Dansul pe străzi al deţinuţilor politici eliberaţi, orbiţi de lumina soarelui, cu mâinile ridicate şi numărându-şi pe degete anii de puşcărie, discursul înflăcărat al lui Ahmed Hussein al-Shar’aa (42 de ani), pe numele său de război Abu Muhammad al-Golani (de la Înălţimile Golan), liderul Hayʼat Tahrir al-Sham (Organizaţia pentru Eliberarea Levantului), rostit în Moscheea Omeiazilor din Damasc, speranţa celor aflaţi în lagărele de refugiaţi din Turcia, Iordania şi Liban că se vor putea întoarce acasă, toate acestea au ridicat la incandescenţă emoţia zilei de ieri.

Iată însă o imagine la rece a zilei de astăzi.

După treisprezece ani de război civil, după toate confruntările care i-au urmat, Siria e un stat prăbuşit, cu pâlpâiri de economie, cu aşezări făcute una cu pământul, cu o populaţie, câtă a mai rămas, traumatizată profund. Cei care preiau puterea sunt luptători ai unor facţiuni paramilitare islamiste. Victoria lor a fost posibilă în primul rând datorită faptului că, după ani de conflicte, au reuşit să se unească sub un singur steag, pe care îl poartă acum Muhammad al-Golani şi facţiunea sa. Aceasta, Hayat Tahrir al-Sham, susţinută de Turcia, are o structură eclectică, în rândurile sale aflându-se atât foşti soldaţi din armata lui Assad, care au dezertat în urmă cu treisprezece ani, după înăbuşirea în sânge a protestelor antiregim, dar şi jihadişti din franciza locală a Al-Qaeda şi din ISIS.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Siria – o imagine la rece, după euforia răsturnării regimului Assad
O femeie se uită la pături și alte haine întinse pe podea într-o cameră a infamei închisori militare Saydnaya, chiar la nord de Damasc, Siria, luni, 9 decembrie 2024. Foto: Profimedia

Surpriza a fost nu că a căzut regimul de la Damasc, ci ritmul în care s-au desfăşurat lucrurile. Era de aşteptat ca Rusia – concentrată asupra războiului din Ucraina – şi Iranul – în conflict direct cu Israelul pentru prima oară în istorie – să nu-şi mai poată susţine acest bastion de influenţă în Orientul Mijlociu. Tartus, baza navală a Moscovei la Mediterana este aproape inoperantă, iar aşa-numita Axă a Rezistenței, proxy-urile Teheranului din Orientul Mijlociu, se vede în situaţia – lucru valabil mai ales pentru aripa cea mai puternică, Hizballah – de a nu mai putea primi armament, în fluxul de până acum.

Turcia controlează o parte a nordului Siriei, iar influenţa sa creşte cu fiecare zi. În nord-est, în luptă cu turcii se află grupările kurde, având sprijin american (acolo, Statele Unite Unite posedă baze militare). Ca urmare, tensiunile turco-americane în zonă pot oricând escalada (Ankara considerându-i pe kurzi o ameninţare directă).

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

În fine, în vestul ţării este fieful ultimelor forţe fidele lui Bashar Al Assad (aflat la Moscova, unde în altă parte?) şi nu se vor abţine de la diversiuni.

Tabloul acesta este cât se poate de neliniștitor pentru stabilitatea Siriei şi a întregii regiuni, care în acest moment se confruntă în continuare cu celelalte ameninţări: războiul din Gaza, conflictul deschis Iran-Israel, tensiunile Israel-Liban persistente chiar după încetarea focului cu Hizballah.

Prin urmare, Iranul şi Rusia sunt cei mai vizibili perdanţii ai răsturnării regimului de la Damasc. Are de câştigat Turcia, mai precis ambiţiile preşedintelui Erdoğan. Are de câştigat Israelul (care execută de câteva zeci de ore raiduri asupra Siriei, cu scopul de a evita ca depozitele de substanţe chimice toxice, muniţiile şi dispozitivele menite să le împrăştie, să cadă în mâinile rebelilor), mai precis ambiţiile premierului Netanyahu, care îşi va putea desfăşura strategiile în zonă, ultimele evenimente scoţându-l de sub lupa organismelor internaţionale.

Succesele facţiunilor paramilitare reunite sunt încă fragile. Condiţia ca Siria să nu fie aruncată în haos, diseminând haos în regiune, ţine de modul în care acestea vor reuşi să rezolve problemele administrative uriaşe, începând cu alocarea resurselor, dar depinde şi de modul în care îşi vor fideliza populaţia.

Foto: Profimedia

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI