Am intrat în Al Treilea Război Rece. Trăsătura distinctă: extremismul de dreapta
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, o preocupare constantă a comunității experților în relații internaționale a fost definirea precisă a tipului de război global pe care îl traversează umanitatea în această perioadă. Barry Buzan, profesor emerit de relații internaționale la London Schools of Economics, s-a concentrat, în ultimii ani, pe definirea a ceea ce numim „război rece”, un concept general care ajută în analiza relațiilor internaționale din contemporaneitate. La fel cum au existat, în secolul al XX-lea, Primul și Al Doilea Război Mondial, cu caracteristici distincte, Buzan detaliază că au existat, în istoria recentă, trei tipuri de războaie reci.
Cuprins:
Având în vedere claritatea argumentației sale, am decis să prezint cele mai interesante observații ale lui Buzan despre cele trei tipuri de războaie reci pe care Vestul le-a traversat.
(Trăsăturilor distincte ale celui de Al Treilea Război Rece, care, în concepția lui Buzan, abia a început, pot fi citite integral, în limba engleză, aici. Ultimele sale publicații, inclusiv o analiză despre proto-fascismul mișcării politice Trump 2.0, care a dat startul celui de Al Treilea Război Rece, pot fi citite aici).
În esență, Buzan consideră că au existat trei tipuri de război rece:
- Primul Război Rece (1947-1989).
- Al Doilea Război Rece (2014-2025).
- Al Treilea Război Rece, care abia a început odată cu al doilea mandat al lui Donald Trump și va continua.
La nivel global, Buzan definește războiul rece ca fiind situația în care marile puteri au diferende politice, demne de a lupta pentru ele, dar sunt profund constrânse să evite războiul fierbinte din cauza temerii că armele de distrugere în masă exclud orice perspectivă rațională de victorie. „Cu alte cuvinte, marile puteri se tem mai mult de un război total decât se tem de înfrângere sau își doresc victoria”, punctează el.
Războaiele reci pot include, și de obicei includ, o anumită doză de război fierbinte la niveluri inferioare, adaugă el: de exemplu, Vietnamul și Afganistanul în timpul Primului Război Rece, Ucraina în timpul celui de-Al Doilea. „Acestea pot fi războaie prin intermediari sau războaie parțial prin intermediari (în care una dintre părți este o mare putere)”.
După cum știm, Primul Război Rece s-a încheiat odată cu implozia Uniunii Sovietice în perioada 1989–1991, care a eliminat atât unul dintre principalii antagoniști, cât și una dintre taberele ideologice rivale, anume comunismul.
Primul și Al Doilea Război Rece au fost separate de pacea rece
De la începutul anilor '90 până în 2014, Buzan argumentează că relațiile dintre marile puteri s-ar încadra într-o stare de „pace rece”, în care marile puteri se privesc reciproc ca rivale sau adversare, dar nu consideră că merită să lupte pentru diferendele dintre ele. „În pacea rece, încrederea este scăzută, iar sentimentele față de ceilalți sunt neutre sau negative. Nu există războaie prin intermediari sau semi-intermediari, nici sabotaje ascunse sau atacuri asupra infrastructurii”, explică el.
Din anul 2014, starea a trecut însă de la pacea rece la începuturile celui de Al Doilea Război Rece.
„Inițial, acesta a vizat atacul Rusiei asupra Ucrainei și răspunsul Occidentului la acesta. În câțiva ani, el a devenit mai mult o chestiune legată de intensificarea rivalității dintre SUA și China. După al doilea atac al Rusiei asupra Ucrainei în 2022, a fost vorba despre Occident versus parteneriatul strategic China-Rusia. Al Doilea Război Rece a avut astfel ecouri ale Primului Război Rece în ceea ce privește rivalitățile geopolitice, aflate în joc. Rusia și problema graniței sale cu Europa au asigurat continuități majore”.
Al Doilea Război Rece a fost diferit de primul prin faptul că s-a axat mai puțin pe ideologie (doar democrație versus autoritarism, spre deosebire de capitalism versus comunism) și a implicat o strânsă interdependență economică între China și Occident. El a început când Occidentul se afla deja într-un declin relativ, dar era încă suficient de unit pentru a defini o parte a ecuației.
Cel de-Al Doilea Război Rece, adaugă el, s-a dezvoltat ca o confruntare între Occident, plus Japonia și Coreea de Sud, pe de-o parte, și China și Rusia, pe de altă parte.
Rusia și China au consolidat un parteneriat strategic împotriva Occidentului și au desfășurat o campanie eficientă pentru a specula și a se alinia cu resentimentele postcoloniale antioccidentale din Sudul Global. (Ca o paranteză, acesta este și motivul pentru ca Alexander Stubb, președintele Finlandei, în cartea sa recentă despre Triunghiul Puterii, propune ca Vestul Global, pentru a-și menține relevanța globală, să persuadeze Sudul Global, pentru a-l atrage de partea sa, în contracararea parteneriatului Estului Global, format din Rusia și China).
Teoreticianul IR susține că, în anul 2025, Al Doilea Război Rece a fost urmat rapid de un al treilea, caracterizat de un model de alianțe radical diferit și de o schimbare ideologică către valorile și aspirațiile extremei drepte.
„Acest Al Treilea Război Rece are potențial destul de durabil. Cu alte cuvinte, starea de război rece a rămas continuă, dar arhitectura și obiectivele sale s-au schimbat dramatic”.
2025: Un an de tranziție spre războiul extremei drepte
Odată cu intrarea în vigoare a mandatului Trump 2.0, din anul 2025, condiția generală a războiului rece a rămas aceeași, susține Buzan - probleme demne de a lupta pentru ele, plus constrângerea generată de teama unui război fierbinte între marile puteri. În schimb, Trump 2.0 a rupt în mare măsură orice continuitate cu ordinea mondială occidentală. Structura politică din cadrul acestei ordini a suferit o schimbare masivă.
„Trump 2.0 a distrus rapid încrederea și prietenia care constituiau fundamentele Occidentului. În relațiile comerciale, Trump și-a tratat aliații la fel ca pe dușmani. El a golit de conținut alianța NATO nu doar punând sub semnul întrebării Articolul 5 (un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor), ci și amenințând aliații NATO (Danemarca în legătură cu Groenlanda, Canada în legătură cu independența sa). El a rupt legătura de lungă durată dintre politica de securitate și politica economică prin impunerea de tarife mari, arbitrare și în continuă schimbare asupra aproape tuturor. În plus, Trump pare să aibă o viziune benignă asupra Rusiei, în ciuda invaziei acesteia în Ucraina”, argumentează el.
Multe dintre acțiunile lui Trump par să servească intereselor obiectivelor de politică externă ale Rusiei de a slăbi și diviza Europa și Occidentul. Ca urmare, Occidentul și ordinea mondială occidentală s-au destrămat în 2025.
„Instituțiile-cheie au mai rezistat, dar doar ca umbre (Organizația Mondială a Comerțului) sau ca încercări disperate de a crea niște mecanisme de tranziție (încercarea europeană de a menține ceva din NATO, atât pentru a sprijini Ucraina, cât și pentru a da timp Europei să-și consolideze capacitățile militare). Chiar și la începutul anului 2025, dinamica destul de diferită și mult mai incertă a celui de-Al Treilea Război Rece înlocuise dinamica relativ familiară a celui de-al doilea. Virajul extrem de brusc spre dreapta al politicii americane sub Trump 2.0 a marcat punctul culminant al crizei liberalismului, care se accentua încă de la începutul secolului. Acesta a măturat rămășițele liberale ale ordinii mondiale occidentale și a creat un abis ideologic între SUA și Europa. A plasat SUA pe harta lumii ca o putere de extremă dreapta care urmărește interesele propriei elite conducătoare”.
Marile puteri, sub controlul extremei drepte
Astfel, cel de-Al Treilea Război Rece nu mai e caracterizat de o ordine mondială construită în jurul unor coaliții relativ stabile de încredere și prietenie, iar incertitudinea cu privire la aliniamente a devenit regula generală.
Politica Indiei de „multialiniere” pare să devină un model general pentru marile puteri, susține Buzan, fiecare putere adoptând o abordare oportunistă și situațională în relațiile sale cu celelalte.
(„Multialinierea” Indiei este o strategie de politică externă specifică secolului al XXI-lea, prin care New Delhi cooperează simultan cu mai multe centre de putere globale, adesea concurente, pentru a-și maximiza interesele naționale. India a renunțat la conceptul de nonaliniere din perioada Războiului Rece și dorește să consolideze parteneriate strategice cu SUA și Occidentul, menținând în același timp relațiile cu Rusia, China și țările din Sudul Global).
Odată cu apariția lui Trump 2.0, majoritatea marilor puteri erau deja conduse de diverse forme de extremă dreaptă.
„Rusia lui Putin s-a prezentat ca un regim autoritar social-conservator, atașat atât de creștinismul ortodox, cât și de un mit al dreptului imperial asupra sferei sale de influență. SUA se aflau pe dreapta revoluționară, inspirată de creștinismul conservator și alb.
India se afla sub guvernarea Partidului Bharatiya Janata de extremă dreapta, dedicată naționalismului hindus și transformării Indiei într-o mare putere la nivel global. China nu e de extremă dreapta ca atare. Dar forma economiei sale politice creată de reforma lui Deng se potrivește bine cu modelul capitalismului autoritar preferat de extrema dreaptă. Chiar dacă ar reveni la controlul total al comunismului, China s-ar integra mai bine într-o ordine mondială de extremă dreapta decât a făcut-o vreodată într-una liberală/occidentală. Ar fi, în general, mulțumită de înclinațiile de extremă dreapta către sfere de influență regionale ale marilor puteri, naționalism economic, politică externă tranzacțională și principii puternice de neintervenție între marile puteri”, argumentează el.
Drept consecință, în cadrul celui de-Al Treilea Război Rece, Occidentul nu mai reprezintă o entitate semnificativă pe scena mondială.
Pentru prima dată în istoria sa, Europa s-a confruntat cu perspectiva de a avea atât SUA, cât și Rusia ca dușmani.
Mai mult, Europa se confruntă cu o tranziție dificilă de la o dependență ridicată de SUA în materie de apărare la ceva asemănător unei autonomii complete. Această tranziție trebuia realizată rapid, recomandă Buzan. În caz contrar, exista pericolul real ca Europa să devină prada noii competiții între marile puteri de extremă dreapta.
Buzan susține că toate semnele indică faptul că cel de-Al Treilea Război Rece va fi unul de durată.
„Valorile politice de extremă dreapta sunt în ascensiune pe scară largă și nu există o alternativă evidentă la acestea. Liberalismul rămâne într-o criză profundă, și-a câștigat o lungă perioadă de izolare politică pentru a-și regândi principiile. Occidentul nu va fi ușor, dacă va mai fi vreodată, reunit într-o formă asemănătoare cu cea pe care a avut-o între 1945 și 2024. Disputele privind granițele și frontierele dintre marile centre de putere vor fi dificil de rezolvat. Este posibil ca marile puteri să evolueze către o pace rece, chiar, în cele din urmă, către una caldă, dar există puține semne că acest lucru se va întâmpla rapid”, preconizează el.
Ca în cazul tuturor războaielor reci, există un grad de risc de escaladare către războaie fierbinți între marile puteri.
Autorul recomandă, spre finalul raportului, ca Europa, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă să devină urgent mai autonome în domeniul apărării.
„Ele nu pot presupune că SUA vor deveni în curând, sau vreodată, din nou un aliat de încredere și au nevoie de sprijinul acesteia în timpul tranziției lor. Așa cum devine evident, în contextul războiului SUA-Israel împotriva Iranului, ele ar putea dori să se detașeze de aventurile imperialiste ale SUA. Acestea, împreună cu India și China, trebuie să exploreze modalități de a reconstrui regulile și instituțiile comerciale mondiale respinse acum de SUA. Această reformă va trebui să țină cont mult mai mult de naționalismul economic și mai puțin de piața globală decât a făcut-o sistemul construit sub globalizarea neoliberală”, conchide Barry Buzan.
În anul 2024, Buzan a publicat o analiză în care definea caracteristicile celui de-Al Doilea Război Rece. Principala sa greșeală de predicție, pe care altminteri o recunoaște, este faptul că a pariat pe ideea de durabilitate a celui de-al doilea tip de război rece.
Ceea ce pare cu totul plauzibil este că cel de-Al Doilea Război Rece va continua, scria el în anul 2024. Factorii de decizie ar fi trebuit să-l gestioneze cât mai bine posibil ca să-l conducă spre o aterizare lină. „La finalul acestuia, ar trebui să avem o idee clară despre cum va arăta ordinea mondială după două secole de dominație occidentală”, puncta el.
La doi ani după acest moment, Buzan își revizuiește teoria și susține că am intrat, în mod accelerat, în Al Treilea Război Rece, unul mult mai turbulent, dominat de extrema dreaptă, și ar părea un război de lungă durată. Vom vedea, peste câțiva ani, dacă reputatul teoretician al relațiilor internaționale a avut dreptate.
