Sindromul Caracal și Sindromul Ceaușescu

S-a tot vorbit (românii sunt un popor oral) despre Sindromul Stockholm, pe partea politică. Votezi mereu cu agresorul, în cazul de față cu PSD, care ar putea să facă din România și o nefericită Somalie a estului și tot ar câștiga alegerile, chiar și dacă n-ar mai exista pe buletinele de vot.

Nu cred că acesta este diagnosticul. Aș merge mai mult pe Sindromul Caracal, care se manifestă prin răsturnarea căruței când ți-e lumea mai dragă.

Totodată, face ravagii Sindromul Ceaușescu. Orice tiriplici (nu contează genul) pus la conducerea a orice își scoate la iveală – țac-pac, m-ai înțeles?! – Ceaușescul interior.

Începe să se umfle tărâța-n dânsul, are „idei”, dă haotic din mâini, se bâlbâie vorbind despre marile, epocalele realizări, face camarilă, alunecă spre dictatură și țesătura realității i se destramă rapid.

Am văzut sute, dacă nu mii de Ceaușești de buzunar pe vremea când băteam țara întru uitata artă a reportajului  – toți aveau „funcție”. Uneori, doar funcția de gardian de spital.

Dacă depindea ceva de el, fie și o magazie, românul verde se dădea de trei ori peste cap și îi și vedeai profilul de Nea Nicu, jumătatea de ureche și lipsa flagrantă de creier și inimă.

Recomandări

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

Când cele două, Caracalul și Ceaușescul, se combină, boala e lungă și moartea e sigură. Dar parcă ar fi doar atât!

Peste Sindromul Ceaușescu a supraviețuit tranziției spre lumea noastră „binecuvântată” cu only fans și guru Georgescu și un Sindrom J.R.. 

Coborât direct din îndrăgitul serial de odinioară, Dallas, Sindromul J.R. se manifestă la omul de „afaceri”.

Nu contează că afacerea e o găinărie românească, patronul trebuie să aibă secretară, să bea whisky, să se învârtă în scaun și să abuzeze și el măcar zece minute pe zi de puterea din capul său.

În caz extrem, Sindromul J.R. devine de-a dreptul un Sindrom Trump, faza finală a bolii.

Peste toate acestea a venit și cultura corporatistă cu ale ei. Corporatiștii noștri, dintre care o parte consistentă sunt corporatriști, s-au baricadat în bula propriilor convingeri și în lumea călâie a clasei de mijloc dintr-o țară ieșită bezmetică din comunism și multă vreme extrem de săracă. 

Pe trei city-break-uri, o mașină străină, o vacanță pe an în insule și posibilitatea de a plăti o rată la o locuință vândută la supra-preț de niște samsari imobiliari aflați în tandrețuri cu pădurea, cu drag, spre Pipera, tot înainte, pe culmile capitalismului triumfător! Cum să nu te bucuri, cum să nu aderi?

Recomandări

Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă

Și mai e, desigur, și sistemul public, unde neo-boierii cu facultatea făcută la Spiru, dacă nu la Ecologică, stăpânesc bugete și distrug destine, en passant, fără ca măcar să bage de seamă, darămite să le pese.

N-au treabă. Sunt pe feuda lor, iar cetățeanul autonom poartă numele Godotescu. Îl tot aștepți și nu se arată niciodată.

Dar boala de fond a României vine din combinația devastatoare de prostie și certitudinea că un contract cu un om (orice contract) îl transformă într-un fel de sclav aflat la cheremul tău, că matale, conducătorul, ai mereu cele mai bune idei și, de altfel, singurele. 

Selecția românească a cadrelor, în nouă cazuri și jumătate negativă, a făcut restul.

Un amestec de stupiditate pură și leadership absurd-dictatorial – și ia uite-te la noi, suntem un neam de eroi!, și hop-așa: așa am ajuns noi astăzi aici, în universul paralel în care milioane de români se încăpățânează în prostia la modă cu guru. Fanatismul ca răzbunare, cu o dulce aromă de românism – superb sfârșit de istorie.

Și nici restul lumii nu se simte mai bine. 

Fotografii colaj: Hepta

Urmărește-ne pe Google News