidențial pentru ea, pentru că îi va confirma imaginea care a dus la huiduielile de pe Arena Națională.
Gabriela Firea poate închide ochii, dar asta poate însemna finalul carierei
În sfârșit, opțiunea cea mai sigură (aparent) pentru Gabriela Firea – aceea de a se face că plouă, de a fugi cu orice preț de temă, de a spune că nu e problema ei – a devenit în realitate imposibilă din momentul în care acceptat să devină ministrul familiei, deci omul chemat să ia o decizie în acest sens. Orice rival politic, chiar și din propriul partid, va avea grijă să activeze acest subiect la momentul potrivit. Fără să înțeleagă, fără să existe probabil un calcul în spatele acestei mutări, Gabriela Firea a căzut într-o capcană atunci când a râvnit tocmai un minister al Familiei: destinul său politic va fi decis de parteneriatul civil.
Dacă va alege drumul lui Dragnea și Viktor Orban, va eșua politic, așa cum a făcut-o și în fața lui Nicușor Dan. Singura opțiune rațională – calea Angelei Merkel – ar fi să renunțe la propriile poziții din trecut și să sprijine parteneriatul civil, definindu-se ca politician liberal în domeniul drepturilor omului (deși creștin în spațiul privat).
Dar pentru asta e nevoie de mult curaj. Și de sinceritatea de a nu poza inutil (ba chiar autodistructiv) în soacra națiunii.
***
Ovidiu Raețchi este un publicist și istoric specializat în zona Orientului Mijlociu, autor al mai multor volume. Este membru PNL, fost deputat și fost vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților din partea PNL.